Politica

MAE consideră inacceptabile declaraţiile făcute de Andrei Marga cu privire la agresiunea Rusiei contra Ucrainei; Marga spusese că Ucraina se află în “frontiere nefireşti” şi trebuie să cedeze teritorii Rusiei, Ungariei, Poloniei şi României

Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) afirmă, într-un comunicat de presă transmis duminică, că “sunt inacceptabile” declaraţiile făcute în spaţiul public de profesorul Andrei Marga, fost şef al diplomaţiei române, cu privire la războiul de agresiune al Rusiei contra Ucrainei şi efectele acestuia.

“Ministerul Afacerilor Externe consideră că declaraţiile făcute de domnul Andrei Marga în spaţiul public cu privire la războiul de agresiune al Rusiei contra Ucrainei şi efectele acestuia sunt inacceptabile. Aceste declaraţii sunt în flagrantă contradicţie cu poziţia oficială a României faţă de agresiunea ilegală, nejustificată şi neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi cu principiile fundamentale de drept internaţional care guvernează relaţiile internaţionale în prezent”, se subliniază în comunicatul transmis de Ministerul Afacerilor Externe.

De asemenea, MAE adaugă că “respinge ferm poziţionarea domnului Marga, care preia, încurajează şi propagă narativele maligne emise de Rusia”.

MAE mai arată în comunicat că reiterează susţinerea sa fermă pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, în graniţele sale recunoscute la nivel internaţional.

Şi Ambasada Ucrainei la Bucureşti a reacţionat, sâmbătă, faţă de afirmaţiile profesorului Andrei Marga, potrivit Agerpres. “Regretăm că fostul ministru Andrei Marga al unui stat european şi democratic face declaraţii care pun sub semnul întrebării principiile de bază ale dreptului internaţional, în special inviolabilitatea frontierelor. Asigurarea respectului deplin pentru aceste principii este baza securităţii şi stabilităţii pe continent. Asemenea declaraţii sunt inacceptabile în nicio circumstanţă. Acestea reprezintă o abatere deosebit de flagrantă într-un moment în care Ucraina îşi apără eroic independenţa sa şi securitatea întregii Europe”, a transmis Ambasada Ucrainei, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

Andrei Marga a declarat, vineri, cu ocazia lansării unui volum la Târgul de Carte “Alba Transilvana” de la Alba Iulia, că Ucraina se află în “frontiere nefireşti” şi trebuie să cedeze teritorii Rusiei, Ungariei, Poloniei şi României. “Suntem aici cu o situaţie absolut specială şi o supun cu toată răspunderea, Ucraina este în frontiere nefireşti. Ea trebuie să cedeze teritorii Ungariei – Transcarpatia, Poloniei – Galiţia, României – Bucovina şi Rusiei – Donbasul şi Crimeea. Sunt teritorii ale altor ţări. Ne cramponăm, asta este, va fi conflict. Şi închei cu aceasta, să fim foarte limpezi: cât timp nu se rezolvă printr-o discuţie şi cu America şi cu Rusia, Germania, Ucraina şi cu China şi nu se va ajunge la un acord, nu va fi linişte în Europa. Nefiind linişte, democraţia va suferi”, a afirmat Andrei Marga, care a fost ministru al Afacerilor Externe în perioada mai-august 2012, în perioada guvernării lui Victor Ponta.

Totodată, Andrei Marga a mai fost ministru al Educaţiei în perioada 1997-2000, preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR) în 2012-2013, rector al Universităţii ‘Babeş-Bolyai’ din Cluj-Napoca între anii 1993-2004 şi 2008-2012, laureat al premiului Herder în anul 2005. El a pierdut în 2015 definitiv un proces în urma căruia s-a stabilit că a fost informator al Securităţii, în perioada regimului comunist.

View Comments

  • Ce inteleg eu:
    "Ne cramponăm, asta este, va fi conflict"

    Cel mai corect ar trebui să se pronunțe istoricii.
    Adevărați care pot respecta adevarul.

    Altfel toată lumea îfiereaza cu mânie proletara pe Prof. Marga.
    Si ca tacâmul să fie complet se mai pune o bomboana pe colivă cu procesul pierdut.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

6 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

6 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

6 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

10 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More