International

Londra va studia cererea pentru un nou referendum de independenţă a Scoţiei, dar premierul Johnson îl consideră inoportun

Premierul britanic Boris Johnson consideră că acum nu este momentul potrivit pentru a discuta despre un referendum asupra independenţei Scoţiei, dar guvernul său va examina cu atenţie cererea făcută mai devreme de premierul scoţian Nicola Sturgeon privind organizarea unui astfel de referendum pe 19 octombrie 2023, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al lui Johnson, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

”Poziţia noastră rămâne neschimbată: prioritatea atât a guvernului britanic, cât şi a celui scoţian trebuie să fie de a colabora împreună cu o atenţie neobosită asupra problemelor despre care ştim că contează pentru oamenii de pe tot cuprinsul ţării”, a spus în faţa presei purtătorul de cuvânt.

”O decizie a fost luată de primul-ministru, aşadar vom studia cu atenţie detaliile propunerii şi Curtea Supremă va examina dacă să accepte sau nu referatul Lordului Avocat al guvernului scoţian”, a adăugat acelaşi purtător de cuvânt.

Premierul Scoţiei, Nicola Sturgeon, a anunţat marţi că doreşte să organizeze un referendum “consultativ” privind independenţa naţiunii britanice pe 19 octombrie 2023, în pofida eşecului unei consultări anterioare în 2014 şi a refuzului guvernului britanic de a autoriza acest vot.

Premierul Boris Johnson şi partidul său conservator, aflat în opoziţie în Scoţia, se opun ferm unui nou referendum de independenţă, insistând că această chestiune a fost închisă prin referendumul din 2014, când independenţa Scoţiei a fost respinsă cu un raport de voturi de 55% la 45%.

Însă partidele pro-independenţă au obţinut majoritatea în parlamentul scoţian în urma alegerilor desfăşurate anul trecut, ceea ce în interpretarea şefei guvernului scoţian îi dă un ”mandat democratic incontestabil” de a merge mai departe cu planurile referendumului.

Lideră a formaţiunii pro-independenţă Partidul Naţional Scoţian (SNP), Nicola Sturgeon este o critică înverşunată a lui Boris Johnson şi a Brexitului, ea invocând ieşirea Regatului Unit din UE drept principal argument în favoarea obţinerii independenţei Scoţiei.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

8 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

8 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

10 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More