International

Lufthansa a ajuns la un acord cu sindicatul Verdi pentru a evita noi greve

Compania aeriană germană Lufthansa şi sindicatul Verdi au ajuns la un acord de majorare a salariilor pentru cei aproximativ 20.000 de angajaţi de la sol, în ideea de a evita noi greve care să conducă la anularea zborurilor, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Acordul anunţat joi seara prevede că salariul angajaţilor de la sol va creşte cu cel puţin 325 de euro pe lună, urmând ca o majorare suplimentară de 2,5% să fie implementată în trei etape până la finele anului următor. Personalul care se ocupă de procedurile de check-in va beneficia de o majorare salarială cuprinsă între 13,6% şi 18,4%, ceea ce va ajuta personalul companiei aeriene să facă faţă creşterii facturilor la energie.

“Rezultatul include compensaţii pentru inflaţie şi majorări suplimentare ale salariilor reale. Pentru noi a fost important să ajungem la un echilibru adevărat pentru a-i proteja pe angajaţi în această situaţie economică dificilă”, a declarat negociatorul şef de la Verdi, Christine Behle.

Acordul cu personalul de la sol vine după ce luna trecută Lufthansa a decis să anuleze aproape toate zborurile pe care le avea programate în Germania, din cauza unei greve a personalului de la sol. Peste 130.000 de pasageri au fost afectaţi ca urmare a anulării a 678 de zboruri spre şi dinspre aeroportul Frankfurt şi altor 345 de zboruri spre şi dinspre aeroportul Munchen.

Cu toate acestea, este posibil ca zborurile Lufthansa să fie din nou perturbate dacă echipa managerială nu va ajunge la un acord cu sindicatul piloţilor. Membri acestui sindicat au votat deja în favoarea declanşării unei greve dar nu au stabilit încă data. O grevă a piloţilor la cea mai mare companie aeriană europeană ar crea noi probleme în transportul aerian de pe continent, în condiţiile în care aeroporturile şi companiile aeriene au probleme în a face faţă creşterii explozive a numărului de călători comparativ cu încetinirea provocată de pandemie.

Articole recente

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

4 minute ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

7 minute ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

13 minute ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

17 minute ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

22 de minute ago

Băsescu: Putin ne trimite o dronă care se plimbă 49 de minute în spaţiul aerian al României; trebuia doborâtă, a fost o greşeală că nu i s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită drona

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, despre incidentul cu drona rusească intrată neautorizat…

25 de minute ago

This website uses cookies.

Read More