Update articol:

Macron face apel la o “tranziţie democratică” după sfârşitul “dictaturii Maduro” în Venezuela

Macron face apel la o “tranziţie democratică” după sfârşitul “dictaturii Maduro” în Venezuela
 - poza 1

Preşedintele francez Emmanuel Macron a făcut apel sâmbătă la o “tranziţie paşnică” şi “democratică” în Venezuela, unde poporul “nu poate decât să se bucure că a scăpat” de “dictatura lui Maduro” după atacul american care a dus la capturarea preşedintelui, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Prin preluarea puterii şi călcarea în picioare a libertăţilor fundamentale, Nicolas Maduro a subminat grav demnitatea propriului popor”, a scris liderul de la Elysee pe X.

Şeful statului pledează pentru o tranziţie “care să respecte voinţa poporului venezuelean” şi care să fie asigurată “cât mai curând posibil” de Edmundo Gonzalez Urrutia, candidatul opoziţiei la alegerile prezidenţiale din 2024.

Preşedintele american Donald Trump a declarat anterior că Statele Unite vor “conduce” Venezuela până când va avea loc o tranziţie politică “sigură”, fără a-l menţiona pe Gonzalez Urrutia. Lidera opoziţiei venezuelene şi laureată Premiului Nobel pentru Pace, Maria Corina Machado, a susţinut că Gonzalez Urrutia ar trebui să preia preşedinţia “imediat”.

Sâmbătă, ministrul francez de externe Jean-Noel Barrot a condamnat capturarea lui Nicolas Maduro de către forţele americane într-o operaţiune care a încălcat dreptul internaţional, afirmând că “nicio soluţie politică durabilă” în ţară “nu poate fi impusă din exterior”.

În acest context, Emmanuel Macron a vorbit telefonic sâmbătă cu Donald Trump, precum şi cu preşedintele argentinian Javier Milei, potrivit unor surse apropiate preşedintelui francez, care au adăugat că a avut şi un “schimb în scris” cu preşedintele brazilian Lula.

“Franţa este pe deplin mobilizată şi vigilentă, în special pentru a asigura siguranţa cetăţenilor săi în aceste vremuri incerte”, a subliniat Emmanuel Macron.

BVB | Știri BVB
LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (31/12/2025)

Incasare contravaloare obligatiuni corporative PK Development Holding SA

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (31/12/2025)

Rambursare anticipata obligatiuni corporative PK Development Holding S.A.

MECANICA CEAHLAU (MECF) (31/12/2025)

Instrainari substantiale de active

LION CAPITAL S.A. (LION) (31/12/2025)

Rambursare anticipata obligatiuni emise de PK Development Holding S.A.