Banci

Libra Internet Bank pregăteşte prima lansare de obligaţiuni din istoria băncii, în valoare de 10 milioane de euro

Libra Internet Bank va desfăşura, prin intermediul Tradeville, un plasament privat de obligaţiuni în valoare de 10 milioane euro, cu posibilitatea majorării sumei, ulterior emisiunii fiind preconizată şi listarea obligaţiunilor la bursă.

Conform unui comunicat al băncii, obligaţiunile vor fi subordonate şi vor avea o scadenţă de 10 ani.

“În privinţa cuponului, acesta va fi cuprins în intervalul 4,5 – 5%, urmând ca valoarea finală să fie stabilită în funcţie de interesul manifestat de investitori, prin metoda licitaţiei la Bursa de Valori Bucureşti şi prin decizia băncii. Sumele de bani atrase sunt menite să susţină ritmul de creştere al băncii de 30% medie anuală în ultimii 5 ani”, a declarat Emil Bituleanu, director general al Libra Internet Bank.

Această lansare de obligaţiuni survine în contextul în care, în 2019, banca a reconfirmat trendul ascendent din ultimii ani, prin atingerea unor praguri istorice, respectiv peste 100 de milioane de lei profit net, active de peste 6 miliarde de lei, surse atrase de peste 5 miliarde de lei şi credite de peste 4 miliarde de lei.

Plasamentul este programat să se finalizeze până la 31 martie 2020, ulterior emisiunii fiind preconizată şi listarea obligaţiunilor la bursă.

Libra Internet Bank, membră a grupului american de investiţii New Century Holdings (din 2003), este una dintre cele mai dinamice bănci din România. Cu o reţea de 55 de sucursale, banca este specializată în domenii precum profesiile liberale, dezvoltatorii imobiliari, agribusiness-ul sau segmentul IMM-urilor şi acordă o atenţie deosebită tehnologiei moderne şi parteneriatelor cu fintech-urile. 

Articole recente

Trump numește cei mai importanți 3 candidați pentru a-l înlocui pe șeful Fed Jerome Powell

Administrația Trump continuă să critice Rezerva Federală, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, spunând că banca centrală…

18 minute ago

SUA au notificat aliații din UE că se retrag din combaterea dezinformării provenite din Rusia, China şi Iran

Statele Unite ale Americii au informat statele din Europa că se retrag din eforturile comune…

19 minute ago

Permira și Blackstone achiziționează o participație minoritară în valoare de 525 de milioane de dolari în Property Finder din Dubai

Permira și Blackstone Inc achiziționează o participație minoritară în valoare de 525 de milioane de…

23 de minute ago

Indicele Nikkei din Japonia depășește pentru prima dată pragul de 44.000 de puncte, pe fondul optimismului privind comerțul și stimulentele economice

Indicele Nikkei din Japonia a depășit marți pentru prima dată pragul de 44.000 de puncte,…

27 de minute ago

Familia Murdoch a ajuns la un acord prin care Lachlan Murdoch va consolida controlul asupra imperiului media al familiei

Familia Murdoch a ajuns la un acord prin care Lachlan, fiul cel mare al lui…

32 de minute ago

This website uses cookies.

Read More