Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzhttps://www.facebook.com/lazar.comanescu.3
Diplomatul Lazăr Comănescu a obţinut funcţia de Secretar general al Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCMN), ministrul de Externe Bogdan Aurescu apreciind că acest fapt reprezintă “un succes al diplomaţiei române”.
“Salut cu satisfacţie obţinerea azi de către România a poziţiei de Secretar General al Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră, în persoana ambasadorului Lazăr Comănescu, pe care îl felicit! Un succes al diplomaţiei române şi dovadă a angajamentului continuu al României pentru cooperarea la Marea Neagră”, a scris Aurescu, pe Facebook.
Lazăr Comănescu a deţinut două mandate de ministru al Afacerilor Externe, în perioada aprilie- decembrie 2008 şi din noiembrie, 2015 până în ianuarie, 2017. A mai fost ambasador al României în Germania, în perioada 2009 – 2015 şi şef al Reprezentanţei României la UE, din 2001 până în 2008.
OCEMN a fost constituită în 1992, în condiţiile existente în acea perioadă în zona Mării Negre. Astfel, la 25 iunie 1992, la Istanbul, unsprezece şefi de stat şi guverne (Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina) au semnat “Declaraţia Summit-ului privind Cooperarea Economică la Marea Neagră” şi “Declaraţia Bosforului”.
În iunie 1998, la Yalta, s-a semnat “Carta OCEMN”, care a intrat în vigoare la 1 mai 1999 şi care a devenit documentul fundamental al Organizaţiei. Odată cu aderarea Republicii Macedonia de Nord, în noiembrie 2020, numărul membrilor OCEMN a crescut la treisprezece.
OCEMN, prin spectrul larg de activităţi, precum şi prin componenţă sa, constituie un cadru util dialogului şi stimulării încrederii reciproce între statele membre, pregătind astfel terenul pentru o posibilă angajare viabilă în proiecte mai ambiţioase. În acest sens, Summit-ul aniversar OCEMN de la Istanbul (22 mai 2017) a reconfirmat angajamentul comun pentru promovarea unei cooperări pragmatice, orientate spre proiecte, în beneficiul comun.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More