Asigurari

Libertatea: ASF a decis să facă o plângere penală împotriva întregii conduceri a societății Euroins, pentru dubla raportare

Consiliul de conducere al ASF a votat, ieri, în unanimitate, să întocmească o plângere penală împotriva întregii conduceri a societății Euroins, liderul asigurărilor RCA din România, potrivit Libertatea. 

Surse apropiate situației ne-au declarat că este vorba de dubla raportate privind litigiile, dar și despre descoperirea unei aplicații “clandestine”, care nu era auditată și raportată la ASF, așa cum ar fi trebuit.

Într-o declarație dată pentru publicul Libertatea, Daniel Apostol, purtătorul de cuvânt al ASF, a spus: „ASF nu comentează aspecte care fac obiectul unor anchete penale sau dosare aflate pe rolul unor instituții/autorități. Ori de câte ori au rezultat suspiciuni cu privire la o posibilă încălcare a dispozițiilor în materie penală, ASF  a sesizat organele competente cu privire la aspectele constatate”.

Euroins a declarat pentru Libertatea că nu are cunoștință de nicio procedură judiciară penală împotriva companiei: “Nu avem cunoștință de nicio procedură judiciară penală împotriva companiei și nici de sursa acestor informații și, prin urmare, nu putem face comentarii exacte în acest sens. Respectăm pe deplin cerințele de raportare ale ASF și reafirmăm transparența noastră totală în aceste chestiuni. Am fost surprinși să aflăm despre această decizie din surse neoficiale din afara ASF”.

Euroins susține că a litigiile sunt raportate periodic către ASF, ca normă prealabilă. “De asemenea, am informat ASF cu privire la toate întârzierile posibile, inclusiv cauzele întârzierilor și acțiunile de remediere întreprinse. După cunoștințele noastre, nu există dosare juridice neraportate”, potrivit Euroins.

Articole recente

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

3 ore ago

Zelenski îi răspunde lui Putin şi propune la rândul său Kievul ca posibil loc de întâlnire

Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a replicat propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin, care insistă ca locul…

3 ore ago

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

6 ore ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More