Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPreşedintele american Joe Biden a apreciat miercuri că legăturile lui Elon Musk cu ţări străine ”merită examinate”, ca răspuns la o întrebare privind posibilitatea ca recenta preluare a platformei Twitter de către antreprenorul miliardar să reprezinte o ameninţare pentru securitatea naţională a SUA, relatează AFP şi Reuters.
“Cred că cooperarea lui Elon Musk şi/sau relaţiile tehnice (ale acestuia, n.red.) cu alte ţări merită să fie examinate”, a spus Biden într-o conferinţă de presă, alegându-şi în mod vizibil cu grijă cuvintele.
El a răspuns astfel la o întrebare privind implicarea prinţului saudit Al-Walid bin Talal în achiziţionarea companiei Twitter de către şeful Tesla.
Prinţul Al-Walid a contribuit la tranzacţie cu cele aproape 35 de milioane de acţiuni pe care le deţinea deja la Twitter, direct şi prin holdingul său KHC, ceea ce îl face al doilea acţionar al grupului, notează AFP.
La scurt timp după finalizarea tranzacţiei, la sfârşitul lui octombrie, senatorul democrat Chris Murhy a estimat, într-un mesaj pe Twitter, că “ar trebui să ne îngrijoreze faptul că saudiţii, care au clar interesul să reprime discursul politic şi să influenţeze politica americană, au devenit al doilea proprietar al unei mari platforme sociale”.
Murphy a anunţat şi că va cere comisiei privind investiţiile străine a Senatului să lanseze o anchetă asupra “implicaţiilor în materie de securitate naţională a cumpărării Twitter de către Arabia Saudită”.
“Dacă (Musk) face sau nu ceva nepotrivit, nu sugerez acest lucru. Sugerez că acest lucru merită examinat”, a adăugat miercuri Biden, potrivit Agerpres.
Puţin preocupat până acum de chestiuni politice şi geopolitice, Elon Musk şi-a dat cu părerea în legătură cu mai multe subiecte importante, în special războiul din Ucraina şi tensiunile dintre China şi Taiwan.
În primul caz, miliardarul a propus o soluţie implicând cedarea definitivă a Crimeei către Rusia, “cu scopul de a repara greşeala istorică a lui Hruşciov”, precum şi un referendum real în regiunile majoritar rusofone ale ţării, pentru a decide viitorul acestor părţi ale teritoriului ucrainean.
În ce priveşte Taiwanul, Elon Musk s-a pronunţat în favoarea unei reunificări a celor două Chine după negocierile între cele două părţi.
China este principala piaţă a Tesla, unde grupul dispune de o uzină la Shanghai.
În amândouă cazurile, comentariile omului de afaceri au generat reacţii pozitive atât din partea Moscovei, cât şi a Beijingului, mai aminteşte AFP.
Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…
Sindicatele din OMV Petrom au acuzat conducerea executivă a grupului că a decis concedieri colective…
Actualizare Indici: Dow în scădere cu 0,43%, S&P 500 în creștere cu 0,50%, Nasdaq în…
Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…
Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…
Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…
This website uses cookies.
Read More