Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPeste 200 de români, angajaţi la un abator din Birkenfeld, de lângă oraşul german Pforzheim (landul Badden-Wurttemberg), au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus, iar în prezent sunt în carantină, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Potrivit MAE, 300 de angajaţi ai abatorului sunt confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS-CoV-2 şi au fost introduşi în carantină, iar “la acest moment nu există date concrete cu privire la cetăţenia persoanelor infectate, însă majoritatea acestora (peste 200) sunt cetăţeni români”.
De asemenea, MAE precizează că, în conformitate cu datele comunicate de autorităţile germane, dintre cei contaminaţi, majoritatea sunt asimptomatici sau prezintă simptome uşoare. Doar cinci persoane au necesitat tratament în regim de spitalizare, două dintre acestea fiind între timp externate. Într-un singur caz, la una dintre cele două persoane deja externate, s-a impus ventilarea mecanică.
Reprezentanţii MAE menţionează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Berlin şi Consulatului General al României la Stuttgart nu au fost primite solicitări de asistenţă din partea cetăţenilor români menţionaţi.
MAE arată că aproximativ 500 de români sunt angajaţi ai unor companii subcontractate de către abatorul german.
Guvernul Orban trebuie să trimită urgent avioane militare pentru a-i aduce în ţară pe românii plecaţi în Germania la cules de sparanghel, 300 dintre ei fiind infectaţi cu noul coronavirus şi nu au parte de niciun ajutor, a declarat, marţi, liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis. “Guvernul Orban trebuie să trimită urgent avioane militare pentru a aduce în ţară românii pe care i-a dus să se infecteze în Germania la cules de sparanghel! Au murit deja oameni acolo! Alţi 300 sunt infectaţi şi nu au parte de niciun ajutor! Cu riscul ca Merkel să se supere pe Iohannis, gândiţi-vă la acei oameni care zac abandonaţi fără niciun ajutor medical! Orban, Vela – voi trebuie să răspundeţi pentru sănătatea acestor oameni! Voi aţi girat, prin modificarea ordonanţelor militare, cel mai mare export de cetăţeni români pe vreme de pandemie! I-aţi trimis în zone roşii fără să vă pese dacă au contracte de muncă legale, dacă au protecţie sau dacă au condiţii de cazare. Doar să satisfaceţi clientela voastră lacomă după bani!”, a scris Simonis pe Facebook.
În opinia sa, Guvernul PNL îşi abandonează cetăţenii peste graniţe. “Acum că s-au infectat, nu vă pasă! Guvernul PNL îşi abandonează cetăţenii peste graniţe. Aduceţi aceşti oameni acasă şi trataţi-i! Oricum veţi răspunde legal pentru ce aţi făcut!”, a arătat Simonis.
Ministerul român de Externe reiterează că misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din străinătate tratează cu prioritate orice solicitare de sprijin din partea cetăţenilor români şi întreprind demersuri pentru soluţionarea fiecărei situaţii, în măsura posibilului, în contextul limitărilor impuse de pandemia de COVID-19.
MAE recomandă cetăţenilor români care se află în străinătate şi se confruntă cu situaţii dificile, inclusiv cazuri în care drepturile acestora nu sunt respectate, să contacteze misiunea diplomatică sau oficiul consular cel mai apropiat.
Cetăţenii români care se află în Republica Federală Germania şi care au nevoie de asistenţă consulară pot contacta: Ambasada României la Berlin la următoarele numere de telefon: + 49 30 21239555; +49 30 21239514; +49 30 21239516; +49 160 157 9938 (telefon de urgenţă) sau unul dintre oficiile consulare ale României din Germania: Consulatul General al României la Bonn: +49 228 68 38 135; +49 228 68 38 211; +49 228 68 38 244; +49 228 68 38 254; +49 (0)1735757585 (telefon de urgenţă); Consulatul General al României la Munchen: 0049 (0)1631927011; 0049 (0)1602087789; Consulatul General al României la Stuttgart: (00 49) (0) 711 664 86 11; (00 49) (0) 711 664 86 12; (00 49) (0) 711 664 86 13; (00 49) (0) 711 664 86 14; (00 49) (0) 711 664 86 15, (0049) (0) 1716813450 (telefon de urgenţă).
Ministerul român reiterează recomandarea fermă adresată cetăţenilor români de a se informa temeinic anterior deplasării în străinătate, iar, în cazul deplasării în scopul desfăşurării de activităţi profesionale, să consulte inclusiv informaţiile publicate pe paginile de internet ale misiunii diplomatice şi/sau ale oficiilor consulare din statul de destinaţie şi să acorde atenţie sporită prevederilor contractelor de muncă ce ar urma să fie încheiate, în special în condiţiile specifice impuse de actuala criză COVID-19.
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, susţine că România va avea bani pentru pensii şi salarii, însă…
Un număr de 42 de dosare de daună pentru locuinţele asigurate prin poliţa PAD au…
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, şi secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Marco…
Industria de asigurări înțelege pe deplin îngrijorările exprimate de autoritățile locale în contextul situațiilor de…
Franţa a fost "un pic singură" în bătălia comercială în faţa SUA, şi-a exprimat regretul…
Fostul premier Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia Consiliului Judeţean Buzău. ''Sunt discuţii ca…
This website uses cookies.
Read More