International

Lovituri aeriene ale Israelului asupra portului sirian Latakia

Lovituri aeriene israeliene au vizat marţi portul sirian Latakia, al doilea atac de acest gen în decembrie împotriva unei instalaţii strategice a ţării, a anunţat presa de stat siriană, citată de France Presse.

“În jurul orei 3:21, inamicul israelian a efectuat o agresiune aeriană cu mai multe rachete în direcţia Mediteranei (…) vizând terminalul de containere din portul Latakia”, a declarat agenţia de presă siriană SANA, citând o sursă militară, potrivit Reuters.

Atacul a provocat “pagube materiale importante” şi a provocat incendii, a adăugat agenţia.

Israelul a efectuat sute de lovituri aeriene pe teritoriul sirian de când a izbucnit războiul civil acolo în 2011, vizând poziţii guvernamentale, precum şi forţe susţinute de Iran şi combatanţi ai Hezbollah.

Pe 7 decembrie, Israelul a lansat lovituri împotriva unui transport de arme iraniene în portul Latakia, situat în vestul Siriei conduse de preşedintele Bashar al-Assad, fără a provoca victime.

A fost primul atac asupra acestui port de la începutul războiului, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), un ONG cu sediul în Marea Britanie şi care dispune de o reţea vastă de surse în ţara aflată în război.

Rachetele israeliene au vizat “direct un transport de arme iraniene în terminalul de containere” din interiorul portului, ceea ce a provocat “explozii violente şi pagube materiale consecutive, fără a face victime”, potrivit OSDO.

Acest bombardament a incendiat “un număr de containere comerciale”, fără a provoca victime, a declarat SANA, făcând referire la “răspunsul apărării noastre antiaeriene”.

Israelul comentează rareori loviturile împotriva vecinului său din nord, dar a declarat în repetate rânduri că nu va permite inamicului său Iranul să-şi extindă influenţa în Siria.

Iranul, considerat principalul aliat regional al regimului sirian, a oferit asistenţă politică, economică şi militară Damascului de la începutul conflictului în 2011.

Articole recente

Iranul și Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică au semnat un nou cadru de cooperare

Iranul a anunţat marţi că a convenit asupra unui nou cadru de cooperare cu Agenţia…

3 minute ago

Trump presează Uniunea Europeană să impună tarife de 100% asupra Indiei și Chinei pentru a exercita presiune asupra lui Putin

Președintele SUA, Donald Trump, a cerut Uniunii Europene să impună Chinei și Indiei tarife de…

4 minute ago

SUA: Curtea Supremă va examina la începutul lui noiembrie legalitatea taxelor vamale impuse de Trump

Curtea Supremă a SUA, cu majoritate conservatoare, a acceptat marţi să examineze la începutul lunii…

7 minute ago

Israel: Armata anunţă că a interceptat o rachetă din Yemen

Armata israeliană a anunţat marţi că a interceptat o rachetă lansată din Yemen, după declanşarea…

9 minute ago

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

10 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More