Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzDepartamentul pentru Situaţi de Urgenţă a prezentat, luni seară, lista ţărilor care au impus retricţii de circulaţie pe timpul nopţii pentru a reduce răspândrea pandemiei. ”Restricţiile luate la nivelul României, pe lângă rolul acestora de a diminua presiunea regăsită la nivelul întregului sistem medical, au in final rol de prevenţie şi salvare de vieţi”, a transmis DSU.
”Restricţiile luate la nivelul României, pe lângă rolul acestora de a diminua presiunea regăsită la nivelul întregului sistem medical, au in final rol de prevenţie şi salvare se vieţi. Astăzi, 29 martie 2021, în cadrul Secţiilor de terapie intensivă a fost raportat un număr de 1.398 persoane şi 881 de persoane aflate în Unităţile de Primiri Urgenţe, la nivel naţional. Scopul nostru este de a salva. Noi, împreună, suntem o echipă! Doar aşa, vom trece cu bine de această perioadă”, a transmis DSU.
Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…
Sindicatele din OMV Petrom au acuzat conducerea executivă a grupului că a decis concedieri colective…
Actualizare Indici: Dow în scădere cu 0,43%, S&P 500 în creștere cu 0,50%, Nasdaq în…
Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…
Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…
Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…
This website uses cookies.
Read More