Afaceri

Litoralul pentru toţi: Tarife cu până la 70% mai mici de la 1 septembrie

Pachetele turistice pe litoralul românesc vor fi mai ieftine cu până la 70% de la 1 septembrie, în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, odată cu lansarea programului “Litoralul pentru toţi”, au anunţat, joi, reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Astfel, românii se pot caza de luna viitoare în hotelurile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri începând de la 36 de lei pe noapte.

Potrivit FPTR, Programul “Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 39, se derulează în perioada 1 – 30 septembrie şi se adresează tuturor turiştilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon.

Până în prezent, s-au înscris în program 42 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 3.400 de locuri pe noapte. Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor, cât şi direct de hoteluri.

“Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc, cu un grad mediu de ocupare mai mare decât în anul trecut, dar sub nivelul anului 2019. Interesul ridicat manifestat de turişti îi determină şi pe hotelieri să menţină unităţile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie”, afirmă Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR.

Cel mai ieftin pachet prin Programul “Litoralul pentru Toţi”, fără mic dejun, poate fi achiziţionat la un hotel de două stele din staţiunea Saturn şi costă, pentru două persoane, 72 lei/noapte dacă se achiziţionează un sejur de minim cinci nopţi. În acest program s-au înscris hoteluri de la 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turişti.

“Turiştii au toate motivele să aleagă o vacanţă la mare în extra-sezon. În primul rând, tarifele sunt mult mai mici decât în luna august şi ne aşteptăm ca de această oportunitate să profite atât cei care nu au reuşit să ajungă la mare în mijlocul verii, dar şi turiştii care doresc a doua vacanţă pe litoral. Ne-am obişnuit în ultimii ani ca vremea să ţină cu turiştii şi în luna septembrie, astfel încât, conform prognozelor meteo actuale, aceştia se vor bucura de zile însorite la plajă până la sfârşitul lunii”, a adăugat reprezentantul FPTR.

“Litoralul pentru Toţi” este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc este singura federaţie patronală, atestată prin hotărâre de instanţă, având în componenţă 5.344 de societăţi comerciale din turism, care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi, reprezentând 37% din forţa de muncă din turism, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro şi gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc.

Articole recente

Grupul rus Rosatom se pregăteşte să emită obligaţiuni denominate în yuani în China

Rosatom se pregăteşte să emită obligaţiuni denominate în yuani pe piaţa din China, a declarat…

24 de minute ago

CONAF/ASTRA solicită transparență, predictibilitate și prețuri competitive pe piața de asigurări RCA

Vineri, 5 septembrie, o delegație a ASTRA, Asociația pentru Sustenabilitate Transportatorilor Rutieri Autorizați, membră CONAF,…

o oră ago

Câteva mii de cadre didactice protestează în Piața Victoriei împotriva modificărilor aduse sistemului de Educație

Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…

3 ore ago

Ziua Z pentru finanțele publice din Franța, a doua economie a Uniunii Europene (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…

3 ore ago

Gazprom a primit un rating “AAA” din partea unei agenţii chineze de evaluare

Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…

3 ore ago

Franţa/ Moţiune de cenzură care cel mai probabil va duce la căderea guvernului condus de Francois Bayrou

Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More