Politica

Liderii PSD au votat împotriva proiectului care ar permite candidatura preşedintelui Iohannis la parlamentare

Membrii Biroului Permanent Naţional al PSD au votat, luni, în unanimitate, împotriva proiectului de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura preşedintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare, a anunţat purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Lucian Romaşcanu.

“Legat de votul privind legea colegilor de la PNL, a fost un vot în unanimitate împotriva votării unei asemenea iniţiative, pentru că totuşi suntem în 2024, iar legi dedicate unei singure persoane nu ar trebui să existe. (…) Atât timp cât este în lucru, în Senat în acest moment, se aştepta un punct de vedere din partea PSD, care a fost formalizat în această şedinţă de Birou Permanent Naţional”, a spus Romaşcanu, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la sediul PSD, potrivit Agerpres.

PNL a sesizat Biroul Electoral Central pentru a se pronunţa în legătură cu proiectul de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura preşedintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare.

Potrivit PNL, sesizarea a fost făcută în baza opiniei Consiliului Legislativ despre acest proiect.

În consecinţă, PNL nu va pune pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Senatului dezbaterea acestui proiect până când nu va primi un răspuns din partea BEC, au transmis liberalii.

Miercurea trecută, parlamentarii PNL Daniel Fenechiu şi Gabriel Andronache au depus, la Parlament, o propunere legislativă care prevede că preşedintele României poate candida, în ultimele 3 luni ale mandatului, ca independent pe listele unui partid sau alianţe la alegerile parlamentare. Proiectul modifică, în acest sens, articolul 52 din legea privind alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul PNL, cu mai multe observaţii. ”Apreciem că preşedintele României are dreptul de a candida pentru funcţia de senator sau deputat pe lista unui partid politic, unei alianţe politice sau electorale, chiar şi în lipsa normei preconizate”, se arată în avizul dat de Consiliul Legislativ.

Articole recente

Serbia este gata să cumpere NIS, dar Rusia nu este interesată — șeful Srbijagas

Dusan Bajatovic a subliniat că, pentru a elimina complet NIS de pe lista sancțiunilor SUA,…

17 minute ago

Chiriţoiu, după introducerea noilor cote de TVA: Vom investiga, dacă vom găsi situaţii în care creşterile sunt neobişnuit de mari

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, anunţă că instituţia pe care o conduce va investiga situaţiile…

21 de minute ago

Ministrul Energiei estimează o scădere a preţului energiei cu 5 – 15%, în maximum un an şi jumătate

Ministerul Energiei împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi Consiliul Concurenţei…

24 de minute ago

Restructurarea Ministerului Energiei va fi finalizată în două săptămâni (ministru)

Restructurarea Ministerului Energiei se va finaliza în două săptămâni, dar instituția trebuie aliniată din punct…

27 de minute ago

Popa (BNR): Până la sfârșitul anului vom dispune de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor euro

România va dispune, până la sfârșitul acestui an, de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor…

4 ore ago

Acordul comercial UE-SUA: stabilitate pe termen scurt sau declin pe termen lung pentru Europa? (analiză Ecaterina Mațoi)

Cele două mari piețe și blocuri comerciale de pe malurile Atlanticului au negociat timp de…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More