Categories: Fără categorie

Londra şi-ar putea transfera în străinătate bazele nucleare dacă Scoţia obţine independenţa (presă)

Londra a elaborat un plan de contingenţă pentru a-şi transfera în străinătate bazele unde sunt staţionate submarinele nucleare Trident, aflate în prezent pe teritoriul Scoţiei, în cazul în care independenţa acestei naţiuni care face parte din Regatul Unit devine o realitate, a informat joi Financial Times, citat de EFE, potrivit Agerpres.

Guvernul britanic se opune secesiunii scoţiene, însă posibilitatea ca această separare să aibă loc îngrijorează executivul de la Londra, după ce Partidul Naţional Scoţian (SNP, secesionist), care deţine majoritatea în parlamentul de la Edinburgh, a promis organizarea unui nou referendum privind independenţa.

Potrivit informaţiilor difuzate de Financial Times, o altă opţiune luată în calcul de guvernul de la Londra este să închirieze pe termen lung bazele nucleare ale Royal Navy (Marina britanică) de la Faslane şi Coulport, pe coasta vestică a Scoţiei. Potrivit FT, această posibilitate ar permite crearea unui teritoriu britanic în interiorul unei Scoţii independente.

SNP şi Verzii scoţieni, care au ajuns recent la un acord de cooperare pentru a guverna Scoţia, se opun forţei de disuasiune nucleare a Regatului Unit.

Între opţiunile guvernului britanic mai figurează şi posibilitatea de a transfera forţa nucleară într-o ţară aliată, mai concret, fie la baza americană din statul Georgia, fie în Bretania, regiune în Franţa, cu toate că opţiunea relocării în SUA este cea preferată, potrivit FT.

Articole recente

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

37 de minute ago

Proiectul Neptun Deep a atras noi cumpărători înainte de debutul livrărilor de gaze în 2027

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de…

38 de minute ago

SUA avertizează că radiouri ascunse ar putea fi încorporate în infrastructura autostrăzilor alimentate cu energie solară

Oficialii americani își exprimă îngrijorarea cu privire la tehnologia străină din infrastructura de transport Avizul…

46 de minute ago

Incident cu drone în Polonia: Putin încearcă “să ne testeze unitatea”, afirmă Kaja Kallas

Rusia încearcă "să ne testeze unitatea", a declarat miercuri şefa politicii externe a UE, Kaja…

50 de minute ago

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România,…

o oră ago

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More