România vrea să își îmbunătățească rata de refuz a vizelor în Statele Unite, care în prezent este de 10%, și își propune ca în doi ani să o reducă la 3%, pentru a putea intra în programul Visa Waiver. România are nevoie de o campanie de educare a publicului român care să descurajeze prezentarea unor cereri de viză neconforme, a declarat într-un interviu pentru Digi24 ministrul de interne Lucian Bode.
”Discuţiile pe care le-am avut cu Alejandro Majorcas (senator SUA – n.r.) şi angajamentul de a sprijini România în a evolua în acest demers, a vizat următoarele lucruri: că trebuie să primim de la partenerii americani, să ne pună la dispoziţie o analiză detaliată a motivelor de refuz, să vedem pentru ce sunt refuzaţi cei aproximativ 10 la sută dintre românii care aplică pentru viză. De asemenea, să vedem care sunt categoriile demografice susceptibile de refuz şi periodic să facem o statistică”, a declarat Bode.
Însă atunci când vine vorba despre rata de refuz a vizelor, există și situații care, spune ministrul Lucian Bode, chiar și oficialului american i s-au părut a fi „în neregulă” – de pildă, românii care depun cerere de viză, dar apoi, dintr-un motiv sau altul, renunță la continuarea procesării ei, sunt luați în calcul la statistica pentru „vize refuzate”. Și în cazul românilor cu dublă cetățenie lucrurile ar putea fi puse pe un făgaș mai aproape de realitate, sugerează ministrul Bode.
El se declară încrezător că în acest fel, în următorii doi-trei ani, România și-ar putea îmbunătăți rata de refuz a vizelor și ar putea fi primită în programul Visa Waiver. „Ne încadrăm în acest procent de 3 la sută în următorii 2-3 ani de zile și putem să avem certitudinea că, spre exemplu, din 2024 intrăm în această galerie a țărilor – cele 40 astăzi – ai căror cetățeni nu mai au nevoie de viză pentru a intra în Statele Unite. Acesta este planul. Eu o să-l prezint ministrului afacerilor externe”, a declarat Lucian Bode în interviul pentru Digi24.
Şeful serviciilor secrete militare ucrainene, Kirilo Budanov, îl va înlocui pe Oleksii Reznikov în funcţia…
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că este posibil ca anumiţi miniştri să fie schimbaţi…
România este interesată să completeze necesarul de consum utilizând terminalul egiptean de gaze naturale lichefiate…
România şi Egiptul intenţionează să îşi consolideze cooperarea, inclusiv în domeniul transportului maritim, a declarat,…
* Ministrul Apărării spune că va demisiona dacă Zelensky va ordona demiterea lui Începând…
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, consideră că nu există motive de îngrijorare din cauza embargoului asupra…