Update articol:

Lideri chinez, american şi rus, reuniţi în cadrul summitului ASEAN

Lideri chinez, american şi rus, reuniţi în cadrul summitului ASEAN
 - poza 1 Sursa foto: asean.org

Vicepreşedinta SUA Kamala Harris, premierul chinez Li Qiang şi ministrul de Externe rus Serghei Lavrov s-au reunit joi la Jakarta în cadrul unui summit al Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), o ocazie rară pentru naţiunile rivale de a purta discuţii diplomatice, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Lideri chinez, american şi rus, reuniţi în cadrul summitului ASEAN
 - poza 2
Kamala Harris/ Sursa foto: asean.org

Reuniunea a 18 naţiuni organizată în capitala Indoneziei îi plasează în jurul aceleiaşi mese pe oficiali de rang înalt de la Washington şi Beijing, la o zi după ce premierul Li Qiang a avertizat că marile puteri trebuie să ţintă sub control disputele pentru a evita un “nou Război Rece”.

Lideri chinez, american şi rus, reuniţi în cadrul summitului ASEAN
 - poza 3
Li Qiang/ Sursa foto: asean.org

Contactele dintre oficialii celor mai mari două economii ale lumii vor fi urmărite îndeaproape pe fondul tensiunilor legate de probleme, de la Taiwan la relaţiile cu Moscova, la rivalitatea din Pacific, cu câteva zile înainte de summitul G20 de la New Delhi.

Lideri chinez, american şi rus, reuniţi în cadrul summitului ASEAN
 - poza 4
Kamala Harris/ Sursa foto: mid.ru

“Pentru a menţine aceste dispute sub control, ceea ce este esenţial acum este să nu alegem o tabără, să ne opunem confruntării dintre blocuri şi să prevenim un nou Război Rece”, a declarat marţi premierul chinez în faţa liderilor din ASEAN.

Kamala Harris a purtat discuţii separate cu liderii din Asia de Sud-Est despre “importanţa respectării dreptului internaţional în Marea Chinei de Sud”, potrivit unui comunicat.

Summitul de joi a fost, de asemenea, prima ocazie pentru întrevederi între responsabili american şi rus, la aproape două luni după o reuniune anterioară tensionată a ASEAN, în iulie, la Jakarta, în cadrul căreia responsabili occidentali i-au cerut explicaţii lui Serghei Lavrov în legătură cu invazia Ucrainei.

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (05/01/2026)

Raport curent - Lichidare Regal SA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (05/01/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.12.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (05/01/2026)

Act aditional Contract finantare PNI - CTE Iernut

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie