Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPreşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz şi prim-ministrul polonez Donald Tusk sunt aşteptaţi miercuri în Republica Moldova, care sărbătoreşte 34 de ani de la independenţă, un gest evident de solidaritate într-un moment-cheie pentru ţară. Considerată deosebit de vulnerabilă după invazia rusă în Ucraina vecină, Republica Moldova se pregăteşte luna viitoare de un scrutin legislativ crucial pentru parcursul său proeuropean, potrivit News.ro.
„Liderii îşi vor reafirma sprijinul lor deplin pentru securitatea, suveranitatea şi calea europeană a Moldovei”, a subliniat săptămâna trecută Palatul Elysee în comunicatul în care a anunţat această triplă vizită.
„Aceasta nu este doar o vizită, ci o legătură vie între Europa şi poporul moldovean”, a declarat Jürgen Hardt, purtător de cuvânt pentru politică externă al partidului de guvernământ CDU al cancelarului Germaniei, citat de POLITICO. „Niciodată unul dintre aliaţii noştri nu va mai rămâne singur în faţa agresiunii ruse”, a promis oficialul CDU.
Peste o lună, Moldova, care miercuri îşi celebrează declararea independenţei în 1991, odată cu destrămarea URSS, organizează alegeri parlamentare, iar partidul de guvernământ PAS încearcă să-şi menţină majoritatea şi să păstreze intactă traiectoria proeuropeană a ţării, o sarcină tot mai dificilă odată cu războiul hibrid agresiv lansat de Rusia şi interpuşii săi.
Oficialii de la Chişinău au acuzat în repetate rânduri Moscova că se amestecă în politica internă a ţării, alimentând sentimente pro-Moscova într-un efort de a răsturna guvernul şi de a îndepărta ţara de legăturile cu Occidentul. La rândul său, Moscova a folosit un discurs propagandistic tot mai agresiv la adresa conducerii proeuropene de la Chişinău, relaţiile dintre cele două capitale devenind tot mai tensionate.
„Această vizită este o dovadă a faptului că Moldova contează, este respectată şi nu este singură”, a comentat preşedinta Maia Sandu într-un interviu acordat agenţiei de presă Moldpres. „O să le spun oficialilor europeni că Moldova împărtăşeşte valorile democratice, Moldova vrea să aparţină lumii libere, să facă parte din marea familie europeană, fiind o ţară solidară, fapt care l-a demonstrat”, a declarat şefa statului.
Preşedintele francez Emmanuel Macron denunţa, într-o întâlnire cu Maia Sandu la 10 martie, la Palatul Élysée, „tentative ruse tot mai dezinhibate de destabilizare” a Republicii Moldova şi a instituţiilor democratice moldoveneşti. El îşi exprima dorinţa unei „consolidări şi mai mari a cooperării în vederea creşterii rezistenţei (Republicii) Moldova la amestecuri străine”.
Premierul Dorin Recean va participa, împreună cu Maia Sandu şi preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, la o întrevedere cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, şi prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk. Cei trei oaspeţi ar urma să sosească în jurul orei 16:00.
Alături de Maia Sandu, cei trei demnitari europeni aşteptaţi la Chişinău vor susţine apoi declaraţii de presă comune la sediul Preşedinţiei şi ulterior se vor adresa direct cetăţenilor, urcând pe scena din Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde va avea loc un concert dedicat Zilei Independenţei.
Cetăţenii sunt aşteptaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale începând cu ora 18:00. Pe scena din centrul Chişinăului vor evolua, între alţii, formaţia Zdob şi Zdub, Irina Rimes şi Carla’s Dreams.
VIGILENŢĂ SPORITĂ
Sărbătorirea celor 34 de ani de independenţă nu este lipsită însă de emoţii, mai ales în contextul tensionat al apropierii alegerilor din 28 septembrie.
De atlfel, fostul preşedinte prorus al ţării, Igor Dodon, nu şi-a ascuns nemulţumirea faţă de vizita oficialilor europeni, acuzându-i de amestec în treburile interne.
Fostul preşedinte prorus Igor Dodon consideră că vizita liderilor europeni la Chişinău este un amestec în treburile interne şi ameninţă: „Tovarăşe Macron, nu vom uita!”
Potrivit Ziarului de Gardă, poliţia a îndemnat cetăţenii să nu se lase influenţaţi de „provocatori, exponenţi ai grupurilor de influenţă din Federaţia Rusă”, care ar vrea să creeze dezordine în cadrul evenimentelor dedicate zilei Independenţei Republicii Moldova.
Oamenii legii au publicat o înregistrare a unui mesaj vocal în care un bărbat explică „băieţilor” că trebuie să se întâlnească în centrul capitalei „pe la 16:40-16:30”, pentru un „mini-protest”. Potrivit planului, indivizii ar urma să se împartă în grupuri de câte 5-10 persoane „pentru a nu bate la ochi”, după care ar urma să meargă în centru şi să facă diverse scandări.
Avertismentul vine în condiţiile în care săptămâna trecută, poliţia a informat că organizaţia criminală coordonată de oligarhul fugar Ilan Şor, prin intermediul unor persoane interpuse, ar fi racolat minori şi reprezentanţi ai diferitor comunităţi etnice, fiindu-le promise plăţi ilegale, pentru a crea dezbinare şi a instiga la ură în apropierea unor instituţii şi obiective de interes public.
Autorităţile au anunţat măsuri sporite de securitate pentru ziua de 27 august, în contextul vizitelor externe şi al evenimentelor organizate la nivel naţional. „Poliţia, carabinerii şi toate organele de aplicare a legii îşi vor face datoria cu multă determinare şi profesionalism, aşa cum au făcut-o şi până acum”, a asigurat ministrul de interne, Daniella Misail-Nichitin.
Sâmbătă, la Chişinău a fost premierul Ilie Bolojan, iar la sfârşitul acestei săptămâni, pe 31 august, de Ziua Limbii Române, este aşteptat preşedintele Nicuşor Dan.
Preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz şi prim-ministrul polonez Donald Tusk sunt aşteptaţi…
Preşedintele american Donald Trump a promis marţi că va fi cerută pedeapsa cu moartea pentru…
Iranul a lansat un apel către europeni (E3) şi Consiliul de Securitate al ONU să…
Prețurile a două elemente din pământuri rare necesare pentru magneți super-puternici au crescut la cel…
Goldman Sachs (GS.N) se așteaptă ca prețul contractelor futures pentru petrolul Brent să scadă la…
Deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiţiei, spune că protestul magistraţilor va avea un…
This website uses cookies.
Read More