Update articol:

Licenţa de distribuţie a companiei Premier Energy în Republica Moldova, prelungită până în 2050

Licenţa de distribuţie a companiei Premier Energy în Republica Moldova a fost prelungită cu 25 de ani, până la 21 iulie 2050, potrivit unui raport publicat marţi pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Totodată, ca urmare a preţurilor mai mici de achiziţie a energiei electrice înregistrate de la începutul anului, a fost convenită cu ANRE reducerea medie a tarifelor de furnizare cu 13%, măsură aplicată începând cu 29 iulie 2025 (cu aplicare de la 1 august). Costul mediu de achiziţie a energiei electrice luat în calcul în noile tarife este de 125 de euro/MWh.

“Conducerea Premier Energy PLC informează piaţa cu privire la anumite evoluţii în cadrul operaţiunilor sale din Republica Moldova. Costul efectiv de achiziţie a energiei electrice în Republica Moldova a fost, în S1 2025, mai redus decât cel estimat la momentul implementării noilor tarife de furnizare, la începutul lunii ianuarie 2025, ceea ce a determinat ca activitatea companiei din Moldova să înregistreze rezultate semnificativ peste nivelul de profit reglementat anticipat (respectiv activitatea a generat un profit mai mare decât cel permis conform reglementărilor, în special în T2 2025). Ca urmare a preţurilor mai mici de achiziţie a energiei electrice înregistrate de la începutul anului, a fost convenită cu ANRE, autoritatea de reglementare, reducerea medie a tarifelor de furnizare cu 13%, măsură aplicată începând cu 29 iulie 2025 (cu aplicare de la 1 august). Costul mediu de achiziţie a energiei electrice luat în calcul în noile tarife este de 125 de euro/MWh. Licenţa de distribuţie a companiei în Republica Moldova a fost prelungită la data de 22 iulie 2025 cu o perioadă de 25 de ani, până la 21 iulie 2050”, se arată în document, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, rata de rentabilitate aplicată valorii bazei de active reglementate (RAB) aferente activităţii de distribuţie a fost stabilită de ANRE la un nivel fix de 9,7% în dolari (USD) pentru următorii 5 ani, începând cu 22 iunie 2025.

Deşi rata este mai mică decât nivelul de 11,7% din 2024 şi primul semestru din 2025, aceasta este cu aproximativ 30 puncte de bază peste media perioadei 2020 – 2024. În plus, rata creşte cu 2,0% pentru valorile anuale ale investiţiilor care depăşesc 140% din amortizarea reglementată anuală.

Nu în ultimul rând, Premier Energy a obţinut, în urma procesului recent de licitaţie pentru energie regenerabilă organizat de Guvernul ţării vecine, o capacitate de 12,5 MW pentru energie eoliană, ceea ce va permite parcurilor eoliene planificate în apropierea oraşelor Ştefan Vodă şi Dubăsari, Republica Moldova, să beneficieze, timp de 15 ani de un tarif fix de preluare (feed-in-tariff) aplicat în regim pay-as-produced la energia electrică produsă şi preluată de către cumpărător.

“Compania dezvoltă în prezent ambele proiecte şi estimează atingerea stadiului ‘ready-to-build’ în lunile următoare, urmând să demareze construcţia unei capacităţi totale de 17 MW de energie eoliană în aceste două locaţii (din care 12,5 MW vor opera în baza schemei atribuite de tarif fix de preluare, aplicat în regim pay-as-produced)”, mai relevă raportul.

BVB | Știri BVB