Afaceri

LIBERTY țintește să ajungă la aproape 650 de noi angajați în 2021

  • LIBERTY Galați a angajat 532 de oameni anul acesta și intenționează să atragă cel puțin alte 100 de persoane, în viitorul apropiat
  • Aproximativ 100 de noi angajați au preluat roluri nou create de strategia de transformare continuă a LIBERTY Galați

 

LIBERTY Steel Group, care deține cel mai mare producător integrat de oțel din România, țintește să ajungă la aproape 650 de noi angajați la LIBERTY Galați în 2021, cu cel puțin 100 de candidați recrutați până la finalul anului. Extinderea reflectă strategia de transformare continuă a LIBERTY Galați, 100 de noi locuri de muncă fiind generate de creșterea producției companiei și de accelerarea proiectelor de automatizare și digitalizare.

LIBERTY Steel Group este unul dintre cei mai mari angajatori din România, cu o echipă de peste 7.000 de oameni, din care 1.100 sunt femei. Extinderea echipei LIBERTY Galați este susținută de performanțele obținute în 2021 și de obiectivele de creștere, compania vizând o producție anuală de 3 milioane de tone de oțel, ceea ce reprezintă o creștere majoră față de momentul achiziției din 2019.

Paramjit Kahlon, CEO LIBERTY Steel Group Primary Steel and Mining, a declarat: “Viziunea grupului nostru este de a transforma LIBERTY Galați într-o companie a viitorului prin sustenabilitate, digitalizare și perfecționare profesională. Avem un plan de transformare – GREENSTEEL – pentru a produce oțel sustenabil, cu o amprentă redusă de carbon, care îmbină tehnologiile inovatoare cu producția de energie regenerabilă și reciclarea fierului vechi. Strategia noastră de resurse umane pune echipa LIBERTY în centrul acestei transformări. Ne propunem să consolidăm această echipă, să atragem tineri care să ne susțină în transformarea industriei oțelului și să investim în perfecționarea oamenilor noștri, pentru a dezvolta și utiliza tehnologiile viitorului”.

Strategia LIBERTY Galați include o serie de programe de perfecționare, dezvoltare și formare, în colaborare cu Academia GREENSTEEL, precum și programe complexe de securitate și sănătate în muncă. Compania a lansat recent un program de învățare accelerată prin care 84 de muncitori au fost deja pregătiți și de care vor beneficia în curând alți 100 de angajați. În colaborare cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Galați, LIBERTY Galați continuă proiectul de formare a viitorilor muncitori prin intermediul Școlii de Ucenici.

Mihaela Vereș, Head of Human Resources LIBERTY Galați, a spus: “Avem o responsabilitate imensă față de oamenii noștri, familiile lor și comunitățile în care activăm. De aceea, depunem eforturi considerabile pentru a asigura starea de bine și stabilitatea echipei noastre. Unii dintre angajații noștri – adevărați “oameni din oțel” – s-au pensionat după ce au lucrat 30 – 40 de ani alături de noi. Dorim să creăm mai multe locuri de muncă pe termen lung, prin planul nostru de transformare GREENSTEEL. Avem nevoie de oameni noi – de la specialiști IT și ingineri la ucenici – care să ne ajute să construim viitorul LIBERTY Galați.”

Pentru a încuraja mai mulți tineri să se alăture industriei siderurgice și să ajute la dezvoltarea unor metode de producție sustenabile, compania a lansat Academia GREENSTEEL în colaborare cu parteneri din industria energetică și din mediul academic, printre care Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați,  cu care dezvoltă un program de mentorat pentru studenți. În plus, specialiștii globali LIBERTY Steel Group – cu o vastă expertiză în industria oțelului și în tehnologii avansate – colaborează îndeaproape cu echipele din Galați pentru a găsi soluții inovative de viitor atât pentru angajați, clienți, parteneri, cât și pentru societatea românească.

Articole recente

Estonia se pregătește pentru o posibilă reducere a trupelor americane în Europa

Țările europene care se învecinează cu Rusia ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca…

3 ore ago

Trump se pregătește în liniște să călătorească luna viitoare în Coreea de Sud, unde s-ar putea întâlni cu liderul Chinei – CNN

Președintele Donald Trump și principalii săi consilieri se pregătesc în liniște să călătorească în Coreea…

3 ore ago

Dronele ucrainene ar fi lovit rafinăria de petrol Ilsky din Krasnodar Krai, Rusia (Kiev Independent)

Dronele ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai…

3 ore ago

Atacurile rusești asupra Kievului au provocat moartea a cel puțin 3 persoane, clădirea guvernului fiind lovită

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că atacul de duminică dimineață a provocat incendii la…

4 ore ago

„Valul de COVID din vară” provoacă panică în California; se recomandă purtarea măștilor

Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More