International

Macron afirmă că va face totul ”pentru a preveni creşterea violenţelor între Liban şi Israel”

Emmanuel Macron i-a dat asigurări vineri premierului libanez, Najib Mikati, primit la Paris, în legătură cu “angajamentul Franţei de a face tot ce îi stă în putere pentru a preveni creşterea violenţelor între Liban şi Israel”, a raportat Palatul Elysée, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Preşedintele francez, care s-a întâlnit şi cu şeful armatei libaneze, Joseph Aoun, “şi-a exprimat hotărârea de a continua să ofere forţelor armate libaneze sprijinul de care au nevoie”, au adăugat serviciile sale într-un comunicat.

Potrivit Palatului Elysée, Emmanuel Macron “continuă să acţioneze pentru stabilitatea Libanului în aşa fel încât să fie protejat de riscurile legate de escaladarea tensiunilor în Orientul Mijlociu”. “În acest context, el a reamintit angajamentul Franţei în cadrul Forţei Interimare a Naţiunilor Unite în Liban (UNIFIL) şi a subliniat responsabilitatea tuturor faţă de aceasta, astfel încât să îşi poată exercita pe deplin responsabilităţile”, a adăugat textul.

“Franţa va acţiona în acest sens cu toţi cei care sunt gata să îşi asume un angajament mai mare, în special partenerii săi europeni, în urma concluziilor Consiliului European extraordinar” care a avut loc miercuri şi joi la Bruxelles, potrivit acestui comunicat.

Şeful statului francez, care a discutat la telefon cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Nabih Berri, a cerut din nou “liderilor politici să găsească în sfârşit o cale de ieşire din criza instituţională care slăbeşte Libanul”.

De la încheierea mandatului preşedintelui Michel Aoun (fără legături de familie cu Joseph Aoun), pe 31 octombrie 2022, deputaţii libanezi nu au reuşit să ajungă la o înţelegere pentru a desemna un succesor, Parlamentul fiind divizat între tabăra mişcării islamiste pro-iraniene Hezbollah şi adversarii săi.

Najib Mikati, în fruntea unui guvern demisionar cu puteri reduse, conduce de facto Libanul, care se teme să nu fie angrenat într-un conflict de mare amploare cu Israelul.

Preşedintele Macron, după ce a încercat de două ori să facă să se mişte lucrurile deplasându-se el însuşi la Beirut, a încredinţat în 2023 o misiune în acest sens fostului său ministru de externe Jean-Yves Le Drian.

Articole recente

Un bărbat a tras șase gloanțe, pe terasa unui club, în centrul Capitalei

Un bărbat a tras 6 focuri de armă pe terasa unui club, miercuri dimineață, în…

10 minute ago

Colliers: Vânzări record pe piața rezidențială în ultima lună cu TVA redus  

Piața rezidențială din România a accelerat puternic în iulie, înregistrând vânzări record de apartamente atât…

15 minute ago

Consolidarea finanțelor publice va contribui la ajustarea deficitului balanței comerciale (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Pe parcursul ultimelor decenii România s-a confruntat cu persistența dezechilibrelor macroeconomice, evoluție…

o oră ago

Tulcea – Un nou mesaj RO-ALERT pe fondul războiului din Ucraina

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis, în noaptea de marți spre miercuri, un…

2 ore ago

ELECTROMAGNETICA S.A – Vânzarea stațiilor de încărcare vehicule electrice Lotul I și/sau Lotul II

ELECTROMAGNETICA S.A., cu sediul în Str. Calea Rahovei, nr. 266-268, București, sector  5, înregistrată la…

2 ore ago

China și India convin să coordoneze comerțul, chiar dacă SUA critică „centrul global de tranzacționare a petrolului rusesc” (Zero Hedge)

După ani de tensiuni crescânde între rivalii nucleari China și India, care au ajuns chiar…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More