Acesta a prezentat, în cadrul unei conferinţe organizate de Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale (ASPES) care ar fi, în viziunea sa, problemele structurale ale turismului românesc care ţin atât de autorităţi cât şi de patronatele din sector.
“Spre deosebire de bulgari şi de croaţi, care au atras în mod activ investitorii străini încă de la începutul tranziţiei, la noi, investitorii străini au fost ţinuţi deliberat la distanţă printr-o privatizare confuză a activelor, prin lipsa de claritate în ce priveşte proprietatea etc. Din stocul total de investiţii străine directe, doar 1% vin în sectorul turismului exact din această cauză. Deci, am ţinut investitorii străini deliberat sau nedeliberat, dar i-am ţinut la distanţă”, a spus Lazea.
Potrivit acestuia, în România se face greşeala că se pune prea multă miză pe turismul estival, de pe litoralul Mării Negre, deşi “nu putem concura cu Grecia, Turcia, Cipru, care au sezon mult mai lung”, fiind neglijate alte tipuri de turism, cum ar fi turismul balneo-climateric.
“Şi turismul cultural-religios este practic inexistent. Avem atâtea monumente UNESCO care sunt într-o stare precară. De exemplu, dacă vrei să mergi la cetăţile dacice din Munţii Orăştie, vezi acolo o stare avansată de degradare. Dacă vrei să vizitezi bisericile săseşti fortificate trebuie să dai telefon, pentru că o anumită bătrână are cheile de la biserică. Deci, vine autocarul plin cu nemţi, vrea să intre şi nu ştie la ce bătrână să dea telefon ca să-i deschidă biserica. În stadiul ăsta ne aflăm”, a explicat economistul şef al BNR.
El a mai spus că nici măcar “în materie de competiţii sportive nu suntem în stare să organizăm un campionat european, la orice sport, măcar o dată la doi-trei ani”. În schimb, sârbii şi unguri organizează anual cel puţin un campionat european.
În privinţa problemelor ce ţin de autorităţile responsabile de turism, Lazea a subliniat că “nu se poate să faci turism de lux amestecat cu turism sindical”.
“În staţiunea Mamaia, care este nava amiral a turismului românesc, avem mai multe hoteluri de două sau trei stele decât hoteluri de patru sau cinci stele. Deci, trebuie să faci clar o delimitare, dacă vrei să aduci turişti străini”, a menţionat oficialul Băncii Naţionale.
Problema sistemică a infrastructurii de transport a fost şi ea adusă în discuţie.
“Nu putem să aşteptăm ca turistul din Germania, Franţa sau Italia să vină cu maşina sau cu trenul în România. Trebuie să ai aeroporturi internaţionale în apropierea principalelor zone turistice sau unde sunt lucruri deosebite de văzut”, a remarcat Lazea.
El a adăugat că schimbarea permanentă a fiscalităţii în turism nu este în regulă. “TVA ar trebui să rămână 11% şi anul viitor ca toată lumea să aibă predictibilitate”, a propus reprezentantul BNR.
Acesta a mai vorbit şi despre problemele cu care se confruntă patronatele din turism, exclusiv din cauza lor.
“Nu poţi face turism de calitate cu un personal care este cel mai prost plătit din economie, exceptând personalul din agricultură. În ţările dezvoltate personalul din turism câştigă mediu sau uşor peste medie. De asemenea, nu poţi face turism cu personalul care nu vorbeşte cel puţin două limbi străine. A se vedea exemplu vecinilor bulgari care şi-au instruit personalul foarte bine în acest domeniu. La noi, am văzut reacţia patronilor din turism care spun că dacă trimit oamenii să înveţe limbi străine a doua zi, aceştia pleacă”, a arătat Valentin Lazea.
Economistul şef al BNR a vorbit şi despre politica de tarife bazată excesiv pe turismul de weekend.
“E politica de tarife bazată excesiv pe turismul de weekend, în care îi prinzi pe turişti pentru două nopţi, le iei şapte piei şi restul săptămânii nu se mai întâmplă nimic. Gândiţi-vă la un turist străin care nimereşte în weekend în România şi vede preţuri de weekend la fel ca la Coasta de Azur sau la Costa Brava, ce părere o să-şi facă el?”, a constatat Lazea.
În final, oficialul BNR a remarcat faptul că agenţiile autohtone de turism “se concentrează mai mult pe ducerea de români în străinătate şi prea puţin pe incoming, pe aducerea de străini în România”.
Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale a organizat joi conferinţa cu tema: “România 2025-2040. Politici pentru dezvoltarea sustenabilă a turismului în România. Importanţa deosebită a turismului balnear şi de wellness”.