Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzJames Cleverly/ Sursa foto: Twitter
Ministrul britanic de externe, James Cleverly, urmează să declare luni că Regatul Unit trebuie să privească dincolo de aliaţii săi “tradiţionali” pentru a dezvolta parteneriate cu ţări emergente din Africa, Asia şi America Latină, potrivit unui comunicat al ministerului publicat sâmbătă seară, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Şeful diplomaţiei de la Londra urmează să sublinieze în special necesitatea ca Regatul Unit să dezvolte relaţii mai strânse cu ţări din ce în ce mai influente din aceste trei regiuni, chiar dacă nu sunt “parteneri tradiţionali” ai Regatului Unit, potrivit comunicatului.
Acest prim discurs important al lui James Cleverly va fi ţinut luni la două săptămâni după ce premierul britanic Rishi Sunak a afirmat că “epoca de aur” dintre Regatul Unit şi China s-a încheiat şi acum priveşte relaţiile cu Beijingul cu un “pragmatism robust”.
Prin urmare, Regatul Unit trebuie să-şi dezvolte relaţiile cu ţări din ce în ce mai influente care vor “contura viitorul lumii” în mai multe domenii, urmează să spună luni ministrul de externe, în timp ce Regatul Unit îşi caută în continuare noul loc pe scena internaţională după Brexit.
“În deceniile următoare, o parte şi mai importantă a economiei globale – şi, prin urmare, a puterii globale – va fi în mâinile naţiunilor din Asia, Africa şi America Latină”, urmează să declare James Cleverly.
“Vreau ca politica noastră externă să anticipeze în mod constant ziua de mâine, să scaneze orizontul, să privească cu 10, 15 şi 20 de ani înainte”, urmează să mai spună şeful diplomaţiei britanice.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, la Centrala de la Cernavodă, că nuclearul este una…
În momentul acesta coaliţia de guvernare funcţionează şi merge înainte, a afirmat, miercuri, la Cernavodă,…
Menţinerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) reprezintă o modalitate de impozitare care descurajează…
Ambasada României a primit o invitație oficială în China, dar, din perspectiva noastră, niciunul dintre…
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, 47 de percheziții într-un dosar în care se investighează…
Morphosis Capital a atras 130 de milioane de euro pentru Fondul II, depăşind ţinta iniţială,…
This website uses cookies.
Read More