International

MAE rus: SUA trebuie să împărtăşească orice informaţie pe care o au despre atacul din apropierea Moscovei

Ministerul rus de Externe solicită ca Statele Unite să împărtăşească orice informaţie pe care o au despre atacul armat comis vineri seara în apropierea Moscovei, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

”Casa Albă a declarat că nu vede niciun semn că Ucraina sau ucrainenii sunt implicaţi în atacul terorist de la Moscova”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova.

”Pe ce se bazează oficialii de la Washington, în mijlocul unei tragedii, pentru a trage vreo concluzie cu privire la nevinovăţia cuiva?

Ea a spus că, dacă Washingtonul are informaţii, ar trebui să le împărtăşească şi că, dacă Washingtonul nu are informaţii, nu ar trebui să vorbească în acest mod.

Casa Albă ”nu are niciun indiciu în acest stadiu că Ucraina sau ucraineni ar fi implicaţi” în atac. “Nu vă sfătuiesc, în acest stadiu iniţial, să faceţi vreo legătură cu Ucraina”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale al SUA.

Atacul s-a soldat cu cel puţin 40 morţi şi peste 100 de răniţi şi a fost calificat drept terorist de autorităţile ruse.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

4 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

4 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

4 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

8 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More