Afaceri

Lucian Bode: În intervalul 15 iunie – 15 septembrie pe Autostrada Soarelui nu va exista niciun blocaj cauzat de lucrări de întreţinere

Pe Autostrada Soarelui nu va exista niciun blocaj cauzat de lucrări de întreţinere, în intervalul 15 iunie – 15 septembrie, a anunţat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, care consideră anormal ca, în sezonul estival, compania de drumuri să execute lucrări pe autostrada către mare.

“În acest an, avem programate lucrări de întreţinere periodică, covoare asfaltice, îmbrăcăminte, reciclări etc pe 65 kilometri din cei 230 km Autostrada Soarelui Bucureşti-Constanţa. Până în acest moment, în 5 luni, am reuşit să finalizăm 33 km de lucrări de întreţinere pe acest tronson de autostradă în condiţiile în care nu a fost trafic. Eu le-am transmis foarte clar celor de la compania de drumuri că nu mai vreau să văd blocaje pe A2, cauzate de lucrările în plin sezon estival. În consecinţă, în intervalul 15 iunie – 15 septembrie pe Autostrada Soarelui nu va exista niciun blocaj cauzat de lucrări de întreţinere la acest sector de drum. Pe data de 12, în noaptea de joi spre vineri (11 spre 12 iunie) am primit informaţia de la compania de drumuri că inclusiv marcajele vor fi realizate şi toate restricţiile pe Autostrada Soarelui vor fi ridicate astfel încât weekend-ul următor să nu mai avem blocaje cauzate de lucrări. Rămân circa 30 km la care se va interveni după 15 septembrie. Este anormal ca în sezonul estival compania de drumuri să execute lucrări pe A2”, a declarat luni ministrul Transporturilor, la Digi24.

Lucian Bode a precizat că angajaţii companiei de drumuri au suficiente tronsoane şi şantiere deschise în condiţiile în care, în acest an, trebuie realizate lucrări pe aproximativ 1500 de km de autostrăzi şi drumuri naţionale. Ministrul de resort a menţionat, în context, că autorităţile şi-au propus alocarea a peste 2 miliarde de lei pentru aceste lucrări.

“Avem în exploatare în România 850 km de autostradă şi 16.000 km de drumuri naţionale. Anul trecut am intervenit prin lucrări de întreţinere periodică pe circa 1250 km. În acest an ne-am propus să intervenim pe aproximativ 1500 de km. În funcţie de nevoi, de gradul de uzură, de valorile de trafic. Anul trecut am avut 1,8 miliarde de lei, buget din venituri proprii şi bugetul de stat. Anul acesta ne propunem să alocăm peste 2 miliarde de lei pentru aceste lucrări”, a subliniat Bode, citat de Agerpres.

Aceste lucrări de reabilitare vor fi executate, potrivit ministrului, pe sectoare foarte importante şi extrem de circulate precum Valea Oltului, în zona Râmnicu Vâlcea sau Boiţa, DN1 în zona Azuga-Sinaia, DN74 şi DN 75, cele mai importante artere de drum naţional din Alba, sau DN 67C (Transalpina) unde după 15 ani se intervine pe 30 km cu covor asfaltic şi pe 5 km se montează parapeţi pentru punerea în siguranţă a acestui obiectiv.

Ministrul Transporturilor a arătat că, până la începutul lunii iunie, au fost finalizate lucrări de întreţinere pentru 450 km de autostrăzi şi drumuri naţionale, din cei 1500 km propuşi pentru întregul an.

“Până în acest moment, până la începutul lunii iunie, am reuşit să finalizăm lucrări de întreţinere la 450 de km de autostrăzi şi drumuri naţionale din cei 1500 pe care ni i-am propus. Funcţie de buget, care a scăzut pe componenta venituri proprii, valorile de trafic au scăzut în starea de urgenţă şi de alertă. Vedem la rectificare cum putem obţine mai mulţi bani pentru că prin Legea bugetului am primit 327 milioane, noi am solicitat încă 700 – 750 de milioane pentru a merge undeva la 200 milioane de euro bani alocaţi de la bugetul de stat. Nu am putut lucra la covoare asfaltice în ianuarie chiar dacă iarna a fost mai blândă în acest an, dar în ultimele 2, 3 luni 450 km reabilitaţi nu cred că este puţin. Dacă lucrările merg în acest ritm şi reuşim să alocăm resursele despre care vorbeam vom finaliza tot ceea ce ne-am propus în acest an. Încercăm să ajungem la 1500 de km”, a subliniat Lucian Bode. 

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

5 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

5 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

6 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

6 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

6 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More