Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPlenul Senatului a adoptat, miercuri, cu 79 de voturi ”pentru” şi 37 ”împotrivă”, proiectul de lege iniţiat de Guvern pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.
Guvernul arată în expunerea de motive că, în prezent, prin actele normative care reglementează pensiile de serviciu “s-a creat un regim special de pensionare pentru anumite categorii socio-profesionale, derogatoriu de la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, de natură să creeze avantaje în favoarea acestora, în unele cazuri fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, încălcându-se principiul egalităţii de tratament între asiguraţii sistemului public de pensii”.
Potrivit documentului, “conform jalonului 215, până la sfârşitul trimestrului IV 2022 trebuie întreprinse demersurile necesare pentru intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale. Astfel, se face referire la o serie de categorii de indemnizaţii/pensii reglementate prin acte normative individuale cu caracter special, aplicabil pentru şase categorii: corpul diplomatic şi consular, funcţionarii publici parlamentari, personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, procurori şi judecători, personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, personalul Curţii de Conturi”.
Printre amendamentele propuse de senatori PNL şi PSD şi admise la comisii figurează eliminarea textului prin care magistraţii din CSM beneficiau de pensie de serviciu după un singur mandat, aplicarea unui impozit de 15% pentru partea de necontributivitate a pensiilor de serviciu, opţiunea pentru o singură pensie de serviciu, eliminarea a cinci sporuri din pensiile de serviciu ale militarilor, indexarea pensiilor de serviciu cu rata medie anuală a inflaţiei.
Jumătate dintre români ar fi dispuși să acorde votul lor unui partid nou înființat la…
Agenţia europeană însărcinată cu securitatea cibernetică (ENISA) anunţă luni că perturbări care au avut loc…
Bernard Arnault, proprietarul LVMH, care ar putea suferi pierderi de 1 miliard de euro, afirmă…
Acțiunile europene au înregistrat o ușoară scădere luni dimineață, investitorii urmărind cu atenție măsurile restrictive…
Adunarea Generală a UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România,…
Banca Centrală Europeană şi-a îndeplinit obiectivul privind ţinerea sub control a preţurilor, dar incertitudinile persistă…
This website uses cookies.
Read More