Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: twitter.com
NATO a transmis vineri că loviturile aeriene desfăşurate de SUA şi Marea Britanie împotriva rebelilor houthi din Yemen au fost “defensive”, cerându-le acestora din urmă să-şi oprească atacurile, informează AFP, potrivit Agerpres.
“Aceste lovituri au fost defensive şi au avut ca scop păstrarea libertăţii de navigaţie pe una dintre cele mai importante căi maritime din lume”, a declarat purtătorul de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice, Dylan White.
“Atacurile houthi trebuie să înceteze”, a adăugat el.
Statele Unite şi Marea Britanie au întreprins vineri 73 de lovituri împotriva luptătorilor houthi din Yemen, omorând cinci dintre ei şi rănind alţi şase, a declarat purtătorul de cuvânt militar al rebelilor, care a promis represalii.
Loviturile, desfăşurate din aer şi de pe mare, împotriva unor ţinte militare ale luptătorilor houthi în Yemen au venit ca răspuns la atacurile rebelilor asupra navelor din Marea Roşie, ceea ce reprezintă – potrivit agenţiei de presă Reuters – o extindere regională dramatică a războiului dintre Israel şi Hamas din Gaza.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More