International

Lukaşenko exclude eventualitatea ca Belarus să devină parte a Federaţiei Ruse

Liderul belarus Aleksandr Lukaşenko a exclus miercuri eventualitatea ca ţara sa să devină parte a Federaţiei Ruse, relatează dpa, potrivit Agerpres.

“Nu suntem proşti în relaţia cu (preşedintele rus Vladimir) Putin încât să folosim vechile metode. Noi, spun eu, construim o asemenea unitate între două state independente încât oamenii vor învăţa de la noi”, a declarat el miercuri în oraşul rus Vladivostok din Extremul Orient rus, potrivit agenţiei de ştiri belaruse de stat Belta.

Putin a fost acuzat în mod repetat că vrea să reconstruiască Uniunea Sovietică, care s-a prăbuşit în urmă cu 30 de ani, intenţie pe care o neagă.

Mulţi oameni din cele două ţări, care construiesc deja o uniune, se tem de asemenea că Rusia ar putea anexa Belarus, care este complet dependent de Moscova din punct de vedere economic.

Lukaşenko se află în prezent într-o vizită în Extremul Orient rus, pe coasta Pacificului, la invitaţia lui Putin. Belarus este un susţinător important al războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Spre deosebire de Lukaşenko, observatorii politici internaţionali consideră posibilitatea ca Belarus să fie anexat de Rusia destul de real. După alegerile prezidenţiale din 2020, în care Lukaşenko s-a declarat învingător, dar succesul său nu a fost recunoscut de Occident, Minskul a devenit tot mai dependent de Moscova.

Belarus este acum aproape complet izolat internaţional şi este dependent atât financiar, cât şi militar, de Rusia, notează dpa.

Articole recente

Țările NATO care doboară drone rusești deasupra Ucrainei vor declanșa un război între alianță și Rusia – Medvedev

Politicianul a declarat că „puternica inițiativă europeană «Eastern Sentry»” l-a amuzat și a remarcat că…

28 de minute ago

Serviciul rus de spionaj extern acuză UE că pregăteşte un „Maidan” în Serbia

Uniunea Europeană pregăteşte un „Maidan” în Serbia, iar actualele tulburări din ţară, la care participă…

34 de minute ago

Ministrul Radu Miruță: „Noua bursă de valori de la Chișinău – un pod financiar între România și Republica Moldova și un nou pas spre direcția comună: Vest”

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a participat luni, 15 septembrie a.c., la…

35 de minute ago

Muhammad a fost cel mai popular nume pentru băieți în Anglia și Țara Galilor în 2024, conform înregistrărilor de nașteri – Visual Capitalist

Pentru comparație, Muhammad ocupa locul 14 în 2014. Muhammad a fost cel mai popular nume…

37 de minute ago

AIEA estimează că producţia de energia nucleară s-ar putea dubla până în 2050

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi-a îmbunătăţit luni, pentru al cincilea an consecutiv, previziunile…

44 de minute ago

This website uses cookies.

Read More