Update articol:

Macron consideră că “punerea la îndoială” a priorităţii acordate climei este o “greşeală uriaşă”

Preşedintele francez Emmanuel Macron a denunţat, duminică, la Nisa, în ajunul Conferinţei Naţiunilor Unite privind Oceanul (Unoc3), “greşeala uriaşă” a celor care, inclusiv în Franţa, vor să conteste “prioritatea acordată climei în dezbaterea publică”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Reducerea (fondurilor pentru ştiinţă), aceasta nu mai este prioritatea.(…) Ne vom ocupa de aceasta sau vom gestiona criză după criză… O greşeală uriaşă”, a declarat preşedintele francez.

Liderii lumii se reunesc la Nisa începând de duminică pentru a discuta despre “urgenţa” globală care ameninţă oceanele. Cu această ocazie, AFP a publicat un articol dedicat celor mai importante aspecte ale acestei conferinţe organizate de ONU.

ONG-urile şi micile state insulare speră că acest summit, care va începe luni pe Coasta de Azur, va merge dincolo de simple discursuri rostite pe o serie de teme de mare actualitate.

Crearea unor noi arii marine protejate (AMP) ar trebui să fie anunţată la Nisa de mai multe guverne, ceea ce ar putea să ducă la atingerea pragului de protecţie de 10% la nivel mondial (contra 8,63% în prezent), potrivit cabinetului ministrului francez pentru Tranziţie ecologică, Agnes Pannier-Runacher.

Comunitatea internaţională şi-a fixat un obiectiv de protecţie de 30% până în anul 2030 (obiectivul “30×30”). Dar, în ritmul actual, acest obiectiv nu va fi atins înainte de anul 2107, potrivit organizaţiei ecologiste Greenpeace.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025