„Avem o criză diferită dar care, în dezvoltarea ei pe care o vom vedea în lunile și trimestrele următoare, are șanse bune să cunoască și manifestări și mecanisme comune altor crize de durată și anvergură din trecut” spune Leonardo Badea, viceguvernator al BNR, într-un interviu pentru Piața Financiară.
Chiar dacă în linii mari suntem probabil majoritatea de acord că într-adevăr „de data aceasta e altfel”, cred că trebuie să ne ferim să ne limităm la a pune o simplă etichetă, a spus Badea, adăugând: “Este in interesul găsirii celor mai bune soluții de ieșire din criză să întoarcem pe toate fețele detaliile acestei crize. Ele sunt diferite de cele ale altor crize pe care ni le amintim adesea prin cauza generatoare și manifestările de debut, prin închiderea fulminantă a activităților, prăbușirea subită a ofertei și a cererii pentru largi categorii de produse și servicii, complexitatea implicațiilor crizei de sănătate asupra funcționării economiei și societății moderne, incapacitatea noastră de a înțelege în prezent și a anticipa rezonabil evoluția viitoare și transformările ireversibile pe care le-ar putea determina.
Dar dincolo de aceste multe diferențe cred că există și elemente comune cu alte crize din trecut, pe care poate că dacă ne străduim le-am putea înțelege mai bine iar asta ne-ar ajuta să construim soluții și să ne apărăm de efectele ce vor veni.
De exemplu, ne confruntăm cu o criză de încredere, deopotrivă a mediului de afaceri cât și a consumatorilor (așadar simultan pe partea cererii și ofertei), dar asta în sine nu e ceva nou, pentru că atât cele mai recente cât și cele mai îndepărtate crize economice și financiare pe care le-am mai traversat au avut această componentă și ca atare am putea sa ne aplecăm mai mult spre înțelegerea ei.
Unele instrumente pentru readucerea încrederii sunt într-adevăr particulare unei crize sanitare, dar altele sunt general valabile și au legătură cu natura umană, cu reacția unui individ pus într-o situație limită ce îi amenință bunăstarea și viitorul personal, al familiei și comunității, iar astea sunt lucruri pe care ar trebui și am putea să le înțelegem mai bine și să fi învățat din alte crize cum să le contracarăm.
De asemenea, la fel cu alte crize ce au avut o manifestare economică în trecut, știm că și de data aceasta e destul de probabil ca la un moment dat sectorul financiar să fie afectat într-o formă sau alta. Nu se va întâmpla imediat, dar se va întâmpla ulterior în desfășurarea crizei, înclin să cred că e aproape inevitabil.
Asta ne dă timp să ne pregătim, să înțelegem studiind crizele anterioare unde și cum se vor propaga efectele dinspre economie către sectorul financiar și să continuăm să dispunem măsurile de ameliorare necesare (așa cum iată că deja o facem – vezi recentele recomandări ale Comitetului European pentru Risc Sistemic, măsurile Băncii Centrale Europene și ale autorităților naționale etc), mai ales că de data aceasta sectorul financiar pleacă dintr-o poziție mult consolidată.
De aceea, cred că totuși că într-un anume fel, de o manieră subtilă dar semnificativă, o parte din ceea ce scriau Carmen Reinhart si Kenneth Rogoff în 2009 rămâne valabil.”
Badea pledează pentru șansa de a găsi calea cea mai constructivă de ieșire din această criză, care nu doar să se mulțumească să țintească restabilirea normalității din perioadele anterioare de acalmie (deși dacă privim cu sinceritate spre ultimii 10 ani, nu prea găsim adevărate perioade de liniște și creștere economică ci doar eventual insule de evoluție pozitivă, localizate în anumite zone geografice sau mai bine spus geo-politice, mereu amenințate de riscuri și vulnerabilități și întrerupte adesea de episoade de volatilitate acută), și să aibă curajul să imagineze și să construiască o economie și o societate viitoare mai rezistentă la șocuri (sau măcar la cele pe care le-am experimentat până acum): ”Cred că acest deziderat este realizabil iar dezbaterea de idei deja a început. Avem nevoie ca aceste idei să circule cât mai mult, iar instituțiile statului și mediul privat să conlucreze pentru testarea și implementarea graduală a celor mai valoroase și utile concluzii care vor rezulta.
Câteva propuneri au fost deja circulate, atât la nivel general în lume, dar și în mod specific pentru România. La modul general ele se referă la ameliorarea abordării privind lanțurile de aprovizionare, la consolidarea sistemelor de sănătate publică, la munca la distanță. În cazul nostru, al României, ele vizează accentuarea stimulării cu precădere a acelor domenii în care noi ca economie avem avantaje competitive (inclusiv naturale) dar și a domeniilor pe care le intuim a fi de viitor. In plus, avem nevoie de canalizarea resurselor spre modernizare (de multe ori asta înseamnă digitalizare și implementarea celor mai noi tehnologii, dar nu numai) în toate ariile de activitate: agricultură, comerț, servicii, industrie, învățământ, sănătate, administrație publică etc.
Și aș vrea să nu uităm o lecție economică importantă pentru România din experiența ultimelor luni: contează cum intri într-o criză, cât de echilibrat ești din punct de vedere al poziției internaționale și echilibrelor interne. De aceea, pe măsură ce ne gândim la soluții noi de dezvoltare, eficientizare și consolidare a economiei, în paralel trebuie să avem consecvența și determinarea de a pune în aplicare și vechile soluții, cele pe care le știm dar nu am avut mereu suficientă tărie să le punem în aplicare: grija pentru a avea un spațiu fiscal adecvat și o structură bugetară cât mai suplă.
Într-adevăr, fiind o criză care se manifestă întâi în planul economiei, soluțiile trebuie în primul rând să fie de natură a stimula economia. Personal rezonez cu idei ce se circumscriu școlii de gândire macroeconomică neo-keynesiană („New Keynesian economics”) și sunt un susținător al rolului benefic pe care programele guvernamentale moderate și atent calibrate îl pot avea în reglarea ineficiențelor și transformarea pozitivă a economiei pentru atenuarea inegalităților generate de crize asupra componentei sociale. Cred în relevanța și impactul politicilor macroeconomice în depășirea crizelor, restabilirea echilibrelor și dezvoltarea economie. Din această perspectivă cred că mai ales politica fiscală are un rol foarte important atât pe termen scurt cât și lung, iar politica monetară poate contribui și sprijini la ameliorarea, pe termen scurt, a dezechilibrelor acute generate de crize. Triunghiul este completat de politicile macroprudențiale care, iată că deși au fost doar recent dezvoltate, și-au dovedit deja utilitatea pentru că astăzi avem un sistem financiar la nivel european mult mai apt să reziste șocurilor și susțină reconstrucția economică, chiar dacă va fi și el, probabil, inevitabil, afectat într-o anumită măsură.
Pentru a implementa stimulente fiscale este nevoie însă de spațiu fiscal, de capacitate de a le finanța, ori aici noi nu stăm foarte bine. Desigur măsurile de stimulare sunt finanțate și din emitere de datorie, dar asta sporește povara pe termen lung și poate introduce noi vulnerabilități. De aceea, eficiența programelor și utilizării resurselor este foarte importantă în această perioadă.”
Când vorbim de costurile crizei, prefer să evit reflexul larg răspândit de a gândi imediat la economie, PIB, pierderi, falimente, credite neperformante, declin bursiere etc, mai spune viceguvernatorul BNR: “Desigur toate acestea sunt o prima expresie, statistică, a costurilor unei crize.
Dar dincolo de ele, efectele crizelor sunt suportate întotdeauna de populație, din păcate. Iar generația noastră deja trece printr-o a treia criză majoră în decurs de numai 15 ani, după criza financiară globală declanșată în 2007 și criza datoriilor suverane ale unor state europene din perioada 2010-2012. Efectele se adună și devin importante, marcante, cu influențe negative semnificative asupra comportamentelor sociale și economice ale unei generații întregi aflate în perioada potențialului său maxim de contribuție la dezvoltarea societății. În esență vorbim de câțiva ani pierduți/irosiți în mare parte pentru viața a milioane de oameni și nu e vorba aici doar de bunăstare pierdută ci și de aspirații, planuri de viitor, speranțe de dezvoltare personală, în ce mai bun caz întârziate cu ani buni sau, în cazul multora, risipite definitiv. Căci „viața este mai mult decât hrana și trupul mai mult decât îmbrăcămintea” (Luca 12:21)
De obicei crizele afectează existența umană pe mai multe paliere dar să nu uităm că ele sunt in primul rând percepute la nivelul personal si al vieții de familie, apoi la nivel comunitar și într-un final la nivel statal si global.
Cred că noi economiștii am regăsi mai multă energie și aplecare spre a gândi și aplica soluții mai bune dacă ne-am pierde acest reflex ca atunci când auzim cuvântul „criză” să cuplăm gândirea de statistician ce ne conduce către abordări de tip rezolutiv, top-down, de la macro către micro, în loc să conștientizăm că efectele sunt cel mai intens trăite de oameni în planul personal, familial și al micilor comunități, fapt care ne-ar ghida în mod natural să construim răspunsul la criză invers, mai sustenabil cred eu, de la micro către macro.
De aceea, deși recunosc rolul primordial al piețelor libere în funcționarea economiei de piață într-o societate democratică, cred că suntem datori să compensăm cele câteva (puține dar relevante) ineficiențe și limite dovedite ale mecanismelor concurențiale prin programe de macrostabilitate.
Efectul crizelor de a amplifica inegalitățile se manifestă nu doar la nivelul indivizilor ci și al statelor. Înțelegem astfel natura costurilor acestei crize pentru România ca țară. Fiind mai puțin pregătiți și având resurse mai puține decât alte țări mai avansate probabil vom recupera mai greu și riscăm să se prelungească timpul de ameliorare a decalajelor față de media europeană.”
Domnia sa mai arata ca trebuie să fim conștienți că cel puțin în următorii 2-3 ani ecuația stimulării dezvoltării economice în condițiile ajustării graduale a dezechilibrelor macroeconomice pre-existente și accentuate de criza actuală va fi dificilă: ”Nimic nu va fi ușor pentru că resursele vor trebui drămuite cu atenție și cheltuite cu maxim de eficiență în domeniile prioritare. O regândire a structurii veniturilor și cheltuielilor bugetare este foarte necesară, la fel ca și creșterea ponderii în PIB după modelul celor mai multe state europene. Programele de macrostabilizare trebuie să includă acțiuni decisive care să conducă la ameliorarea poziției externe.
Așadar vor fi ani de muncă și de efort din partea tuturor, instituții, mediu privat, clasa politică, societate civilă. Ne trebuie un program realist acceptat de toată lumea, care poate ar fi o idee bună să fie construit și asumat printr-un mecanism similar celui în care s-a procedat în cazul Planului Național de adoptarea a monedei euro, dar într-un timp mult mai scurt și care să fie implementat cu rigurozitate indiferent de alternanța politică. Poate chiar s-ar putea porni de la acest Plan Național, adaptându-l la noile condiții economice generate de criza pandemică și dezvoltându-l. (…)
Această strategie cred că ar trebui elaborată contributiv și incluziv, prin implicarea liderilor recunoscuți ai celor mai largi comunități de participanți la viața socială și economică, pe modelul mecanismului prin care a fost scris și asumat Planul Național pentru adoptarea monedei euro. S-ar putea porni de la acesta, pentru că reprezintă pentru România un obiectiv important de atins, dar adaptându-l la modificările survenite în ultimii ani și completându-l/extinzându-l pentru a viza toate nevoile de dezvoltare economică și socială ale României, nu doar din perspectiva adoptării monedei euro.
Chiar dacă mă repet în ceea ce am afirmat aici sau cu alte ocazii, cred că cei trei priorități majore ale unei astfel de strategii sunt: (I) modernizarea României în armonie cu specificul național, (II) consolidarea procesului de integrare în spațiul economic și social european și de recuperare a decalajului de dezvoltare față de media statelor membre (inclusiv adoptarea monedei euro), (III) stimularea economică a domeniilor strategice pentru viitorul țării și a celor în care România are sau ar putea dezvolta avantaje competitive la nivel internațional datorită caracteristicilor naturale și conjuncturale.
Fiecare dintre aceste priorități majore vor trebui detaliate pe domenii și sub-domenii de activitate, cu obiective strategice și calendare de acțiuni specifice. Sunt multe idei bune (născute din surse și direcții foarte diferite) care au fost deja aduse în dezbatere publică, atât recent cât și în perioada dinaintea crizei, pentru că nevoia de dezvoltare nu am descoperit-o acum, ea este o constantă cel puțin a ultimilor 30 de ani de când trăim în democrație și economie de piață. Ele trebuie culese, armonizate, concretizate prin asociere cu acțiuni punctuale care să fie așezate la locul potrivit în structura și calendarul strategiei pentru a se potența reciproc. Și chiar dacă vorbim de o strategie de dezvoltare economică, ea trebuie susținută inclusiv prin transformări ale cadrului legislativ, ale sistemului de învățământ și sistemului medical etc.
România are avantaje pe care le poate fructifica și care pot face diferența pentru succesul pe termen lung al ieșirii din criză. Ne mândrim cu una dintre cele mai moderne infrastructuri de telecomunicații, numeroși specialiști și companii de top în domeniul soluțiilor informatice, o atitudine generală foarte favorabilă a populației în adoptarea noilor tehnologii. Ar fi o mare pierdere să nu fructificăm la maxim aceste avantaje sau să neglijăm să ne menținem la un nivel avansat prin continuarea stimulării asimilării noilor evoluții tehnologice.
Potențialul agricol este un alt avantaj important al României ce nu trebuie uitat. La noi agricultura este semnificativ dependentă de evoluțiile climatice iar contribuția sa la PIB variază în funcție de acest factor. Cu suportul noilor tehnologii și al programelor de sprijinire a investițiilor, această dependență poate fi ameliorată. Având materia primă asigurată local, tot cu ajutorul unor programe de sprijinire a investițiilor, România întrunește toate condițiile pentru a deveni un centru regional de producție în industria alimentară, asigurând astfel siguranța alimentară a populației și ameliorând structura exporturilor agro-industriale (de la materii prime către produse destinate consumului final) cu efect pozitiv asupra balanței comerciale și implicit asupra deficitului de cont curent.
Una din condițiile naturale de care România beneficiază este poziționarea strategică de-a lungul rutelor terestre de comerț. Dezvoltarea ca centru regional de comerț şi logistică constituie un important obiectiv strategic ce ar trebui inclus în strategie pentru că dezvoltarea infrastructurii fizice ar aduce beneficii în aproape toate domeniile de activitate. Există o serie de alte domenii ale economiei în care România deține avantaj comparativ în comerțul exterior (ex. conform 2018 UNCTAD Data Center) care adesea sunt trecute cu vederea și care ar trebui să fie toate vizate cu prioritate de programe guvernamentale de sprijin: producția de mobilă, prefabricate pentru construcții, încălțăminte, materiale plastice, echipamente și cabluri electrice, rulmenților, piese auto, articole de cauciuc, pielărie, țevi şi profile metalice sau din PVC, uleiuri vegetale, hidrocarburi, fibre sintetice, tutun etc. La acestea trebuie adăugate domeniile strategice pentru siguranța și sănătatea populației.”