Categories: AfaceriIndustrie

LIBERTY Galați numește, în premieră, o femeie în funcția de Director General -Aida Nechifor

LIBERTY Steel Group a desemnat-o pe Aida Nechifor în funcția de Director General al Combinatului Siderurgic LIBERTY Galați. Aida – care lucrează în Combinat de 20 de ani –  este prima femeie care vine la conducerea unității în cei 55 de ani de istorie a unității. Ea este și prima femeie în fruntea unui producător de oțel din România. Aida va avea și responsabilități de conducere a LIBERTY Skopje, o unitate din Macedonia de Nord.

Aida, care a fost anterior Director Financiar al Combinatului și membru în Comitetului de Conducere din decembrie 2018, s-a alăturat companiei în 2001. Inițial, a lucrat ca economist, înainte de a conduce echipe de vânzări, contabilitate, raportare financiară, planificare și analiză. Este absolventă a Facultății de Administrare Economică și Afaceri a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Prasanta Kumar Mishra, care fusese numit Manager General Interimar în februarie 2021, este desemnat Director Executiv al LIBERTY Galați. Din această poziție, Prasanta va continua să lucreze îndeaproape cu Aida pentru a conduce operațiunile, proiectele și aspectele tehnice ale activității de producție a Combinatului și pentru a continua proiecte-cheie de dezvoltare strategică, precum cuptoarele cu arc electric, instalația de reducere directă a fierului și mini-laminorul de benzi la cald integrat un cuptor cu descărcare în arc electric.

Paramjit Kahlon, CEO Primary Steel and Integrated Mining, LIBERTY Steel Group, a declarat: „Sunt încântat să îi atribui Aidei acest rol important deoarece cred că ea poate și va fi o inspirație extraordinară pentru dezvoltarea Galațiului și pentru industria siderurgică românească, la scară mai largă. De la începutul anului, ea, cu susținerea lui Prasanta, a condus echipa de la Galați cu calm și eficiență pentru a obține, constant, rezultate excelente. Consider că poate coordona acum echipa pentru a continua eforturile de a crește nivelurile de producție 3 milioane de tone de oțel pe an, de la circa 2 milioane anul trecut, precum și de a accelera planurile ambițioase ale Combinatului de a deveni neutru de carbon până în 2030.”

LIBERTY Steel Group face parte din Alianța GFG, o grupare internațională de întreprinderi și investiții deținută de Sanjeev Gupta și familia sa. Alianța este structurată în trei piloni industriali de bază: LIBERTY Steel Group, ALVANCE Aluminium Group și SIMEC Energy Group, independenți unul de altul, însă uniți prin valori comune și având scopul de a crea un viitor durabil pentru industrie și societate. GFG Alliance are 35.000 de angajați în 10 țări și are venituri de 20 miliarde dolari SUA.

LIBERTY Galați este cel mai mare combinat siderurgic integrat din România, cu o forță de muncă de circa 6.800  de oameni și o capacitate de producție actuală de aproximativ 2 milioane de tone de oțel pe an pentru clienți din domeniul construcțiilor, naval, petrolier și gaze, precum și cel al producției de energie regenerabilă.

Articole recente

Trebuie să facem totul pentru a opri războiul din Ucraina, declară premierul polonez Mateusz Morawiecki

Premierul polonez Mateusz Morawiecki i-a cerut marţi comunităţii internaţionale să ''facă tot ce poate pentru…

6 minute ago

SUA: Stellantis şi Samsung SDI investesc 2,5 miliarde dolari într-o fabrică de baterii pentru vehicule electrice

Samsung SDI, divizia de baterii a grupului sud-coreean Samsung, şi producătorul auto Stellantis au anunţat…

51 de minute ago

George Soros spune că civilizația ar putea să nu supraviețuiască războiului lui Putin din Ucraina şi avertizează asupra crizei globale

Soros îi vede pe Putin și Xi drept „cea mai mare amenințare la adresa societății…

3 ore ago

SUA: Biden îndeamnă la a “înfrunta lobby-ul armelor”

Preşedintele american Joe Biden, vizibil marcat, a lansat marţi un apel la a "înfrunta lobby-ul…

3 ore ago

SUA elimină excepţia privind plata datoriilor Rusiei în dolari (oficial)

Statele Unite au decis să pună capăt, cu începere de la ora 00:01 miercuri, ora…

3 ore ago

Guvernul va aproba retragerea României din Banca Internaţională de Cooperare Economică şi Banca Internaţională de Investiţii

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, un act normativ în baza căruia va…

3 ore ago