International

Liderii celor mai sărace state, reuniţi la Doha, cer ‘acţiuni concrete’ împotriva sărăciei extreme

Liderii celor mai sărace ţări ale lumii s-au reunit duminică la Doha sub egida ONU, cerând ‘acţiuni concrete’ împotriva sărăciei extreme şi exprimând uneori opinii deziluzionate în ce priveşte modelul economic mondial, transmite AFP, potrivit Agerpres.

La conferinţă, amânată de două ori din cauza pandemiei, sunt reprezentate 33 de ţări din Africa, 12 din Asia-Pacific şi statul Haiti, ce fac parte din categoria statelor cel mai puţin dezvoltate (LDC), creată de ONU în 1971 şi care ar trebui să le garanteze un sprijin internaţional aparte.

‘Nu mai există scuze’, le-a transmis secretarul general al ONU, Antonio Guterres, ţărilor bogate. Niciuna dintre acestea – cu excepţia Qatarului, ţara gazdă – nu este prezentă la Doha cu un şef de stat sau de guvern. ‘Este timpul ca ţările dezvoltate să îşi respecte angajamentul de a furniza statelor cel mai puţin dezvoltate între 0,15 şi 0,2% din venitul lor naţional brut’, a subliniat Guterres.

Emirul Qatarului, şeicul Tamim ben Hamad Al-Thani, s-a referit la ‘absenţa justiţiei în relaţiile între centrele industriale avansate şi periferiile lumii noastre’, cerând ‘o lume nouă mai sigură, mai justă şi mai liberă pentru astăzi şi mâine’.

Dar, deşi la Adunarea Generală a ONU din 2022 a fost adoptat un plan de acţiune, la summitul de la Doha nu este aşteptată nicio contribuţie financiară majoră.

Statele cel mai puţin dezvoltate ar trebui să beneficieze de privilegii comerciale şi de un acces mai simplu la ajutoare şi alte finanţări. Din 1971, numărul acestor state – 24 la început – aproape s-a dublat.

Micul regat Bhutan ar urma să iasă din această categorie în 2023, iar Bangladesh, Laos, Nepal, Angola, Sao Tomé şi Principe şi insulele Solomon până în 2026.

Însă, per ansamblu, ţările sărace au regresat sub efectul crizelor recente: pandemia de COVID-19, războiul din Ucraina, apoi inflaţia preţurilor la produsele alimentare şi la energie.

La o jumătate de secol de la crearea statutului de LDC, ‘constatarea este fără echivoc: suntem în afara obiectivelor urmărite în majoritatea domeniilor’, a regretat preşedintele statului Djibouti, Ismael Omar Guelleh.

Începând de sâmbătă, constatările cele mai devastatoare s-au succedat: servicii de bază fără resurse, datorii suverane abisale, rate ale dobânzilor şi logici financiare ‘prădătoare’, ţări bogate incapabile să transforme promisiunile în acţiune din cauza divizărilor geopolitice sau chiar a lipsei de voinţă politică.

‘Trebuie să evaluăm în mod critic eficacitatea diferitelor noastre planuri şi să luăm măsuri corective’, a insistat preşedintele Guelleh.

‘Viziunea limitată, îngustă, debilitantă’ care reduce LDC la ţări ce aşteaptă ajutor internaţional trebuie abandonată, a adăugat el, cerând mai ales ‘investiţii de mare randament’.

Conferinţa ONU, deschisă oficial duminică după un summit al LDC sâmbătă, va dura până miercuri, 9 martie.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

7 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

7 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

8 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

8 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

9 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More