International

Mai multe persoane ucise într-o tentativă de lovitură de stat în Guineea-Bissau, anunţă preşedintele

Mai multe persoane au fost ucise sau rănite într-o tentativă de lovitură de stat în statul vest-african Guineea-Bissau, potrivit preşedintelui ţării, Umaro Sissoco Embalo, citat miercuri de DPA.

Embalo nu a dat cifre exacte, potrivit ediţiei de miercuri a ziarului portughez Publico. Postul de radio local Bantaba a relatat anterior că şase persoane au murit.

Forţele de securitate au reuşit să oprească atacul după cinci ore de schimburi de focuri marţi seară, potrivit ziarului citat. Preşedintele a spus că “a revenit calmul” în fosta colonie portugheză, care are o populaţie de aproape 2 milioane de locuitori.

Embalo a vorbit despre un “atac bine pregătit şi organizat” al soldaţilor, care ar fi putut implica şi “oameni legaţi de traficul de droguri”.

Preşedintele a declarat că responsabilii pentru ceea ce a descris ca fiind un puci eşuat au vrut să-l ucidă pe el, precum şi pe membrii guvernului.

“Nu au vrut doar o lovitură de stat, au vrut să-l ucidă pe preşedintele republicii, pe prim-ministru şi miniştrii”, a spus el, potrivit agenţiei portugheze de presă Lusa. Cu toate acestea, mai multe informaţii erau neclare miercuri.

Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS), Uniunea Africană şi secretarul general al ONU Antonio Guterres şi-au exprimat “profunda îngrijorare” şi au cerut o revenire imediată la ordinea constituţională.

Guineea-Bissau a trecut prin nouă lovituri de stat şi tentative de puci de la independenţa sa în 1974 şi este considerată un hub major pentru traficul de droguri, în special cocaină.

Ţara se învecinează la nord cu Senegalul şi Guineea în sud, pe coasta africană a Atlanticului, potrivit Agerpres.

Tentativa de lovitură de stat intervine după răsturnările recente ale guvernelor în statele vest-africane Mali, Guineea şi Burkina Faso, unde armata a luat puterea.

Articole recente

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

2 ore ago

Proiectul Neptun Deep a atras noi cumpărători înainte de debutul livrărilor de gaze în 2027

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de…

2 ore ago

SUA avertizează că radiouri ascunse ar putea fi încorporate în infrastructura autostrăzilor alimentate cu energie solară

Oficialii americani își exprimă îngrijorarea cu privire la tehnologia străină din infrastructura de transport Avizul…

2 ore ago

Incident cu drone în Polonia: Putin încearcă “să ne testeze unitatea”, afirmă Kaja Kallas

Rusia încearcă "să ne testeze unitatea", a declarat miercuri şefa politicii externe a UE, Kaja…

2 ore ago

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România,…

3 ore ago

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More