Afaceri

Legea Transporturilor de persoane, plimbată prin sertare 10 ani (Dragoș Anastasiu)

 de Dragoș Anastasiu

România este țara în care întâlnim adesea amânarea, tocmai atunci când o solutie la o chestiune veche și îndelung dezbătută tinde să apară.

Mă gândesc că, cel mai recent exemplu, este cel al Legii Transporturilor rutiere de persoane, care ilustrează, parcǎ, amânarea ca o soluție pentru o situație care pare că nu își mai găsește drumul către rezolvare.

Legea Transportului de persoane este o lege votată de Parlament încă din primăvara trecuta și a fost gândită pentru a deschide treptat piața de transport de călători după model occidental, dar și pentru a integra reguli clare de concurență și siguranță. Actul normativ se află, încă și de peste jumătate de an, în sertarele birocrației. Din diverse motive, observăm că legea votată de Parlament își găsește loc lunar pe lista de amânări a Curții Constituționale.

Documentul votat în Parlament este, totuși, unul important pentru industria de transport și pentru mobilitatea românilor.  De ce este atât de importantă această lege? Prin măsurile propuse și votate în luna mai 2023 se dorea crearea unui mediu concurențial sănătos în transportul cu autocare și microbuze, cu reguli clare și siguranță sporită pentru călători. În lipsa deciziei CCR ne aflăm într-un vid legislativ, care nu face decât să prelungească monopolul unor companii de transport și să lase autocarele să îmbătrânească pe străzi, fără o presiune legală pentru investiții în vehicule noi și mai puțin poluante.

În acești  10 ani de când luarea unor decizii privind transportul de persoane întârzie, licențele au fost prelungite automat, fără criterii clare și fără a permite concurența în această piață, deși problema a fost sesizată de Consiliul Concurenței de multe ori în ultimii ani.

Avertismentele Consiliului Concurenței au trecut neobservate și, în lipsa unei legi, pentru a nu bloca piața de transport de persoane, în continuare vedem că Ministerul Transporturilor a venit cu o nouă amânare de prelungire a valabilității licențelor și programelor de transport rutier cu încă 6 luni, până la finele lunii iunie 2024. Argumentul este unul bine cunoscut – expirarea licențelor ar bloca deplasarea călătorilor și ar afecta drepturile constituționale, iar prelungirea este necesară pentru a preveni practicile ilicite.

Efectele blocării pieței s-ar vedea și în bugetul de stat care ar putea fi afectat de neplata taxelor și impozitelor aferente activităților de transport de persoane, în condițiile în care operatorii ar funcționa fără licențe de traseu. Prejudicii vom vedea nu doar în rândul călătorilor, ci și la nivelul întregii economii.

De 10 ani transportul de persoane așteaptă o împrospătare a cadrului legal, care să aducă și în România o piață deschisă și concurențială, o piață în care investițiile să devină obișnuință și nu doar excepție, în care companiile să fie tot mai performante pentru a-și câștiga clienții prin calitate, siguranță și confort.

Primul semn pentru o schimbare ar putea veni pe 30 ianuarie 2024, la noul termen înaintat de CCR pentru analiza Legii de Transport votată în mai 2023. Atunci am putea vedea fie o lege care să primească girul pentru promulgarea Președintelui, fie o solicitare de schimbare a variantei votate pentru o mai bună punere în practică în concordanță cu Constituția.

Așadar, încă puțin și ne lămurim pe ce drum o va lua sectorul transporturilor de persoane, care își așteaptă rândul de un deceniu pentru a trece la nivelul următor.

***

Dragoș Anastasiu și-a început călătoria antreprenorială în 1995, când și-a înființat prima companie, o linie de călători cu autocarul din România în Germania, care în doar doi ani ar deveni membru al celei mai importante rețele internaționale de transport de pasageri: Eurolines.

Dupa acea prima companie au urmat multe altele, in jur de 20, care au format Grupul Eurolines Romania care s-a dezvoltat continuu, pana a devenit un grup de referinta in transport si turism in Romania. În afara țării, a dezvoltat afaceri în Germania și Republica Moldova.

În 2019 a transferat toate activitățile turistice către DER Touristik Group și a făcut o ieșire din industria turismului.

Astăzi, Eurolines Group este specializat în ospitalitate (Green Village Resort din Delta Dunării 4*, Valea Verde Retreat în Transilvania), inchirieri de autoturisme (franciză Enterprise Rent A Car), servicii de consultanta si management hotelier ( The Makers).

Dragoș Anastasiu a fost președintele Camerei de Comerț Româno-Germane și membru al Consiliului Consultativ al Fundatiei Romanian Business Leaders timp de aproape 10 ani.

Din 2020, conduce Rethink Romania, un think tank care reuneste membri din mediul antreprenorial, din educatie si din alte asociatii, preocupat de schimbarea de mentalitate, educatie si demografie.

Dragoș Anastasiu este pasionat de sport si educatie. Îi plac proiectele noi, iar o parte importantă a timpului său este dedicată programelor de educație (www.superteach.ro), contribuției la un viitor mai bun pentru România (www.rethinkromania.ro), consultanței antreprenorilor români (www.ad-wise.ro) și pentru a aduce românii înapoi acasă (www.repatriot.ro ).

Articole recente

Atenționare ASF: Un cont fals de Facebook utilizează identitatea Președintelui ASF Alexandru Petrescu

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…

22 de minute ago

Ministrul Mediului, la Broșteni: O să facem absolut tot ceea ce putem ca să ajutăm; nu doresc să fac o activitate populistă

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…

29 de minute ago

Trimisul special al SUA, în Israel pe fondul crizei alimentare din Gaza şi al impasului în negocierile de la Doha

Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…

31 de minute ago

Guvernul a corelat normele metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea ce privește modificarea cotelor de TVA

Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…

51 de minute ago

Miruţă: Numirile în CA-uri sunt provizorii, indemnizaţiile nu depăşesc 3000 lei; selecţia s-a făcut pe bază de CV, nu politic

Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…

57 de minute ago

Guvernul portughez ia în considerare recunoaşterea statului Palestina în septembrie la ONU

Guvernul portughez se va consulta cu preşedintele şi parlamentul în vederea recunoaşterii statului Palestina la…

59 de minute ago

This website uses cookies.

Read More