LECȚII GEOPOLITICE ȘI MILITARE REZULTATE  DIN CONFLICTUL RUSIA-UCRAINA (II) – Corneliu PIVARIU

Autor: Corneliu Pivariu – General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale, cu o experiență de peste 30 de ani în domeniile militar, diplomatic și economic.

Citiți primul episod aici: LECȚII GEOPOLITICE ȘI MILITARE REZULTATE  DIN CONFLICTUL RUSIA-UCRAINA (I) 

III. LECȚII MILITARE

„Războiul modern este testul suprem al rezilienței unei națiuni – al armatei, economiei și moralului colectiv.”

Introducere

Războiul Rusia–Ucraina a produs un șoc strategic în lumea militară contemporană. Previziunile inițiale, care anticipau o victorie rapidă a Rusiei printr-un „blitzkrieg” concentrat asupra Kievului, s-au dovedit eronate. În schimb, conflictul s-a transformat într-un război de uzură, cu caracteristici hibride, dar și cu numeroase elemente de război convențional clasic.

Acest paradox – coexistența metodelor tradiționale (tranșee, baraje de artilerie, linii fortificate) cu noile tehnologii (dronă, sateliți, război cibernetic) – a oferit un tablou extrem de complex al confruntărilor din secolul XXI. Dincolo de teatrele de operații, lecțiile extrase sunt relevante pentru toate armatele moderne, inclusiv pentru NATO și pentru statele de pe Frontul Estic, între care România ocupă un loc central.

Războiul din Ucraina nu a generat o revoluție militară comparabilă cu introducerea armelor nucleare sau cu apariția blitzkrieg-ului în cel de-al Doilea Război Mondial, însă a confirmat și a accelerat transformări deja vizibile. Utilizarea pe scară largă a dronelor, integrarea sateliților comerciali și a OSINT-ului, precizia artileriei ghidate și rolul central al infrastructurii critice au transformat câmpul de luptă într-un spațiu în care informația și logistica sunt la fel de importante ca manevra sau forța brută. Totuși, aceste inovații nu au adus un avantaj decisiv, întrucât fiecare progres tehnologic a generat rapid un contra-răspuns, menținând un echilibru de uzură. Noutatea esențială nu constă, așadar, într-o ruptură fundamentală, ci în intrarea într-o eră a conflictelor hibride și prelungite, unde reziliența industrială, alianțele externe și adaptarea tehnologică continuă vor decide rezultatul mai mult decât o armă sau o doctrină singulară. Aceasta fără a exclude posibilitatea unor lovituri surpriză (de diferite forme), care pot influentă decisiv evoluția războiului.

În linii mari, principalele lecții militare se regăsesc pe opt paliere:

1. Strategie și planificare militară

• Surprizele și erorile inițiale ale Rusiei (supraestimarea capacității proprii, subestimarea rezistenței ucrainene).
• Necesitatea alinierii obiectivelor politice cu mijloacele disponibile.
• Lecția privind importanța planificării pe termen lung într-un război de uzură.

2. Intelligence și superioritatea informațională

• Rolul decisiv al fuziunii HUMINT, SIGINT, OSINT și IMINT.
• Contribuția esențială a sateliților comerciali, a dronelor și a rețelelor sociale.
• Confirmarea faptului că sprijinul intelligence occidental a schimbat raportul de forțe.
• Lecția despre transparența OSINT: informația nu mai poate fi monopolizată doar de state.

3. Operațiunile terestre

• Redescoperirea războiului de poziție și a tranșeelor.
• Importanța artileriei clasice, combinată cu lovituri de precizie (HIMARS, ATACMS).
• Adaptarea doctrinară: coordonare inter-arme, descentralizarea comenzii.
• Vulnerabilitatea logistică a Rusiei vs. flexibilitatea ucraineană.

4. Războiul aerian și antiaerian

• Limitările aviației în fața sistemelor AA moderne.
• Confirmarea rolului crucial al apărării antiaeriene multistratificate.
• Dronele ca factor disruptiv pentru ambele părți.

5. Războiul naval și controlul maritim

• Marea Neagră – teatru secundar, dar cu implicații strategice decisive.
• Vulnerabilitatea flotelor la drone navale și rachete de coastă.
• Lecția despre asigurarea coridoarelor maritime pentru exportul de cereale.

6. Războiul tehnologic și informațional

• Ascensiunea dronelor de toate tipurile (recunoaștere, atac, kamikaze).
• Sateliții și rețelele comerciale ca „game changer” pe câmpul de luptă.
• Războiul electronic ca dimensiune critică.
• Informația ca armă strategică – războiul narativ și influența asupra opiniei publice.

7. Mobilizarea și resursele umane

• Reziliența societății ucrainene și capacitatea de mobilizare.
• Problemele de moral și pregătire în armata rusă.
• Lecția despre costurile umane enorme ale unui război prelungit.
• Importanța pregătirii rezervei și instruirii continue.

8. Sprijinul internațional și cooperarea transnațională

• Lecții despre interoperabilitatea NATO și integrarea rapidă a sistemelor diverse.
• Logistica transnațională ca factor decisiv pentru Ucraina.
• Importanța sprijinului politic, economic și de intelligence al aliaților.

1. Strategia și planificarea militară

a) Eșecul blitzkrieg-ului rusesc

Planul inițial al Federației Ruse, declanșat pe 24 februarie 2022, a urmărit o campanie fulgerătoare („blitzkrieg”), cu obiectivul de a cuceri rapid Kievul și de a instala un guvern marionetă[1]. Concepția operațională s-a bazat pe:

• un atac simultan pe mai multe direcții (nord, est, sud)[2];
• utilizarea masivă a unităților mecanizate;
• paralizarea Ucrainei prin lovituri aeriene și cibernetice asupra infrastructurii critice.

Această strategie a eșuat după doar câteva săptămâni. Rusia a supraestimat propria capacitate militară și a subestimat rezistența ucraineană, sprijinul populației pentru forțele armate proprii și viteza cu care Occidentul putea furniza asistență militară. Lipsa de coordonare între forțele terestre și aeriene, deficiențele logistice și moralul scăzut al trupelor ruse au amplificat eșecul.

b) Reziliența Ucrainei

Ucraina, în schimb, a aplicat o strategie de apărare elastică, combinând:

• apărarea în adâncime a marilor orașe (Kiev, Harkov, Mikolaiv);
• utilizarea mobilității pentru contraatacuri rapide;
• valorificarea avantajelor informaționale furnizate de sateliții occidentali și rețelele de intelligence.

Comandamentul ucrainean a demonstrat o bună capacitate  de adaptare, trecând de la apărarea teritoriului la contraofensive (Harkov, Herson – 2022). Deși ulterior a întâmpinat dificultăți în menținerea inițiativei strategice (contraofensiva din 2023–2024), Ucraina a reușit să compenseze prin creativitate, reziliență societală și integrarea sprijinului occidental.

Un exemplu semnificativ de planificare ofensivă l-a constituit incursiunea ucraineană în regiunea Kursk (august 2024 – august 2025), unde au fost angajate unități mixte, estimate la 8–12 mii de militari. Nucleul a fost format din nou-înființatul Corp 22 de asalt și din brigăzi aeromobile și mecanizate antrenate în Vest, sprijinite de voluntari și unități teritoriale. Forțele au dispus de vehicule blindate moderne (MRAP, Humvee, Bradley, Leopard 2), de drone utilizate masiv pentru recunoaștere și lovituri, precum și de artilerie de precizie (HIMARS). Tactica a urmărit surpriza și mobilitatea, prin raiduri rapide și ocuparea unor localități slab apărate, cu obiectivul de a crea o zonă tampon și de a transmite un mesaj politic puternic. Totuși, lipsa sprijinului aerian și dificultățile logistice au limitat menținerea câștigurilor, Rusia recucerind treptat mare parte din teritoriu[3]. Lecția principală este că operațiunile demonstrative, chiar reușite la nivel tactic, nu pot substitui o strategie coerentă și sustenabilă de recucerire teritorială, dar pot avea un impact psihologic și propagandistic disproporționat.

c) Lecții pentru evaluarea adversarului

Un element central al conflictului este eroarea de evaluare strategică. Kremlinul a supraestimat propria capacitate militară și a subestimat voința de rezistență a ucrainenilor. Serviciile de informații occidentale au anticipat corect invazia, dar chiar și ele au subestimat reziliența pe termen lung a Ucrainei.

Lecția principală: planificarea militară trebuie să se bazeze nu doar pe superioritatea tehnică sau numerică, ci și pe factori mai dificil de cuantificat – moralul trupelor, mobilizarea societății, legitimitatea politică și sprijinul internațional.

d) Adaptarea strategică pe termen lung

Pe măsură ce războiul s-a transformat într-un conflict de uzură, ambele tabere și-au recalibrat strategiile:

• Rusia a trecut de la ofensiva rapidă la războiul de poziție, mizând pe linii fortificate și pe epuizarea adversarului;
• Ucraina a încercat să mențină inițiativa prin lovituri de precizie asupra logisticii ruse și prin încercarea de a sparge frontul, dar limitările resurselor au redus eficiența.

Timpul a devenit, astfel, o armă strategică: fiecare lună suplimentară a permis Ucrainei să primească sprijin militar și financiar din partea Occidentului, iar Rusiei i-a adus costuri crescânde. Rusia însă continuă presiunea militară, mizând pe diferența de resurse umane și materiale între cele două țari, dar și pe eventuala erodare a sprijinului internațional pe care Ucraina il primește.

Concluzie parțială

Strategia și planificarea militară din războiul Rusia–Ucraina arată că succesul pe câmpul de luptă depinde nu doar de tehnologie și numere, ci și de anticipare corectă, adaptabilitate și reziliență societală. Blitzkrieg-ul rusesc a eșuat, în timp ce apărarea ucraineană a reușit prin flexibilitate și prin integrarea sprijinului occidental. Lecția majoră: orice strategie trebuie să includă scenarii alternative și o proiecție realistă pe termen lung.

2. Intelligence și superioritatea informațională

a) Fuziunea surselor de informații

Unul dintre cele mai evidente aspecte ale conflictului Rusia–Ucraina este rolul decisiv al fuziunii informaționale: HUMINT, SIGINT, OSINT și IMINT.

• HUMINT (human intelligence) a rămas indispensabil pentru înțelegerea intențiilor adversarului[4] și pentru identificarea vulnerabilităților interne[5].
• SIGINT (signals intelligence) și IMINT (imagery intelligence) au oferit o imagine constantă asupra mișcărilor de trupe și a logisticii ruse.
• OSINT (open-source intelligence) a dobândit o importanță fără precedent, în condițiile în care date provenite din surse comerciale sau din spațiul public (rețele sociale, imagini satelitare accesibile oricui) au contribuit la monitorizarea câmpului de luptă.

Această fuziune a redus „ceața războiului”, transformând Ucraina în primul teatru de război unde aproape orice mișcare a fost vizibilă și documentată.

b) Sateliți comerciali și drone civile – game changer

• Imaginile satelitare comerciale (Maxar, Planet, BlackSky) au devenit o sursă constantă de informații, disponibile nu doar pentru armatele implicate, ci și pentru presă, analiști independenți și opinia publică globală.
• Ucraina a beneficiat de acces la aceste imagini, fie prin achiziții directe, fie prin sprijinul partenerilor occidentali, obținând un avantaj strategic important.
• Dronele civile adaptate (DJI și alte modele low-cost) au completat această imagine, fiind folosite pentru recunoaștere, reglajul tirului de artilerie și atacuri punctuale.

Rezultatul: câmpul de luptă a devenit mult mai „transparent”, iar surpriza strategică aproape imposibil de realizat.

c) Sprijinul occidental și superioritatea informațională

• Statele Unite și aliații NATO au furnizat Ucrainei un flux constant de intelligence strategic și tactic, inclusiv date în timp real privind mișcările trupelor ruse, infrastructura logistică și planurile de atac.
• Acest sprijin a permis Ucrainei să își calibreze apărarea, să lovească obiective critice și să compenseze superioritatea numerică a Rusiei.
• Exemplu semnificativ: interceptările și datele satelitare au permis anticiparea atacurilor și chiar dirijarea focului de artilerie cu o precizie nemaiîntâlnită.

d) Rolul OSINT în conflict

OSINT (open-source intelligence) a schimbat fundamental modul în care sunt relatate și analizate războaiele:

• Informațiile provenite din surse publice (imagini satelitare comerciale, filmări de pe rețelele sociale, date deschise) au fost utilizate pe scară largă pentru a urmări și verifica evenimentele de pe front.
• Comunități independente precum Bellingcat, Institute for the Study of War și numeroși analiști civili au reușit să documenteze mișcări de trupe, pierderi de echipamente și atacuri, adesea în timp real.
• Acest lucru a însemnat că statele nu mai dețin monopolul asupra informației strategice – evenimentele pot fi monitorizate și analizate public, ceea ce face mult mai dificilă ascunderea realității sau manipularea percepției.
• Un exemplu ilustrativ de importanță strategică îl constituie utilizarea rețelei de sateliți Starlink[6], pusă la dispoziție de compania privată SpaceX.

Aceasta a permis Ucrainei să își mențină comunicațiile strategice și tactice chiar și în condițiile în care infrastructura clasică a fost sever avariată de atacurile rusești. Sistemul a oferit atât conexiuni stabile pentru comanda și controlul militar, cât și acces securizat la internet pentru autorități și populație. Integrarea sa demonstrează că, în războaiele actuale, infrastructurile comerciale globale pot deveni elemente critice ale rezilienței militare. Totodată, dependența de un actor privat a ridicat întrebări legate de vulnerabilitatea decizională: continuitatea unui sistem vital pentru un stat aflat în război poate depinde de voința și interesele unui singur individ sau companie.

Concluzie parțială

Războiul din Ucraina a confirmat din nou că superioritatea informațională poate compensa inferioritatea numerică și tehnologică. Fuziunea HUMINT, SIGINT, OSINT și IMINT, sprijinul occidental și accesul la sateliți și drone au creat un câmp de luptă aproape transparent. Lecția majoră este că, în războiul modern, informația nu mai este doar un „auxiliar” al forțelor armate, ci un domeniu central, capabil să contribuie major la soarta operațiunilor.

3. Operațiunile terestre – redescoperirea războiului de poziție

a) Redescoperirea războiului de poziție. Unul dintre cele mai surprinzătoare aspecte ale conflictului a fost revenirea la un tipar de luptă asemănător cu Primul Război Mondial: tranșee întinse pe sute de kilometri, câmpuri minate, baraje de artilerie și linii fortificate. Mobilitatea forțelor mecanizate – considerată decisivă în războaiele moderne – s-a lovit de densitatea apărării și de eficiența armamentului antitanc portabil (Javelin, NLAW, Panzerfaust). Această realitate a dus la o stagnare a frontului și la un război de uzură, în care câștigurile teritoriale se măsoară în kilometri, nu în ofensive decisive.

b) Rolul central al artileriei. Artileria s-a dovedit „regina câmpului de luptă”, revenind în prim-plan după decenii în care accentul fusese pus pe aviație și rachete inteligente. În conflictul din Ucraina, artileria a reprezentat peste 70% din pierderile totale ale ambelor tabere.

• Rusia a utilizat masiv obuzierele și lansatoarele multiple de rachete (Grad, Smerch, Uragan).
• Ucraina a primit sisteme occidentale performante (M777, Caesar, PzH 2000, HIMARS), care au permis lovituri de precizie în adâncimea dispozitivului inamic.

Această competiție a arătat că volumul de foc contează[7], dar precizia și integrarea cu informațiile în timp real pot influența echilibrul de forțe.

c) Fortificații și câmpuri minate. Contraofensiva ucraineană din 2023–2024 a demonstrat cât de dificil este să penetrezi linii defensive stratificate, protejate de câmpuri minate dense și baraje de artilerie. Rusia a construit un „zid de apărare” de sute de kilometri (linia Surovikin), care a transformat fiecare înaintare într-un cost disproporționat pentru Kiev. Lecția este clară: ingineria militară și apărarea teritorială revin în prim-planul gândirii strategice.

d) Logistica și aprovizionarea[8]. Operațiunile terestre au scos la iveală importanța logisticii:

• Rusia a suferit pierderi semnificative din cauza lanțurilor logistice extinse și prost protejate (exemplul coloanei de 60 km de lângă Kiev, martie 2022).
• Ucraina, deși mai modestă ca resurse, a beneficiat de sprijinul occidental în muniții, combustibil și piese de schimb, ceea ce i-a permis să-și mențină rezistența.

Logistica s-a dovedit factor decisiv: lipsa munițiilor sau a combustibilului poate bloca ofensive întregi, indiferent de superioritatea numerică sau tehnică.

e) Tehnologia dronelor – transformarea războiului modern

Unul dintre cele mai vizibile și inovatoare aspecte ale conflictului Rusia–Ucraina este utilizarea pe scară largă a dronelor, care a schimbat profund modul de ducere a operațiunilor militare. Inițial folosite preponderent pentru recunoaștere și corectarea focului de artilerie, dronele au devenit treptat instrumente de atac, de sabotaj și chiar de lovire strategică în adâncimea teritoriului advers.

Proliferarea și diversificarea dronelor. Ambele tabere au folosit o gamă largă de drone – de la micro-UAV comerciale adaptate, până la drone FPV kamikaze, vehicule aeriene grele și drone navale autonome. Costurile reduse, disponibilitatea componentelor comerciale și adaptabilitatea rapidă au permis producerea lor pe scară industrială și desfășurarea lor în masă, inclusiv sub formă de roiuri.

Integrarea operațională. Dronele au devenit parte integrantă a lanțului de lovire: detectează țintele, transmit coordonatele în timp real și ghidează focul artileriei sau al rachetelor. Folosirea combinată a dronelor cu sistemele de artilerie a crescut semnificativ precizia și viteza reacției pe câmpul de luptă.

Apariția formațiunilor specializate. Escaladarea utilizării dronelor a determinat ambele armate să creeze formațiuni dedicate. Ucraina a lansat încă din 2023 programul „Army of Drones”, care a condus la apariția unor brigăzi și batalioane de drone, cu propriile centre de instruire, logistică și comandă. Rusia a urmat aceeași tendință, formând în 2024 regimente și unități specializate pe UAV în cadrul trupelor terestre și aeriene. Această evoluție marchează trecerea dronelor din statutul de mijloace auxiliare la cel de armă de sine stătătoare, cu lanț decizional propriu.

Contra-măsuri și războiul antidronă

Generalizarea dronelor a impus dezvoltarea unor metode specifice de contracarare. Ambele părți au investit masiv în:

• război electronic (bruiaj, spoofing, blocarea legăturilor de comandă și a semnalului GPS/GLONASS);
• arme antiaeriene de proximitate (tunuri automate, mitraliere cu detecție optică, muniție programabilă, MANPADS);
• bariere fizice improvizate (plase metalice, cuști, blindaje ușoare pe vehicule și pe poziții fixe).

Aceste mijloace vizează exclusiv dronele și vor fi completate de o abordare mai amplă a apărării antiaeriene integrate în subcapitolul dedicat războiului aerian și antiaerian.

Implicații doctrinare: Conflictele viitoare vor integra probabil dronele ca element de bază în structura forțelor armate, nu doar ca suport. Formarea de unități dedicate, instruirea specializată, integrarea în planificarea operațională și adaptarea logisticii reprezintă indicatori clari ai unei mutații doctrinare majore.

1. f) Războiul electronic (EW). Ambele tabere au investit masiv în bruiajul comunicațiilor, al GPS-ului și al semnalelor de control al dronelor. Războiul electronic s-a dovedit o „armă invizibilă”, dar cu efecte directe asupra capacității de coordonare și asupra eficienței artileriei sau dronelor. Ucrainenii au beneficiat de sprijin occidental, iar rușii au adaptat rapid sisteme mobile de bruiaj. Lecția este clară: niciun avantaj tehnologic nu este sigur dacă adversarul dispune de o capacitate eficientă de contramăsuri electronice.

g) Factorul uman – moralul, disciplina și reziliența trupelor

Deși conflictul Rusia–Ucraina a fost marcat de progrese tehnologice rapide, experiența de pe teren a demonstrat că factorul uman rămâne determinant în război, așa cum a fost în toate conflictele majore din trecut.

Moralul și voința de a lupta. Războiul a devenit un test psihologic de anduranță. Pierderile umane masive, bombardamentele constante, lipsa rotațiilor regulate și incertitudinea privind durata luptelor au erodat treptat moralul trupelor de pe ambele părți. În ciuda sprijinului extern, armata ucraineană s-a confruntat cu epuizare fizică și psihică, iar armata rusă cu probleme de motivație, în special în rândul recruților și al unităților mobilizate forțat. Capacitatea de a menține dorința de a continua lupta s-a dovedit esențială pentru menținerea frontului.

Disciplina și coeziunea unităților. Unitățile care au reușit să mențină disciplina, coeziunea și încrederea reciprocă între comandanți și soldați au prezentat o performanță superioară, chiar și în condiții de inferioritate tehnică sau numerică. Experiența a arătat că unitățile mici, bine instruite și motivate pot rezista forțelor superioare numeric, mai ales în războiul de poziție.

Rotația trupelor și refacerea capacității de luptă. Lipsa rotațiilor regulate a dus la acumularea oboselii cronice și la scăderea eficienței de luptă. Ucraina a introdus treptat politici de rotație mai riguroase, în timp ce Rusia a compensat parțial lipsa acestora prin suplimentarea efectivelor mobilizate. Lecția majoră este că refacerea fizică și psihică a trupelor este indispensabilă pentru menținerea capacității operaționale, chiar și în războaiele de uzură.

Reziliența psihologică și adaptarea la stres. Supraviețuirea zilnică în tranșee, sub foc continuu și în condiții de viață precare, a impus dezvoltarea unor mecanisme de adaptare individuale și colective. Sprijinul psihologic, camaraderia și leadership-ul apropiat au devenit factori critici. Trupele care au beneficiat de un comandament capabil să mențină comunicarea și sensul misiunii au rezistat mai bine presiunii.

* Soldatul de infanterie obișnuit – de la improvizație la profesionalizare accelerată

La începutul conflictului (februarie–vara 2022): improvizație și lipsuri majore

• Războiul a izbucnit pe neașteptate pentru majoritatea efectivelor ucrainene și pentru o parte semnificativă a trupelor ruse.
• Mulți soldați erau rezerviști, voluntari sau recruți cu pregătire minimă ori inexistentă.
• Dotarea individuală era adesea precară: veste antiglonț improvizate sau inexistente, lipsa căștilor moderne, armament individual vechi (AKM, AK-74 din stocurile sovietice), comunicații limitate (telefoane mobile personale), lipsa echipamentului de vedere pe timp de noapte.
• Coeziunea și disciplina erau slabe în unitățile nou-formate, iar instruirea tactică redusă, mai ales pentru lupta în mediu urban sau în condiții moderne de război de poziție.

 Etapa de adaptare și instruire accelerată (toamna 2022 – vara 2023)

• Ucraina a introdus programe rapide de instruire în țări NATO (Polonia, Marea Britanie, Germania), axate pe tactici de infanterie, lupta combinată și folosirea armamentului occidental.
• Soldații au început să fie dotați cu echipament de protecție standardizat (veste balistice clasa IV, căști Kevlar, uniforme multicam, bocanci tactici), sisteme de comunicații criptate și dispozitive NVG.
• Unitățile ruse au început, la rândul lor, instruirea accelerată a noilor mobilizați, dar adesea insuficientă și neuniformă; lipsurile în echipamente moderne au persistat mai mult în tabăra rusă.
• Creșterea experienței de luptă a dus la o mai bună adaptare psihologică, la îmbunătățirea disciplinelor tactice și la formarea de nuclee de veterani care susțin coeziunea unităților.

 Etapa actuală (2024–2025): profesionalizare și specializare

• Soldatul de infanterie ucrainean este astăzi, de regulă, bine echipat, cu armament modern (carabine M4, AK-12, sisteme antitanc portabile, drone FPV personale, tablete tactice), comunicații securizate și protecție individuală completă.
• Trupele ruse din unitățile de elită și din unele formațiuni nou-create (ex. „Storm-Z”) au fost și ele dotate mai bine, însă calitatea este inegală între unități.
• Instruirea continuă, rotațiile și experiența acumulată pe front au transformat infanteristul obișnuit dintr-un luptător improvizat într-un combatant relativ bine pregătit, interconectat și adaptabil la războiul de mare intensitate și durată.

 Implicații

• Evoluția soldatului de infanterie demonstrează că războiul de înaltă intensitate nu poate fi susținut pe termen lung fără investiții continue în pregătire și echipare individuală.
• Totodată, subliniază că progresul tehnologic nu elimină nevoia unui soldat bine instruit și motivat, capabil să acționeze autonom și disciplinat în condiții extreme.

Implicații doctrinare. Conflictul a confirmat că, indiferent de nivelul de tehnologie și automatizare, războiul rămâne un efort uman colectiv. Moralul, disciplina și reziliența trupelor trebuie tratate ca elemente centrale în planificarea și conducerea operațiunilor, la același nivel cu logistica, informațiile și puterea de foc.

h) Lecții pentru viitor

• Războiul modern nu exclude revenirea la forme „clasice” de luptă atunci când tehnologia se confruntă cu o apărare bine organizată.
• Artileria și armele antitanc își confirmă rolul central.
• Logistica și infrastructura (drumuri, căi ferate, depozite) sunt puncte vulnerabile majore.
• Apărarea teritorială bazată pe fortificații și mine rămâne un multiplicator de forță.
• Transparentizarea câmpului de luptă prin drone și sateliți face imposibilă concentrarea masivă de forțe fără riscuri majore.
• Războiul electronic și cibernetic completează arsenalul clasic, anulând uneori avantajele tehnologice ale adversarului.
• Drona de asalt ieftină devine un actor central, comparabil cu artileria tradițională, dar dependentă de fluxuri logistice și informaționale continue.

Concluzie parțială. Operațiunile terestre din Ucraina demonstrează că tehnologia de vârf și metodele moderne de recunoaștere nu au eliminat caracterul static și sângeros al războiului de poziție. Artileria, fortificațiile și logistica domină câmpul de luptă, iar succesul depinde de integrarea mobilității cu precizia loviturilor și de adaptarea doctrinară la un mediu extrem de „transparent”. Conflictul actual ilustrează emergența unui tip de război hibrid, în care tranșeele și barajele de artilerie coexistă cu dronele, bruiajul electronic și informațiile în timp real, iar improvizația tactică este la fel de importantă ca planificarea strategică.

4. Războiul aerian și antiaerian

a) Limitările aviației ruse

Deși Federația Rusă dispune de una dintre cele mai mari forțe aeriene din lume, conflictul din Ucraina a demonstrat incapacitatea Moscovei de a obține supremația aeriană. Motivele principale:

• Subestimarea apărării antiaeriene ucrainene, în special a sistemelor S-300 și Buk, menținute funcționale încă din primele zile.
• Lipsa integrării între aviația de luptă și trupele terestre, ceea ce a redus eficiența sprijinului aerian apropiat.
• Slăbiciuni doctrinare – accent excesiv pe bombardamente masive, mai puțin pe misiuni de precizie.

Consecința: avioanele ruse au fost forțate să opereze de la distanță, folosind rachete cu rază lungă, dar fără a putea domina spațiul aerian.

b) Reziliența și adaptarea Ucrainei

Ucraina a reușit să mențină un sistem integrat de apărare aeriană prin:

• Dispersarea și mobilitatea lansatoarelor, pentru a evita distrugerea lor pe sol.
• Integrarea treptată a sistemelor occidentale: NASAMS, IRIS-T, Patriot, SAMP/T.
• Folosirea radarelor și a datelor satelitare furnizate de SUA și NATO.

Această adaptare a transformat Ucraina într-un caz-școală pentru cum un stat cu resurse limitate poate împiedica un adversar superior să controleze spațiul aerian.

c) Dronele – noul factor decisiv

Un element inovator al conflictului este utilizarea masivă a dronelor de recunoaștere și de atac:

• Dronele kamikaze Shahed-136 furnizate de Iran au fost folosite de Rusia pentru a lovi infrastructura energetică ucraineană.
• Dronele Bayraktar TB2 și ulterior UAV-urile occidentale au oferit Ucrainei mijloace ieftine și eficiente de lovire a țintelor tactice.
• Ambele părți au dezvoltat producția internă de drone FPV, folosite pentru misiuni de precizie la nivel tactic.

Dronele au schimbat echilibrul prin costuri reduse și impact disproporționat, transformând câmpul de luptă într-un spațiu permanent supravegheat și contestat.

d) Sistemele antiaeriene – pilon al apărării

Războiul a confirmat că apărarea antiaeriană integrată este cheia supraviețuirii unui stat atacat de o putere superioară aerian. Sistemele Patriot și IRIS-T au interceptat rachete balistice și de croazieră, reducând drastic eficiența campaniei aeriene ruse. Lecția principală: nici o forță aeriană nu poate domina în lipsa neutralizării apărării antiaeriene adverse.

e) Lecții pentru viitor

• Suprematia aeriană nu mai poate fi considerată un dat pentru marile puteri.
• Dronele și sistemele anti-drone devin instrumente obligatorii în arhitectura militară.
• Sistemele integrate AA (cu capabilități stratificate: scurtă, medie și lungă rază) sunt vitale pentru apărarea infrastructurii critice și a centrelor urbane.

5. Războiul naval

a) Flota Mării Negre – de la dominație la vulnerabilitate

La începutul războiului, Rusia deținea supremația navală în Marea Neagră, bazându-se pe Flota din Sevastopol. Obiectivele sale vizau:

• controlul litoralului ucrainean,
• blocada porturilor (Odesa, Mikolaiv),
• susținerea operațiunilor terestre din sud.

Totuși, scufundarea crucișătorului Moskva (aprilie 2022) de către rachete ucrainene Neptun a reprezentat un moment de cotitură, demonstrând vulnerabilitatea navelor de suprafață în fața armamentului modern și a războiului asimetric.

b) Dronele maritime – o inovație tactică

Ucraina a introdus în luptă drona navală explozivă, capabilă să lovească navele rusești chiar în porturi sau în larg. Aceste atacuri au redus libertatea de manevră a Flotei ruse și au forțat Moscova să-și retragă o parte din nave spre porturile din estul Crimeei sau din Novorossiysk.

Această inovație arată că și un stat fără flotă comparabilă poate contesta dominația maritimă prin tehnologii ieftine și adaptabile.

c) Blocada cerealelor și războiul economic

Rusia a folosit Marea Neagră pentru a bloca exporturile ucrainene de cereale, încercând să creeze presiune economică și politică asupra Kievului și asupra statelor dependente de aceste livrări. Intervenția Turciei și a ONU a permis semnarea Acordului pentru cereale (iulie 2022), care a funcționat intermitent până în 2023, când Moscova s-a retras.

Blocada a demonstrat că securitatea alimentară globală poate fi folosită ca armă geopolitică, afectând în special statele vulnerabile din Africa și Orientul Mijlociu. România și Polonia au devenit coridoare alternative, dar cu costuri logistice mai mari.

d) Lecții despre puterea navală

• Dominarea unui teatru maritim nu mai este garantată nici măcar pentru o putere navală majoră.
• Rachetele antinavă și dronele maritime pot neutraliza avantajele tradiționale ale unei flote mari.
• Controlul rutelor comerciale și porturilor are un impact strategic comparabil cu cel al operațiunilor terestre.
• Marea Neagră s-a confirmat ca spațiu de securitate regională critică, unde România are un rol geostrategic sporit.

6. Războiul tehnologic și informațional

Războiul din Ucraina s-a dovedit a fi primul conflict de mare intensitate în care tehnologia de ultimă generație și informația au jucat un rol decisiv, aproape la fel de important ca forțele clasice terestre, aeriene și navale.

a) Dronele – de la tactică la strategie

Dronele au transformat fundamental câmpul de luptă:

• Reconstrucția informațională: UAV-urile comerciale adaptate (DJI, FPV) au oferit unităților tactice o capacitate de supraveghere permanentă, reducând elementul surpriză.
• Dronele de atac: Ucraina a folosit Bayraktar TB2 în primele faze, iar ulterior a dezvoltat drone FPV ieftine pentru lovirea blindatelor și a fortificațiilor. Rusia a replicat prin utilizarea dronelor kamikaze iraniene Shahed-136, menite să epuizeze apărarea antiaeriană ucraineană.
• Dronele maritime au deschis un nou capitol în confruntările navale, contestând dominanța rusă în Marea Neagră.

Dronele au demonstrat că asimetria tehnologică poate compensa lipsa de aviație modernă sau de flotă navală.

b) Sateliții și spațiul informațional

Sprijinul occidental a oferit Ucrainei acces la imagini satelitare în timp real, indispensabile pentru planificarea operațiunilor. Companii private (precum Maxar sau Planet Labs) și constelații comerciale (Starlink) au completat resursele guvernamentale, democratizând accesul la informația spațială.

• Starlink a asigurat comunicații reziliente pentru comanda și controlul trupelor ucrainene.
• Sateliții au permis identificarea rapidă a mișcărilor rusești și corectarea tirurilor de artilerie.

Această integrare confirmă că spațiul cosmic devine o dimensiune vitală a războiului modern.

c) Războiul electronic (EW)

Ambele tabere au desfășurat capacități extinse de bruiaj și contramăsuri:

• Rusia a folosit sisteme de război electronic pentru a perturba dronele și comunicațiile.
• Ucraina, sprijinită de tehnologia occidentală, a dezvoltat sisteme de neutralizare a dronelor și de protecție a infrastructurii critice.

Rezultatul: câmpul de luptă este o zonă de competiție electromagnetică permanentă, unde supraviețuirea depinde de adaptarea tehnologică continuă.

d) Războiul cibernetic

Atacurile cibernetice au vizat infrastructuri critice (energie, comunicații, instituții guvernamentale). Totuși, datorită sprijinului occidental, Ucraina a reușit să reziste, în timp ce Rusia nu a reușit să provoace colapsul sistemului informatic ucrainean. Lecția: ciberreziliența este un pilon al securității naționale, iar alianțele internaționale pot fi decisive.

e) Propaganda și războiul informațional

Conflictul a fost și un război al narațiunilor:

• Rusia a încercat să justifice invazia prin „denazificare” și apărarea minorităților ruse, mesaj acceptat mai ales în spațiul intern și în unele state din Sudul Global.
• Ucraina a reușit să impună narativul rezistenței eroice, câștigând sprijinul opiniei publice occidentale.
• Rețelele sociale au devenit arme de mobilizare și de propagandă, unde bătălia pentru percepție a fost la fel de intensă ca cea de pe front.

f) Lecții pentru viitor

• Tehnologiile comerciale (dronă, satelit, platforme digitale) pot deveni decisive într-un conflict de mare intensitate.
• Controlul informației și narațiunii este parte integrantă a strategiei militare.
• Integrarea dronelor, sateliților, războiului electronic și cibernetic definește noul model de război hibrid, unde victoria nu se câștigă doar pe câmpul de luptă fizic.

7. Mobilizarea și resursele umane

a) Rusia – între mobilizare parțială și constrângeri sociale

Rusia a pornit războiul cu iluzia că va putea atinge obiectivele strategice printr-o campanie rapidă, fără a mobiliza întreaga societate. După eșecul inițial, Kremlinul a fost obligat să declare în septembrie 2022 o mobilizare parțială, prima de acest fel după 1945.

• Au fost înrolați circa 000 de rezerviști, dar lipsa instruirii și a echipamentului adecvat a redus eficiența lor.
• Mobilizarea a provocat nemulțumiri sociale și un exod semnificativ al tinerilor ruși spre alte țări (Georgia, Kazahstan, Finlanda).
• Kremlinul a mizat pe recrutarea în regiunile periferice și pe folosirea mercenarilor (Wagner), ceea ce a diminuat presiunea asupra centrelor urbane mari, dar a generat tensiuni interne.

b) Ucraina – mobilizare totală și reziliența societală

Ucraina a adoptat o strategie de mobilizare generală, transformând întreaga societate într-un efort de rezistență națională.

• Rețeaua de apărare teritorială a absorbit voluntari și rezerviști, creând o masă critică de combatanți.
• Moralul populației, susținut de leadership-ul politic și de sprijinul occidental, a devenit un multiplicator de forță.
• Totuși, pe măsură ce conflictul s-a prelungit, Ucraina s-a confruntat cu probleme de epuizare umană, dificultăți în recrutarea noilor contingente și pierderi semnificative la nivelul generațiilor tinere.

c) Pierderile umane și impactul lor

Deși cifrele exacte sunt controversate și adesea clasificate, ambele tabere au suferit pierderi uriașe – sute de mii de militari morți sau răniți.

• Rusia a încercat să compenseze prin cantitate, mobilizând noi valuri de recruți.
• Ucraina a mizat pe calitate și instruire occidentală, dar pierderile în rândul militarilor experimentați sunt greu de înlocuit.

Impactul social este devastator: milioane de familii afectate, o generație marcată de traume și o perspectivă de depopulare accelerată, mai ales în Ucraina[9].

d) Lecții pentru mobilizare

• Mobilizarea parțială, insuficient pregătită, poate alimenta tensiuni interne și reduce coeziunea națională.
• Reziliența societății și sprijinul populației sunt factori decisivi pentru menținerea capacității de luptă.
• Pierderile umane masive transformă războiul într-un test existențial, unde voința politică trebuie să se împletească cu capacitatea de regenerare a resurselor umane.

Concluzie parțială:

Conflictul Rusia–Ucraina demonstrează că în războaiele de mare intensitate factorul uman rămâne decisiv, în pofida avansului tehnologic. Armatele pot fi dotate cu echipamente moderne, dar fără o mobilizare coerentă, moral ridicat și reziliență societală, victoria este imposibilă.

1. Rolul logisticii și industriei de apărare – Ucraina depinde de Occident, iar Rusia se sprijină pe capacitatea de a produce pe termen lung; ritmul producției devine determinant.
2. Testarea rezilienței naționale – războiul modern nu mai este doar al armatei, ci al întregii societăți (mobilizare, moral, rezistență economică).

8. Sprijinul internațional și cooperarea transnațională

Conflictul Rusia–Ucraina a demonstrat că, în războaiele moderne, nicio țară de dimensiunea Ucrainei nu poate susține pe termen lung un război de mare intensitate fără un sprijin extern consistent, coordonat și durabil. Supraviețuirea și capacitatea de luptă a Ucrainei s-au bazat în mare măsură pe mobilizarea și menținerea acestui sprijin.

 Asistența militară occidentală

• Statele Unite, Regatul Unit și țările UE/NATO au furnizat masiv armament, muniții, tehnică militară, drone și sisteme de apărare antiaeriană.
• SUA au contribuit cu pachete totale de peste 75 mld. USD (asistență militară, umanitară și financiară), Regatul Unit și Germania cu pachete de miliarde fiecare, iar Polonia, Franța și Țările Baltice au oferit sprijin proporțional semnificativ.
• Transferurile au inclus atât armament sovietic din stocurile fostelor țări Pactul de la Varșovia, cât și armament occidental modern (HIMARS, Leopard 2, Patriot, F-16 în pregătire).
• Asistența a evoluat de la livrări de urgență (2022) la programe coordonate și planificate multianual (2023–2025).

 Sprijin informațional și tehnologic

• Serviciile de informații occidentale (SUA, UK, NATO) au furnizat Ucrainei date în timp real despre dispunerea și mișcările trupelor ruse, inclusiv imagini satelitare comerciale și militare.
• Rețele de sateliți comerciali (ex. Starlink) au asigurat comunicații stabile și rezistente la bruiaj.
• Companii occidentale private au colaborat cu armata ucraineană pentru dezvoltarea de software de targeting, coordonare de foc și integrarea dronelor.
• Acest flux de informații a creat un avantaj de decizie și reacție rapidă pe câmpul de luptă, compensând inferioritatea numerică a Ucrainei.

Sprijin logistic și economic

• Țările vecine (Polonia, România, Slovacia) au devenit coridoare logistice critice pentru livrări de armament, combustibil, echipament și ajutor umanitar.
• Infrastructura feroviară și rutieră a fost adaptată pentru transportul rapid de tehnică grea.
• Sprijinul economic (granturi, împrumuturi, asistență bugetară) a permis statului ucrainean să-și plătească armata, administrația și serviciile esențiale în ciuda colapsului economic intern.

Cooperarea transnațională și integrarea instituțională

• Ucraina a fost inclusă progresiv în mecanismele occidentale de coordonare militară, participând la planificări și schimb de informații cu NATO.
• UE a creat misiunea EUMAM Ukraine, care a instruit zeci de mii de militari ucraineni în state membre.
• Statele G7 și Uniunea Europeană au format grupuri de lucru mixte pentru reconstrucția și modernizarea armatei ucrainene pe termen lung.
• Au fost create formate de coordonare multinațională (Grupul de Contact pentru Apărarea Ucrainei – formatul „Ramstein”), care planifică lunar livrările și instruirea.

 Implicații

• Conflictul a demonstrat că, în epoca interdependenței, sprijinul extern coordonat poate compensa într-o oarecare măsură lipsurile interne majore și poate menține capacitatea de luptă a unui stat mai mic împotriva unui adversar superior numeric.
• Cooperarea transnațională a redus timpul de reacție, a accelerat adaptarea tehnologică și a integrat Ucraina într-o rețea militară occidentală de facto, chiar fără aderare formală la NATO.

Pentru inspirația, veridicitatea și frumusețea exprimării, închei citând un mai puțin cunoscut publicist: “Războiul nu e doar o succesiune de bătălii. E o mașinărie psihologică care sacralizează, exaltă, dezamăgește, brutalizează si apoi lasă cicatrici care se transmit mai departe. Dacă nu înțelegi mecanismele, traumele, ura și miturile, devin combustibil pentru următorul incendiu”[10].

Concluzii generale – lecțiile militare ale războiului Rusia–Ucraina

• Războiul Rusia–Ucraina a arătat că, în conflictele moderne, tehnologia nu înlocuiește voința și reziliența umană, ci le amplifică doar acolo unde există. Succesul nu depinde de o armă singulară, ci de capacitatea de a integra rapid informația, logistica, moralul și inițiativa într-un sistem coerent. Într-o eră a conflictelor prelungite și hibride, războiul nu mai este câștigat de cel mai puternic, ci de cel mai adaptabil, capabil să îmbine inovația cu disciplina și să-și regenereze forțele sub presiune extremă.

 Concluzii specifice

• Pentru NATO: Conflictul a validat necesitatea prezenței înaintate și a interoperabilității reale, nu doar declarative. Capacitatea de reacție rapidă, integrarea logistică și pregătirea forțelor terestre convenționale redevin priorități majore, în paralel cu sprijinul pentru parteneri non-membri aflați sub presiune.
• Pentru Uniunea Europeană: UE a demonstrat că poate mobiliza resurse militare, economice și umanitare masive, dar a evidențiat și lentoarea procesului decizional. Lecția esențială este necesitatea unei  capabile să susțină pe termen lung un război de mare intensitate la granițele Uniunii.
• Pentru România: Conflictul confirmă poziția vulnerabilă și strategică a României pe Frontul Estic. Lecția principală este că reziliența militară și industrială națională trebuie reconstruite urgent, iar apărarea teritorială, mobilizarea rezervei și logistica militară trebuie tratate ca priorități de securitate națională, nu opțiuni bugetare.

 Corelare cu lecțiile geopolitice

Experiența militară din Ucraina dovedește că forța brută nu garantează victoria dacă nu este susținută de alianțe, reziliență economică și legitimitate politică. Lecțiile militare și cele geopolitice converg asupra aceleiași idei: supraviețuirea și succesul unui stat în secolul XXI depind de capacitatea sa de a integra resursele naționale cu rețelele de sprijin internațional.

Războiul Rusia-Ucraina se circumscrie cadrului mai larg al conflictului dintre mai vechea tendință de globalizare cu partea sa post-modernistă (inclusiv componentele sale DEI, „Cancel”, metoo, „Black lives matter”, etc.) și multipolaritate, reprezentată mai ales de Sudul Global și suveranism. Felul în care acesta se va încheia va influența de o manieră importantă evoluția viitoare a societății omenești. Să nu uităm China.

Brașov, 15 Septembrie 2025.

Bibliografie selectivă

(Lecții geopolitice din conflictul Rusia–Ucraina)

Borrell, J. (2022–2024). EU Foreign and Security Policy Speeches and Briefings on the War in Ukraine. Bruxelles: European External Action Service (EEAS).

Brzezinski, Z. (1997). The Grand Chessboard: American Primacy and Its Geostrategic Imperatives. New York: Basic Books.

Chatham House. (2022–2025). Russia, Ukraine and the Future of European Security. London: Royal Institute of International Affairs.

Council on Foreign Relations (CFR). (2023–2025). Geopolitical Implications of the Ukraine War. New York: CFR.

Eurasia Group. (2023–2025). Global Geopolitical Risk Outlook. New York.

European Council on Foreign Relations (ECFR). (2022–2025). Ukraine and the Future of Europe. Berlin.

International Crisis Group (ICG). (2022–2025). Crisis Watch: Ukraine and Russia. Bruxelles.

International Institute for Strategic Studies (IISS). (2023–2025). Strategic Survey. London: Routledge/IISS.

Kissinger, H. (2014). World Order. New York: Penguin Press.

Mead, W. R. (2023). The Return of Geopolitics. Foreign Affairs, New York.

NATO. (2022–2025). Strategic Concepts and Communiqués (Madrid 2022, Vilnius 2023, Washington 2024). Bruxelles.

Organisation for Security and Co-operation in Europe (OSCE). (2022–2024). Reports on the Impact of the War in Ukraine on European Security Architecture. Viena.

RAND Corporation. (2022–2025). Russia, Ukraine, and the Future of the Global Order. Santa Monica, CA.

The Economist. (2022–2025). Geopolitics and Global Order after Ukraine. Economist Intelligence Unit (EIU), London.

Wilson Center – Kennan Institute. (2023–2025). Russia, Ukraine, and the Post-Soviet Space. Washington DC.

(Lecții militare din conflictul Rusia–Ucraina)

BBC News. (2022–2025). Ukraine War – Analysis and Special Reports. BBC. Disponibil la: https://www.bbc.com

Center for Strategic and International Studies (CSIS). (2023). Technology and Modern Warfare: Implications from Ukraine. Washington DC. Disponibil la: https://www.csis.org

Chatham House. (2023). Ukraine: Lessons for the Future of Warfare. London: Royal Institute of International Affairs.

European Commission – Eurostat. (2022–2025). Temporary protection for persons fleeing Ukraine – Monthly statistics. Bruxelles. Disponibil la: https://ec.europa.eu/eurostat

Financial Times. (2022–2025). Ukraine conflict coverage and defence industry analysis. FT Group.

International Institute for Strategic Studies (IISS). (2023–2025). The Military Balance. London: Routledge/IISS.

Institute for the Study of War (ISW). (2022–2025). Russia–Ukraine War: Daily Campaign Assessments. Washington DC. Disponibil la: https://www.understandingwar.org

Kyiv Independent. (2022–2025). Field Reports and Military Situation Updates. Kyiv. Disponibil la: https://kyivindependent.com

Ministry of Defence of the United Kingdom (UK MOD). (2022–2025). Defence Intelligence Daily Updates on Ukraine. London. Disponibil la: https://x.com/DefenceHQ

NATO Defence College (NDC). (2022–2024). Ukraine Lessons for NATO Defence and Deterrence Posture. Roma: NATO NDC.

NATO Cooperative Cyber Defence Centre of Excellence (CCDCOE). (2023). Cyber Operations in the Russo-Ukrainian War. Tallinn.

RAND Corporation. (2023). Adapting Operational Planning for High-Intensity Warfare: Lessons from Ukraine. Santa Monica, CA.

Royal United Services Institute (RUSI). (2022–2025). Watling, J. & Reynolds, N. Preliminary Lessons in Conventional Warfighting from Ukraine. London: RUSI.

UNHCR. (2022–2025). Ukraine Situation – Operational Data Portal. Geneva. Disponibil la: https://data.unhcr.org/en/situations/ukraine

Ukrainska Pravda. (2022–2025). Reports and Military Coverage. Kyiv. Disponibil la: https://www.pravda.com.ua

[1] Unele surse occidentale au sugerat că Rusia a mizat pe „prăbușirea rapidă” a conducerii politice de la Kiev, fie prin presiuni interne, fie prin posibile infiltrări. Kremlinul părea convins că Zelenski nu va rezista psihologic și politic și că fie va fugi, fie va capitula în primele zile. Realitatea a fost opusă: decizia lui Zelenski de a rămâne la Kiev („I need ammunition, not a ride”) a mobilizat rezistența.

Operațiuni de comandă eșuate. În primele 48 de ore, Rusia a desfășurat o operațiune aeropurtată spectaculoasă asupra aeroportului Hostomel, la periferia Kievului. Scopul era să aducă rapid unități de elită (VDV) pentru a captura capitala și, probabil, conducerea politică.

Operațiunea a eșuat din cauza rezistenței ucrainene și a lipsei de coordonare, ducând la pierderi semnificative pentru trupele de parașutiști ruse.

Sprijinul rețelelor clandestine. Este probabil că Moscova a contat și pe sprijinul unor rețele de agenți și colaboratori infiltrați în structurile de securitate ucrainene. Acestea nu au reușit să își atingă obiectivele, iar SBU (serviciul de securitate ucrainean) a declanșat rapid epurări și arestări.

În concluzie, planul rusesc nu a fost doar un blitzkrieg convențional, ci și o tentativă de „decapitare” a statului ucrainean printr-o combinație de: presiune militară directă; operațiuni speciale de capturare a capitalei; așteptarea unei „capitulări” sau trădări rapide la vârf. Eșecul acestor componente a determinat trecerea la războiul prelungit, de uzură.

[2] Atacul simultan pe mai multe direcții a fost o altă greșeală strategică, bazat cel mai probabil pe informații incomplete si eronate. Astfel Rusia a renunțat la principiul concentrării forțelor pe o direcție principală și eventual 1-2 direcții secundare, mizând pe faptul că atacul pe direcții multiple, pe un front larg, ar duce la disiparea eforturilor apărării și astfel rezistența va fi mai redusă, ceea ce nu s-a întâmplat.

[3] Reacția rusă la pătrunderea ucraineană în regiunea Kursk a scos în evidență atât vulnerabilitățile, cât și reziliența Moscovei. În prima etapă au fost angajate trupe de grăniceri și unități ale Gărzii Naționale (Rosgvardia), slab pregătite pentru luptă convențională, urmate de rezerve mobilizate și voluntari locali. Abia după câteva săptămâni au fost concentrate unități ale armatei regulate – brigăzi mecanizate și formațiuni aeropurtate – sprijinite de artilerie și aviație tactică. Surpriza strategică, apărarea de frontieră insuficientă, dificultățile de mobilizare și prioritățile concurente de pe frontul din Donbas au făcut ca lichidarea pătrunderii să dureze luni de zile. Lecția principală este că, deși un adversar cu resurse masive poate fi surprins și încetinit pe termen scurt, el are capacitatea de a recuceri treptat terenul odată ce își concentrează forțele, confirmând importanța planificării unei strategii de durată, nu doar a unor acțiuni demonstrative.

Rusia a recurs în mod excepțional la trupe din Coreea de Nord pentru a consolida efortul de contracarare a incursiunii ucrainene în regiunea Kursk. În toamna lui 2024, circa 10 000–12 000 de militari nord-coreeni au fost antrenați în Rusia și dislocați la front, operând sub uniforme și comandă rusești — iar acest fapt a fost confirmat public de Vladimir Putin și Kim Jong-un în aprilie 2025. Pe parcurs, au fost mobilizate și brigăzi de construcții (5.000 de muncitori) și unități de deminare (1.000 geniști) pentru refacerea infrastructurii teritoriale. Această măsură reflectă nu doar necesitatea suplimentării forțelor rusești, ci și mecanisme de solidaritate politică și militară între Moscova și Phenian, iar pentru Coreea de Nord a constituit o șansă de a câștiga experiență operațională. În pofida loialității lor, trupele nord-coreene au suferit pierderi grave — estimări recente indică aproximativ 600 de morți și mii de răniți până în vara anului 2025 — ceea ce subliniază costul militar și moral al unei astfel de cooperări.

[4] În lunile premergătoare invaziei (toamna 2021 – ianuarie 2022), SUA și Regatul Unit au reușit să obțină informații umane din interiorul cercurilor decizionale ruse.

Sursele HUMINT au furnizat detalii concrete despre intenția Kremlinului de a lansa o invazie la scară largă, inclusiv direcțiile de atac și calendarul aproximativ.

Aceste date au fost coroborate cu informații SIGINT și IMINT și au permis Washingtonului și Londrei să avertizeze public Ucraina și aliații NATO, inclusiv prin declasificarea selectivă a unor date de intelligence (un demers rar).

Impact: Ucraina a reușit să își disperseze o parte din forțe și infrastructuri critice, iar Occidentul a impus din timp un cadru de sancțiuni și sprijin militar.

Lecție: HUMINT rămâne uneori singura cale de a afla intențiile politice reale, ceea ce nu poate fi dedus doar din imagini satelitare sau interceptări.

[5] Rețeaua de agenți ucraineni din teritoriile ocupate (Kherson, Zaporojie, Donbas). După ocuparea rapidă a orașului Herson (martie 2022), serviciile ucrainene SBU și GUR au reactivat și extins rețele HUMINT clandestine locale (funcționari, foști militari, civili cooptați).

Aceste rețele au furnizat informații critice despre locațiile posturilor de comandă ruse, depozitele de muniții și mișcările unităților. Datele colectate de acești agenți umani au permis lovituri de mare precizie ale artileriei și HIMARS asupra unor obiective rusești, pregătind astfel contraofensiva ucraineană din toamna 2022.

În paralel, HUMINT a contribuit la identificarea colaboratorilor locali ai Rusiei și la transmiterea în secret de materiale propagandistice pro-ucrainene pentru menținerea moralului populației.

Lecție: În medii contestate, unde infrastructura de supraveghere este limitată, HUMINT este esențială pentru țintirea precisă și pentru menținerea rezilienței locale.

[6] Utilizarea sistemului Starlink a fost însoțită de controverse legate de controlul și costurile acestuia. Deciziile companiei SpaceX și ale lui Elon Musk privind limitarea sau extinderea serviciilor în anumite zone au influențat direct operațiile militare ucrainene. De asemenea, după o perioadă în care mai multe state occidentale au contribuit la acoperirea costurilor, Polonia a anunțat că nu va mai suporta cheltuielile pentru serviciile Starlink destinate Ucrainei, subliniind fragilitatea aranjamentelor bazate pe infrastructuri private în contextul unui conflict prelungit. Această plată va fi oprită ca urmare a veto-ului președintelui polonez, care va intra in vigoare de la 1 octombrie 2025, dacă nu se schimbă nimic până la acea dată. În perioada 2022-2024 Polonia a plătit circa 77 milioane de euro pentru acest serviciu. UE caută o soluție a acestei probleme, ceea ce ar însemna aproximativ 30-35 milioane euro/an din partea UE sau unui consorți de state aliate.

[7] 2022 (invazia și prima fază)

Estimări frecvente: Rusia trăgea 20.000–60.000 proiectile/zi; Ucraina ~2022 (invazia și prima fază) 5.000-7.000/zi (uneori mai puțin). Raport frecvent citat: ~3:1 – 6:1 în favoarea Rusiei. (Context consolidat din NATO/AP și analize ulterioare.

2023

Necesitatea Ucrainei pentru a susține lupta defensivă: 75.000–90.000 lovituri/lună (≈2.5–3 mii/zi), iar pentru operații ofensive majore mult peste acest nivel. Rusia a accelerat producția internă.

Transferuri reale către Ucraina: ~1,6 milioane proiectile (2023).

2024–2025 (războiul de uzură, intră masiv muniția nord-coreeană)

Ucraina a ajuns în perioade la raționalizare ~2.000/zi, pe fondul întârzierilor de aprovizionare; în alte luni a urcat spre ~110.000/lună (capacitate mai bună), dar tot sub nivelul necesar la nivel strategic. Rusia a tras în medie ~300.000/lună (≈10.000/zi) și a susținut ritmul prin producție internă (~250.000/lună la apogeu estimat în 2024) + importuri din RPDC. Unele unități ruse au folosit 50–100% muniție nord-coreeană în anumite perioade; evaluări ucrainene/occidentale pun aportul RPDC la ~40–60% din consumul rusesc în 2024–2025.

Transferuri reale către Ucraina: ~1,5 milioane proiectile (2024).

Concluzie operativă:

Cantitate vs. calitate: Rusia a menținut avantaj cantitativ la numărul de piese și la volumul de foc (ajutat decisiv de muniția nord-coreeană). Ucraina a compensat parțial prin precizie, ISR cu drone și lovituri contra-baterie, dar raportul de foc a rămas în multe luni ≥3:1 pentru Rusia (în 2024 chiar mai mare pe anumite sectoare). Industria și logistica dictează tempo-ul: fără un flux de 2,4 milioane proiectile 155 mm/an doar pentru a „ține linia” (estimarea RUSI), Ucraina rămâne constrânsă la economia focului.

[8] Exemplu Rusia — prăbușirea ofensivei de la Kiev (februarie–martie 2022)

În prima fază a invaziei, forțele ruse au avansat rapid spre Kiev dinspre Belarus cu coloane blindate foarte întinse (60–70 km), mizând pe un război-fulger.

Însă logistica nu a ținut pasul cu înaintarea: liniile de aprovizionare s-au întins excesiv, drumurile de pământ s-au transformat în noroi, iar convoaiele au fost vulnerabile la ambuscade.

Unitățile ruse au rămas fără combustibil, muniție și hrană, fiind nevoite să abandoneze vehicule și să oprească ofensiva.

Lipsa unei structuri logistice flexibile și a protecției convoaielor a fost un factor decisiv în eșecul strategic de cucerire a Kievului, obligând Rusia să se retragă complet din nordul Ucrainei.

Lecție: Chiar și o forță superioară numeric poate fi neutralizată dacă lanțul logistic este depășit sau întrerupt, mai ales într-un mediu contestat și întins.

Exemplu Ucraina — menținerea coridorului logistic „Dnipro–Bahmut” în 2023

În timpul bătăliei de uzură pentru Bahmut (ianuarie–mai 2023), Ucraina a continuat să apere orașul în ciuda presiunii intense ruse.

Factorul-cheie a fost organizarea unui coridor logistic constant și redundant între Dnipro – Kramatorsk – Bahmut, care a permis: rotația frecventă a unităților (la 7–10 zile); aprovizionarea continuă cu muniție de artilerie, armament antitanc și provizii medicale; evacuarea rapidă a răniților (prin ambulanțe blindate și drone de recunoaștere care ghidau traseele sigure).

Deși rușii controlau aproape complet flancurile și loveau drumurile cu artilerie și drone Lancet, ucrainenii au menținut 3–4 rute logistice active în paralel, cu reparații și deminări zilnice, menținând un „fir logistic” funcțional sub foc.

Această infrastructură logistică le-a permis să reziste peste 8 luni în Bahmut, consumând și fixând un volum uriaș de forțe ruse, chiar dacă au fost în final nevoiți să se retragă din centrul orașului.

Lecție: Chiar și în condiții de încercuire parțială și foc constant, o rețea logistică bine organizată și flexibilă poate susține o apărare de lungă durată și poate transforma o bătălie tactică într-un câștig strategic de timp și resurse.

[9] Top țări gazdă refugiați ucraineni– ultimele valori oficiale disponibile (ordonate descrescător după numărul de ucraineni cu protecție temporară / statut echivalent):  Germania – 1.203.715; Polonia – 993.665; Cehia – 380.680; Spania – 242.090; România – 190.491; Regatul Unit – ~227.000; Țările de Jos – ~120.000; Bulgaria – ≈75.250. În total sunt circa 4.340.000 refugiați ucraineni în lume. Dintre aceștia, aproximativ 800.000 -1.000.000 ar fi apți pentru serviciul militar.

[10] Răzvan Bibire- Redactor șef la Deșteptarea.ro – Cum va fi războiul

NOTĂ: Corneliu Pivariu – General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale, cu o experiență de peste 30 de ani în domeniile militar, diplomatic si economic.
A fondat și condus timp de aproape două decenii firma INGEPO Consulting și a fost Director al prestigioasei publicații bilingve (română/engleză) „Pulsul Geostrategic”, citită în peste 50 de țări.
Este autorul mai multor cărți din domeniul intelligence, terorism și geopoliticã, a unor analize și studii de referință privind evoluții geopolitice din ultima jumătate de secol. A participat la numeroase conferințe naționale și internaționale. Promovează România în contextul marilor mișcări geopolitice ale secolului XXI.

LECȚII GEOPOLITICE ȘI MILITARE REZULTATE  DIN CONFLICTUL RUSIA-UCRAINA (I) – Corneliu Pivariu