Politica

Legea prin care activitatea PFA-urilor este considerată vechime în muncă, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, potrivit Agerpres.

Prin această lege, activitatea economică desfăşurată ca PFA este recunoscută ca fiind vechime în muncă şi, după caz, vechime în specialitate.

“Perioada în care o persoană fizică autorizată desfăşoară activităţi economice în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă constituie vechime în specialitate cu îndeplinirea următoarelor condiţii: a) activitatea economică pe care o desfăşoară a produs venituri nete în anul supus recunoaşterii vechimii a căror valoare este cel puţin egală cu nivelul a de 12 ori salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit potrivit legii în anul respectiv; b) este înregistrată la registrul comerţului cu un singur cod CAEN de activitate sau cu codul CAEN principal de activitate pentru care se doreşte recunoaşterea vechimii”, prevede legea.

De asemenea, vechimea în muncă şi, după caz, vechimea în specialitate este considerată perioada în care PFA a desfăşurat activitate economică şi a achitat contribuţiile, taxele şi impozitele legale, nefiind luată în considerare perioada în care PFA nu a avut activitate generatoare de venit sau a avut activitatea suspendată.

Articole recente

Sondaj INSCOP: Peste 40% dintre români ar vota cu AUR, 17,9% cu PSD, iar 15,2% cu PNL

Peste 40% dintre alegători ar vota cu AUR, iar 17,9% cu PSD, conform barometrului realizat…

46 de minute ago

Erste: Perspectivele României vor depinde de posibilitatea de a menține credibilitatea fiscală

Perspectivele României vor depinde de posibilitatea de a menține credibilitatea fiscală, permițând în același timp…

o oră ago

Binance și Franklin Templeton își unesc forțele pentru a dezvolta noi produse și inițiative pentru active digitale

Binance, cel mai mare exchange de criptomonede din lume după volumul tranzacțiilor și numărul de…

2 ore ago

Petrișor Peiu (senator AUR): „Nicușor Dan și Ilie Bolojan, nu-i umiliți pe români, nu îl primiți pe șeful OMV!“

AUR cere președintelui și premierului să nu umilească poporul român primindu-l pe șeful companiei OMV…

2 ore ago

Economia la mâna deficitului (opinie Florin Cîțu)

Vrei să înțelegi economia României în 2025? Începe cu deficitul. Cât timp deficitul urcă de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More