Afaceri

Lucian Heiuş (ANAF), despre controalele la persoane fizice: Avem selectate 215 persoane la care se va intra în control începând cu 1 iulie / Suma cea mai mare descoperită a fost de 22 de milioane de lei

Şeful ANAF, Lucian Heiuş a declarat, miercuri, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre controalele la persoane fizice, că au deja selectate 214 persoane sau 215 persoane la care se va intra în control începând cu 1 iulie. El a precizat că suma cea mai mare descoperită a fost de 22 de milioane de lei, potrivit news.ro.

Lucian Heiuş a afirmat că în privinţa controalelor la persoane fizice, anunţate de el, aceste persoane au fost identificate pe baza unui program informatic, pentru că inspectorii ANAF nu au cum să verifice milioane de CNP-uri.

”Am pornit de la ce prevede legea, am luat şi am verificat în prima fază venitul declarat al fiecărei perasoane, am accesat bazele proprii de date ale ANAF şi alte instituţii, la care ANAF are acces, ce maşini, bunuri imobile, clădiri apartamente, le cumpără, ne-am uitat în sistemul bancar cât a crescut conturile bancare ale persoanelor, cât au fost creditate societăţile comerciale, pentru că, din păcate, în România este un sport naţional, să îţi împrumuţi tu ca patron societatea şi cu sume foarte mari. Avem aces la aceste informaţii. Sunt sume mari de bani care apar că se creditează societăţile”, a afirmat şeful ANAF.

Lucian Heiuş a mai precizat că s-au uitat dacă capitaluil social sau acţiunile la societăţi au crescut în mod spectaculos.

”Am făcut această analiză pe 4 ani încheiaţi, în septembrie sau octombrie vom avea şi anul 2020. (..)  Am identificat venitul estimat de noi, am comparat cu venitul declarat şi am constatat că există diferenţe. Această diferenţă trebuia să îndeplinească două condiţii, să fie mai mult de 10% decât venitul declarat şi nu mai puţin de 50.000 de lei, nu ne coborâm la diferenţe care nu sunt relevante. În cei 4 ani s-a acumulat această sumă de 20 de miliarde”, a precizat Lucian Heiuş.

El a continuat: ”Avem selectaţi 214 persoane sau 215 persoane, la care riscul de neconformare la declarare este foarte evident, şi la care se va intra în control începând cu 1 iulie”.

Şeful ANAF a mai spus că ”suma cea mai mare descoperită la aceste prime 215 persoane a fost de 22 de milioane de lei, diferenţă între venituri”.

Articole recente

OMV Petrom propune distribuirea de dividende speciale de 1.246 milioane lei

OMV Petrom propune distribuirea unui dividend special în valoare brută de 0,0200 lei pe acțiune, care…

6 ore ago

Thyssenkrupp are un cumpărător din India pentru divizia sa de oţel

Grupul industrial german Thyssenkrupp AG a anunţat marţi că firma indiană Jindal Steel International vrea…

6 ore ago

Franţa îşi reafirmă sprijinul pentru România după incursiunea unei drone ruseşti

Ministerul Afacerilor Externe al Franţei şi-a exprimat marţi susţinerea pentru România după ce o dronă…

6 ore ago

Statele Unite au restabilit complet statutul Ungariei în programul Visa Waiver

Statele Unite au restabilit complet statutul Ungariei în programul lor Visa Waiver, după ce guvernul…

6 ore ago

Mario Draghi deplânge lentoarea cu care Europa se reformează; von der Leyen dă vina pe celelalte instituţii

Fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a deplâns marţi "lentoarea" cu care acţionează…

8 ore ago

Potra – rol semnificativ în finanțarea campaniei lui Georgescu; milioane de dolari ceruți lui Frank Timiș (rechizitoriu)

Mercenarul Horațiu Potra a avut un rol semnificativ în elaborarea și finanțarea campaniei electorale a…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More