International

Macron denunţă criticile ”scandaloase” ale premierului polonez

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a calificat miercuri, la postul de televiziune TF1, drept “nefondate” şi “scandaloase” criticile premierului polonez, Mateusz Morawiecki, cu privire la convorbirile sale telefonice cu Vladimir Putin legate de războiul din Ucraina, scrie AFP, potrivit Agerpres.

“Aceste remarci sunt atât nefondate, cât şi scandaloase, dar nu mă surprind”, deoarece Mateusz Morawiecki, care este “dintr-un partid de extremă-dreaptă”, “intervine în campania politică din Franţa” după ce “a primit-o de mai multe ori pe doamna (Marine) Le Pen”, candidata formaţiunii Rassemblement National pe care o “susţine”, a declarat preşedintele-candidat.

“Domnule preşedinte Macron, de câte ori aţi negociat cu Putin, ce aţi obţinut? Nu dezbatem, nu negociem cu criminalii, criminalii trebuie combătuţi”, a declarat luni premierul polonez, membru al partidului Lege şi Justiţie (PiS) la putere la Varşovia. “Nimeni nu a negociat cu Hitler. Aţi negocia cu Hitler, cu Stalin, cu Pol Pot?”, a adăugat el, acuzând anumiţi lideri europeni de “tergiversare” şi “limbaj de lemn”.

“Îmi asum complet că am vorbit constant, în numele Franţei, cu preşedintele Rusiei pentru a evita războiul şi a construi o nouă arhitectură a păcii în Europa în urmă cu câţiva ani”, a răspuns Emmanuel Macron care a discutat cu preşedintele rus în numeroase ocazii de la începutul invaziei Ucrainei de către armata rusă la 24 februarie.

“Am făcut-o de la începutul mandatului meu” şi “nu am fost niciodată naiv, spre deosebire de alţii, nu am fost niciodată complice, spre deosebire de alţii”, a adăugat el, în timp ce numeroşi responsabili ai majorităţii s-au referit la legăturile lui Marine Le Pen cu liderul de la Kremlin.

“Întotdeauna am acţionat pentru a vorbi cu Rusia” şi “am discutat constant pentru a obţine o încetare a focului, un armistiţiu umanitar, aşa cum face şi cancelarul (Olaf) Scholz din Germania sau alţi şefi de stat şi de guvern din Europa. Cred că este de datoria mea, este fără complezenţă şi fără naivitate”, a continuat el, insistând, de asemenea, asupra sancţiunilor luate împotriva Moscovei.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

14 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

15 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

15 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

15 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

16 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

16 ore ago

This website uses cookies.

Read More