Categories: Fără categorie

Maia Sandu: Statutul de ţară candidată este ”lumina de la capătul tunelului”

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat vineri că acordarea statutului de ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană (UE) reprezintă “lumina de la capătul tunelului” şi un obiectiv pentru care instituţiile şi societatea ţării lucrează de ani de zile, relatează EFE, potrivit Agerpres.


”Statutul de ţară candidată ne oferă o direcţie clară de dezvoltare şi, mai important, ne dă speranţă. Suntem o ţară mică care va fi mai sigură în familia UE”, a declarat ea într-o conferinţă de presă privind decizia luată joi seara de Cei 27.

În discursul său, transmis în direct la televiziunea publică, Sandu a avertizat că statutul ”nu schimbă lucrurile peste noapte”, dar pentru moldoveni ”este o speranţă, lumina de la capătul tunelului”. ”Apartenenţa la UE înseamnă să faci parte din piaţa UE. Pentru cetăţeni, apropierea de UE înseamnă garantarea drepturilor şi libertăţilor lor şi mai multe oportunităţi aici, acasă”.

Preşedinta a subliniat că bucuria pentru obţinerea de către Republica Moldova a statutului de candidat la UE este umbrită de criza majoră provocată de războiul din Ucraina. Potrivit acesteia, nu există niciun domeniu al vieţii sociale şi economice care să nu fie afectat de război, creşterea preţurilor la combustibil şi nu numai, toate au fost afectate în mod dramatic de război. Aceste crize au cauze externe, iar instrumentele cu care ne putem apăra împotriva lor sunt limitate.

Maia Sandu a subliniat că moldovenii “s-au mobilizat în mod exemplar pentru a-i ajuta pe refugiaţii ucraineni” şi a făcut apel la aceeaşi mobilizare pentru a aduce standardele moldoveneşti mai aproape de cele europene.

Pe cetăţenii moldoveni îi aşteaptă ”o muncă grea şi îndelungată pentru a construi o Moldovă europeană”, iar autorităţile moldovene îşi vor asuma ”orice cost politic” pentru a atinge acest obiectiv, a mai spus preşedinta Republicii Moldova.

Şefii de stat şi de guvern ai UE au acordat joi Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de ţări candidate la aderarea la UE, după ce săptămâna trecută Comisia Europeană a făcut o recomandare în acest sens.

Acest statut este primul pas spre aderarea celor două ţări la UE, proces care ar putea fi reversibil în cazul în care acestea nu se conformează reformelor cerute de executivul comunitar în ceea ce priveşte independenţa justiţiei, lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate sau aplicarea legii care limitează puterea oligarhilor, scrie EFE.

Articole recente

De la 50 de miliarde de dolari la faliment, investitorii calculează costul prăbușirii Evergrande pe piață

Acțiunile vor fi retrase de la cotația bursei din Hong Kong pe 25 august Listată…

5 minute ago

Prețurile petrolului cresc după ce atacurile din Ucraina au lovit instalațiile energetice rusești

Atacurile cu drone ale Ucrainei vizează infrastructura energetică rusă Vicepreședintele SUA afirmă că Rusia a…

15 minute ago

Băncile americane cer reguli federale unificate în SUA pentru a limita influenţa statelor federale asupra operaţiunilor bancare

Cele mai mari bănci din Statele Unite fac lobby intens pentru introducerea unor standarde naţionale…

40 de minute ago

Rogobete: Orice medic angajat la spitalul public își va face prioritar contractul cu CNAS în mediul public

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat duminică, la Râmnicu Vâlcea, că legislația va fi modificată…

o oră ago

Netanyahu torpilează orice acord, acuză Hamas, profitând de “confesiunile” unui fost purtător de cuvânt american

Gruparea islamistă palestiniană Hamas l-a acuzat duminică pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că vine cu…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More