International

Liderul laburist britanic Keir Starmer, posibil viitor premier, exclude revenirea ţării în UE, pe piaţa unică sau în uniunea vamală

Liderul laburist britanic Keir Starmer, posibil viitor premier după alegerile de luna viitoare, a exclus revenirea la UE, pe piaţa unică sau în uniunea vamală şi a declarat că redeschiderea dezbaterii despre Brexit ar aduce “agitaţie”, relatează The Guardian, potrivit News.ro.

“Nu vom reintra în UE, nu vom reintra în piaţa unică sau în uniunea vamală”, a declarat sâmbătă liderul laburist reporterilor. “Acesta nu este planul nostru. Nu a fost niciodată. Nu am spus niciodată asta ca lider al Partidului Laburist şi nu se află în manifestul nostru”, a punctat el.

Starmer a făcut aceste precizări la un eveniment de campanie în Vauxhall, în sudul Londrei, după ce Kemi Badenoch, secretarul conservator pentru afaceri, a afirmat că laburiştii vor inversa Brexit-ul dacă vor câştiga puterea. Badenoch, care este văzută ca un posibil candidat la conducerea conservatorilor, a declarat că Brexitul este un proiect de 10-20 de ani pe care un guvern laburist l-ar inversa. Ea a declarat pentru The Telegraph: “Ne vor duce înapoi la punctul de plecare. Vor copia doar ceea ce face UE”.

În replică, Starmer a declarat că nu are intenţia de a redeschide problema Brexitului, deoarece referendumul din 2016 a aruncat “politica într-o stare de agitaţie timp de trei ani” şi “revenirea la acest tip de incertitudine” nu ar ajuta ţara.

“Am votat pentru a rămâne. Am făcut campanie pentru a rămâne”, a declarat liderul laburist. “Dar ceea ce a făcut acel referendum a fost să arunce politica în ape tulburi timp de trei ani. Între 2016 şi 2019, parlamentul nostru nu a putut face nimic. A provocat o incertitudine uriaşă. Şi nu cred că întoarcerea la un astfel de tip de incertitudine ne va ajuta de fapt să ne reconstruim economia, să ne reconstruim ţara, să creştem bunăstarea şi să creăm producţia de care avem nevoie pentru locurile de muncă sigure ale viitorului”, a explicat el.

Starmer a declarat însă că, deşi un guvern laburist nu ar reintra în UE, ar căuta un acord mai bun cu Bruxelles-ul în ceea ce priveşte comerţul, cercetarea şi dezvoltarea, apărarea şi securitatea şi educaţia. Întrebat despre faptul că alegătorii mai tineri, care aveau sub 18 ani în 2016, nu au avut un cuvânt de spus cu privire la apartenenţa Regatului Unit la UE, liderul laburist a spus: “Natura unui referendum este că este o consultare unică, la o anumită dată, şi înseamnă în mod necesar că cei cu drept de vot iau decizia”, a arătat Starmer.

Articole recente

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

3 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

3 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

3 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

3 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

3 ore ago

Nazare: Decizia Moody’s este o nouă confirmare a faptului că Guvernul României a luat măsurile corecte pentru a stabiliza traiectoria fiscal-bugetară a țării noastre

Decizia Moody’s de a reconfirma ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3 pentru datoria…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More