Agricultură

MADR asigură populația că roșiile românești din „Programul Tomata” sunt sigure pentru consum

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Națională Fitosanitară, efectuează în această perioadă controale în piețe și la locul de producție (sere și solarii) după recoltare, în vederea prelevării de probe de roșii de la producătorii înscriși în Programul guvernamental de sprijin pentru tomate, în scopul determinării calității acestora, în special pentru a determina eventuala prezență a reziduurilor de pesticide, precizează instituția într-un comunicat de presă. 

Autoritatea Națională Fitosanitară, anunță că în urma verificărilor efectuate până la data de 13 iunie 2019, tomatele aflate pe piață sunt sigure pentru consum și nu s-au depistat depășiri  ale reziduurilor de pesticide peste limita maxima admisă.    

Astfel, a fost prelevat un număr de 329 probe, din mai multe județe din țară, din care 243 au fost analizate, iar 86 sunt în lucru.                                                         

Articole recente

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile dronelor în Polonia

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile…

2 ore ago

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat

Fostul şef de stat brazilian de extremă dreapta Jair Bolsonaro a fost condamnat joi la…

2 ore ago

SUA: Echipa lui Trump sporeşte securitatea după asasinarea lui Charlie Kirk (WSJ)

Echipa preşedintelui american Donald Trump a început să întărească măsurile de securitate în urma asasinării…

2 ore ago

CNBC: Economia Franţei se confruntă cu un risc major, dincolo de turbulenţele politice

După ce prim-ministrul Franţei a fost demis prin vot parlamentar, un succesor a fost instalat…

2 ore ago

Consiliul de Securitate al ONU condamnă atacurile din Qatar, fără a numi Israelul

Consiliul de Securitate al ONU a condamnat joi recentele atacuri împotriva Qatarului şi a făcut…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More