Categories: Fără categorie

Luca Niculescu: Există toate premisele să închidem anul viitor aderarea la OCDE

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe Luca Niculescu, coordonator naţional pentru procesul de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, a declarat, miercuri, că există “toate premisele” ca anul viitor să se încheie integrarea ţării noastre în OCDE.

“Există toate premisele (…) să închidem anul viitor, dacă vom continua în acest ritm, dacă instituţiile rămân la fel de angajate. Pe unele dosare trebuie să accelerăm puţin, dar deocamdată nu văd semnale de îngrijorare”, a afirmat Niculescu, la conferinţa “România şi OCDE – Principalul proiect de ţară după NATO, UE şi Schengen”, eveniment organizat de Administraţia Prezidenţială.

Luca Niculescu a precizat că România mai are de primit 13 avize pentru aderarea la OCDE.

“Suntem la jumătatea procesului de aderare. Am primit 12 avize formale, mai avem 13. Unii s-ar putea să spună că dacă sunteţi la jumătate şi aţi început acum trei ani asta înseamnă că mai aveţi încă trei ani. Nu. A fost o mare parte a timpului petrecută împreună cu colegii de la OCDE colectând date, primindu-i în misiuni de informare – s-au întâlnit cu foarte, foarte mulţi oameni din România, din mediul instituţional, dar şi din cel privat, din societatea civilă. (…) Am primit peste 60 de vizite până acum şi în fiecare vizită erau vreo 30-40 de întâlniri, ca să vedem cât de temeinic procedează în colectarea de date”, a explicat secretarul de stat.

Potrivit acestuia, aderarea la OCDE aduce o serie de beneficii precum investiţii mai multe, o administraţie mai bună, accesul la cele mai bune baze de date din lume şi analiza acestor statistici şi o Românie mai influentă în lume.

Articole recente

Băncile americane cer reguli federale unificate în SUA pentru a limita influenţa statelor federale asupra operaţiunilor bancare

Cele mai mari bănci din Statele Unite fac lobby intens pentru introducerea unor standarde naţionale…

10 minute ago

Rogobete: Orice medic angajat la spitalul public își va face prioritar contractul cu CNAS în mediul public

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat duminică, la Râmnicu Vâlcea, că legislația va fi modificată…

34 de minute ago

Netanyahu torpilează orice acord, acuză Hamas, profitând de “confesiunile” unui fost purtător de cuvânt american

Gruparea islamistă palestiniană Hamas l-a acuzat duminică pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că vine cu…

35 de minute ago

Ayatollahul Khamenei acuză Washingtonul că vrea să “subjuge” Iranul şi cheamă la unitate

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a chemat duminică la unitate în faţa a…

37 de minute ago

Trump amenință că va trimite trupe în Maryland și va retrage fondurile pentru un pod

Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat duminica aceasta că va trimite trupe în statul Maryland…

39 de minute ago

This website uses cookies.

Read More