Politica

Liberalii se reunesc în Consiliul Naţional: stabilirea procedurilor de alegeri şi convocarea congresului – pe ordinea de zi

Consiliul Naţional al PNL se reuneşte duminică, principalele puncte pe ordinea de zi fiind stabilirea procedurilor de alegeri în partid, stabilirea datei congresului şi convocarea acestuia.

Consiliul Naţional al PNL va avea loc duminică, începând cu ora 11,00, în Grădina de vară Herăstrău (Amfiteatru) a Teatrului “Constantin Tănase”, Parcul Herăstrău din Bucureşti, potrivit Agerpres.

Biroul Executiv al PNL a decis, la începutul acestei săptămâni, declanşarea procedurilor de alegeri în partid, iar data propusă pentru congres este 25 septembrie, a anunţat preşedintele liberalilor, Ludovic Orban.

“Biroul Executiv a luat decizia de a declanşa procedurile de alegeri în PNL. Data propusă pentru congres este 25 septembrie. Numărul total de delegaţi va fi de 5.000. Am stabilit calendarul de alegeri. Congresul PNL nu înseamnă doar alegerea conducerii naţionale, înseamnă alegerea conducerii la toate nivelurile. Ca şi calendar propus: în perioada 1-15 iunie vor avea loc adunările generale ale organizaţiilor locale, care vor alege conducerile PNL la nivel local. În perioada 1 iulie – 10 august vor avea loc conferinţele judeţene de alegeri, conferinţe la care se vor alege conducerile judeţene ale PNL. Între data de 10 august, termenul prevăzut pentru finalizarea alegerilor la nivel judeţean, şi data de 25 septembrie este prevăzută o perioadă de 45 de zile, conform statului, pentru campania pentru congres”, a precizat Orban.

El a adăugat că procedura de convocare a congresului va fi finalizată în şedinţa Consiliului Naţional, care are loc duminică.

“Noi vom organiza congresul în funcţie de situaţia epidemiologică. Ce pot să spun este că vom cere pentru participanţi, la toate adunările publice care se vor organiza, să fie vaccinaţi sau să aibă testul la zi, în conformitate cu situaţia de alertă. Dacă nu ne va permite reglementarea aferentă stării de alertă să-l organizăm la interior, îl vom organiza în aer liber”, a mai precizat Orban.

Articole recente

Klaus Iohannis transmite felicitări noului preşedinte al Cehiei

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, sâmbătă, felicitări noului preşedinte al Cehiei, Petr Pavel, pronunţându-se pentru…

4 ore ago

Armata Poloniei înregistrează un nivel record de recrutări de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina

Forţele armate ale Poloniei înregistrează un nivel record de recrutări de la declanşarea invaziei ruse…

4 ore ago

Liderii europeni salută victoria lui Petr Pavel în alegerile prezidenţiale din Republica Cehă

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat "ataşamentul ferm la valorile noastre europene"…

4 ore ago

Atentate în Ierusalimul de Est: Moscova îndeamnă toate părţile la ”reţinere maximă”

Ministerul Afacerilor Externe rus s-a declarat sâmbătă "profund îngrijorat" după atentatele comise în Ierusalimul de…

4 ore ago

Fostul general Petr Pavel a câştigat alegerile prezidenţiale din Republica Cehă

Fostul general Petr Pavel a câştigat alegerile prezidenţiale din Republica Cehă, după numărarea a 75%…

8 ore ago

Preşedinta Comisiei Europene asigură Kievul de sprijin necondiţionat înaintea summitului UE-Ucraina

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat sâmbătă, înainte de summitul UE-Ucraina de…

10 ore ago