International

Macron şi Scholz se coordonează în privinţa războiului din Ucraina

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi cancelarul german, Olaf Scholz, şi-au continuat “strânsa coordonare privind răspunsul la războiul din Ucraina” în cursul unui dineu de lucru luni seară la Paris, potrivit unui comunicat al Palatului Elysee, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Cei doi lideri s-au întâlnit astfel la o săptămână după o cină privată, la 25 iunie, cu ocazia summitului G7 din Alpii Bavariei.

De asemenea, s-au deplasat împreună cu premierul italian, Mario Draghi, la Kiev, pe 16 iunie, pentru a-şi exprima sprijinul faţă de Ucraina şi candidatura acestei ţări la aderarea la Uniunea Europeană.

Cu ocazia acestui dineu din capitala Franţei, cei doi lideri trecut din nou în revistă “problemele majore de actualitate atât la nivel internaţional, cât şi european şi bilateral”.

Ei urmau să discute despre independenţa UE în “domeniul energiei, apărării si materiilor prime strategice”, dar şi despre situaţia din Sahel şi următorul consiliu de miniştri franco-german.

“Acest tip de discuţii ajută la construirea încrederii şi la adâncirea acestei încrederi”, în special după summitul NATO şi G7 de la Elmau, a subliniat purtătorul de cuvânt al cancelarului federal, Steffen Hebetsreit.

“Este o diferenţă dacă acest tip de întrevederi au loc faţă în faţă sau virtual”, a adăugat el, întrebat de un jurnalist cu privire la oportunitatea unei astfel de vizite, în locul unei videoconferinţe pentru probleme de mediu.

Articole recente

LECȚII GEOPOLITICE ȘI MILITARE REZULTATE  DIN CONFLICTUL RUSIA-UCRAINA (II) – Corneliu PIVARIU

Autor: Corneliu Pivariu – General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale,…

2 minute ago

NATO este de facto în război cu Rusia, declară Kremlinul

Alianţa Nord-Atlantică este implicată de facto în războiul împotriva Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt…

15 minute ago

SUA şi Europa fac afaceri de miliarde cu Rusia, în pofida sancţiunilor (Reuters)

La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…

2 ore ago

DAN ARMEANU (VICEPRESEDINTE ASF): România primește confirmarea OCDE – Legea de plată a pensiilor private respectă toate standardele OCDE, fiind un model de conformare internațională

Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…

2 ore ago

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată la Chişinău, a anunţat premierul Dorin Recean

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…

2 ore ago

Fost director al Aeroportului Timișoara și foști membri ai CA, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu

Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More