Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: pixabay.com
Londra a dezvăluit miercuri un plan menit să simplifice controalele vamale post-Brexit dinspre sau spre Uniunea Europeană (UE), la câteva zile după întârzieri masive şi haosul din Dover, la frontiera spre Franţa, informează AFP, potrivit Agerpres.
“Abordarea noastră este de a minimiza poverile pentru importatori sau exportatori şi de a menţine securitatea frontierelor, rămânând în acelaşi timp aliniaţi la normele internaţionale”, justifică un comunicat al guvernului britanic.
“Guvernul va dialoga timp de şase săptămâni cu industria, înainte de a publica o versiune finală” a acestui plan, care trebuie apoi să fie desfăşurat pe un an începând din octombrie, potrivit comunicatului.
Reforma va fi însoţită de o “investiţie de peste un miliard de lire” pentru a îmbunătăţi tehnologia vămilor, adaugă textul.
Reforma se bazează pe o abordare de evaluare a riscului. Animalele vii, produsele germinate, produsele de origine animală şi plantele vor fi clasate în categoria produselor sau alimentelor ce prezintă un risc crescut, moderat sau redus, cu controale adaptate de asemenea în funcţie de ţara lor de origine.
Certificate sanitare de export “simplificate şi digitalizate” vor fi utilizate începând din primăvara acestui an pentru produsele animaliere.
Guvernul lui Rishi Sunak lucrează de asemenea la un program care să facă în aşa fel ca întreprinderi “autorizate” de plante sau produse animaliere să poată beneficia de controale mai scurte: acestea “vor trebui să furnizeze asigurări şi dovezi întărite că ele corespund normelor şi exigenţelor” reglementare.
Nu în ultimul rând, reforma presupune înfiinţarea unui ghişeu comercial unic atât pentru importuri, cât şi pentru exporturi.
“Vom reduce datele de siguranţă cerute de la 37 câmpuri actuale la 24, iar 13 vor deveni opţionale”, precizează comunicatul guvernului britanic.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More