Politica

Le Drian: Dorinţa noastră este de a extinde Schengen; suntem într-o dispoziţie foarte favorabilă pentru România (video)

Ministrul francez pentru Europa şi afaceri externe, Jean-Yves Le Drian, a declarat, joi, că Franţa doreşte extinderea spaţiului Schengen în cadrul preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, pe care o exercită în prezent, potrivit Agerpres.

“Aş aminti poziţia noastră, pe care o cunoaşteţi foarte bine. Este important să ne controlăm împreună frontierele. Spiritul Schengen – libera circulaţie – presupune controlul strâns al frontierelor, una nu merge fără cealaltă şi este esenţial să putem reforma Schengen în profunzime, mai întâi pentru a-i consolida guvernarea şi pentru a face astfel încât mecanismele de control să fie riguroase şi consolidate în toate dimensiunile lor. Aceasta dorim să obţinem în cursul Preşedinţiei franceze şi aici intră şi dorinţa noastră de a extinde Schengen. Ştim că România este interesată de această extindere. Suntem într-o dispoziţie foarte favorabilă în această privinţă atât pentru România, cât şi pentru Bulgaria şi Croaţia”, a declarat Jean-Yves Le Drian, în conferinţa comună cu ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu.

Franţa a preluat, la începutul lunii ianuarie, Preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

3 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

4 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

5 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More