International

Londra va dezvălui luni un “important pachet de sancţiuni” împotriva Rusiei

Regatul Unit va dezvălui luni un “important pachet de sancţiuni” împotriva Rusiei pentru a marca trei ani de la războiul din Ucraina, a anunţat duminică ministrul britanic de externe, David Lammy, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Este timpul să “strângem şurubul împotriva Rusiei lui Putin”, a declarat ministrul într-un comunicat.

“Mâine intenţionez să anunţ cel mai mare pachet de sancţiuni împotriva Rusiei de la începutul războiului, pentru a-i eroda maşina militară şi pentru a reduce veniturile care alimentează distrugerea în Ucraina”, a adăugat el.

Uniunea Europeană urmează să adopte şi ea luni o nouă rundă de sancţiuni împotriva Rusiei, inclusiv interzicerea importurilor de aluminiu rusesc în UE.

Londra a sancţionat deja peste 1.900 de persoane şi entităţi ca răspuns la lansarea invadării Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie 2022.

“Acesta este un moment critic în istoria Ucrainei, Regatului Unit şi a întregii Europe”, a subliniat David Lammy, a cărui ţară este un susţinător-cheie al Kievului.

“De aceea este timpul ca Europa să îşi dubleze sprijinul pentru Ucraina”, a continuat el.

El a reiterat că Regatul Unit rămâne angajat să ofere 3 miliarde de lire sterline (3,6 miliarde de euro) în ajutor militar anual către Kiev şi este pregătit să trimită trupe britanice “ca parte a unei forţe de menţinere a păcii, dacă este necesar”, în cazul unei încetări a focului.

“Colaborăm cu Statele Unite şi cu partenerii noştri europeni pentru a ajunge la o pace durabilă şi justă, fiind clar că nimic nu se poate întâmpla cu Ucraina fără Ucraina”, a spus el.

Premierul britanic, Keir Starmer, urmează să meargă joi la Washington pentru a se întâlni cu Donald Trump, care l-a insultat în mod repetat preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

Preşedintele american i-a mai acuzat pe liderul laburist şi preşedintele francez, Emmanuel Macron, – aşteptat luni la Casa Albă -, că “nu au făcut nimic” pentru a pune capăt războiului.

Europenii, deconcertaţi de dialogul neaşteptat dintre americano-rus asupra Ucrainei, se tem că Donald Trump va pune capăt războiului în condiţii favorabile Moscovei fără a oferi garanţii de securitate Kievului.

De la începutul războiului din Ucraina, Regatul Unit a luat numeroase serii de sancţiuni împotriva Rusiei, în coordonare cu partenerii săi, în special din Europa, constând în îngheţarea activelor şi interdicţii de călătorie.

Aceste măsuri vizează în special sectorul financiar, aviatic, militar şi energetic al Rusiei, precum şi persoane apropiate regimului condus de Vladimir Putin sau implicate în război, inclusiv în ţări terţe.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

3 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

3 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

5 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

5 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

6 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More