Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPreşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie suportat parţial din fonduri externe nerambursabile.
Potrivit OUG, “sunt considerate vulnerabile categoriile de persoane şi familii care au un venit pe membru de familie sub 2.000 de lei, la care se adaugă şi condiţiile de vârstă corelate cu capacitatea de muncă, fiind îndeplinite astfel toate condiţiile de vulnerabilitate pentru ca o persoană/familie în situaţie de risc de sărăcie să beneficieze de sprijin din fonduri publice pentru a compensa preţurile la energie”.
Executivul explica la emiterea actului normativ că este necesară acordarea unui sprijin temporar pentru aproximativ 2,8 milioane de gospodării vulnerabile pentru a compensa preţul la energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.
Bugetul pentru compensarea preţurilor la energie pentru persoanele vulnerabile este de 4.000.000 mii de lei şi are ca sursă de finanţare fonduri externe nerambursabile prin bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), potrivit regulilor de eligibilitate stabilite prin Programul operaţional “Capital uman”, Programul operaţional regional, Programul operaţional “Capacitate administrativă”, Programul operaţional ‘Competitivitate’, precum şi prin Programul operaţional “Infrastructură mare” pentru perioada de programare 2014 – 2020, în limita economiilor care sunt identificate la nivelul acestora şi a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014 – 2020.
OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…
Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…
Plenul comun al Parlamentului a început, duminică, dezbaterea celei de-a treia moţiuni de cenzură la…
Moțiunea de cenzură "Opriți politizarea companiilor publice. Opriți batjocorirea proprietății statului!' a fost respinsă, duminică,…
Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a afirmat, duminică, în Plenul Parlamentului, că PSD nu…
Plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului a început, duminică, dezbaterea celei de-a doua…
This website uses cookies.
Read More