Politica

MAE: În România nu există nicio unitate administrativ-teritorială cu denumirea ‘ţinutul secuiesc’; Ambasadorul Ungariei la Bucureşti a fost convocat

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite că “dezaprobă ferm comentariile preşedintelui Comisiei pentru politică externă din Parlamentul Ungariei publicate, luni, pe Facebook privind pretinsa îngrădire de către România a dreptului arborării drapelului aşa-zisului ţinut secuiesc”.

În acest context, ambasadorul Ungariei la Bucureşti a fost convocat, marţi, din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la sediul MAE român, pentru a i se comunica poziţia părţii române.

Ministerul Afacerilor Externe evidenţiază, în acest context, faptul că “ordinea de drept din România consacră dreptul persoanelor aparţinând tuturor celor 20 de minorităţi naţionale de a-şi folosi însemnele specifice în privat, precum şi în public, în cadrul unor manifestări culturale şi religioase specifice”.

“În ceea ce priveşte însemnul aşa-numitului ţinut secuiesc, în România nu există nicio unitate administrativ-teritorială cu această denumire şi deci nici îndreptăţirea la vreun însemn oficial specific”, precizează MAE.

Totodată, arată reprezentanţii ministerului român, “orice autoritate administrativ-teritorială din România are dreptul de a-şi stabili propriile însemne, care trebuie să fie reprezentative pentru ansamblul populaţiei rezidente în acea unitate administrativ-teritorială”.

Ministerul Afacerilor Externe “reia insistent apelul la reţinere în declaraţiile din spaţiul public şi reaminteşte aşteptarea părţii române ca oficialii ungari să acţioneze cu responsabilitate în logica relaţiei strategice dintre cele două state, a Tratatului politic de bază din 1996 şi în dorinţa consolidării cooperării bilaterale în toate domeniile de interes, în beneficiul tuturor cetăţenilor români şi ungari indiferent de etnie”.

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

3 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

3 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

3 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

3 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

3 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More