Update articol:

Majorarea TVA – un eșec; Bugetul statului încasează mai puțini bani pentru că a scăzut consumul (Antena3)

lei bani

Majorarea taxelor din luna august nu a adus mai mulți bani la buget, așa cum spera Executivul, ci din contră. Încasările din TVA au scăzut cu aproape 350 de milioane de lei după ce cotele au fost majorate cu două procente, arată datele Ministerului Finanțelor, solicitate de Antena 3 CNN. Ca procent, statul a încasat cu aproape 3% mai puțin decât în luna precedentă. Explicația este una simplă: majorările de TVA s-au transferat în proporție de peste 85% în prețul final de la raft, ceea ce a făcut ca alimentele, dar și alte produse, să se scumpească, iar românii au fost mai prudenți.

„Consumul este în scădere, semn că oamenii nu își mai permit să cumpere ca înainte. Veniturile din accizele aplicate băuturilor spirtoase au înregistrat o scădere de 53,87 milioane lei în primele luni ale anului 2025 față de perioada similară a lui 2024, în pofida majorării nivelului accizei cu peste 14,4%”, potrivit unui comunicat al asociaţiei de băuturi spirtoase Spirits România.

Cu alte cuvinte, nimeni nu a avut de câștigat: statul a încasat mai puțin, iar românii nu și-au mai permis aceleași lucruri ca înainte de majorarea taxei.

Potrivit Eurostat, avem printre cele mai mari scăderi la nivel european, de 4,5% în septembrie, doar Estonia depășindu-ne. Datele INS ne arată că de la o lună la alta consumul a scăzut cu peste 7%. Efectul este vizibil și în coșurile de cumpărături: un român cheltuia în medie 600 de lei pe săptămână în iulie, însă în august suma a scăzut la 500 de lei, pe fondul unei inflații de 9,8% care rupe tot mai mult din puterea de cumpărare.

Potrivit datelor INS, consumul faţă de anul trecut a scăzut. În luna august, consumul între 2024 şi 2025 a fost de -4%, în timp ce în septembrie de -2%.

Potrivit calculelor Asociaţiei Micilor Comercianţi, un coş de cumpărături săptămânal a ajuns de la 600 de lei la 500, din cauza inflaţiei de 9,8%.

Banca Naţională Română se așteaptă ca, în luna decembrie, să avem o inflație destul de ridicată, de 9,6%.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (24/11/2025)

Hotararile integrale ale AGOA din 21 noiembrie 2025 (a doua convocare)

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (24/11/2025)

Contracte cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (24/11/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 17.11.2025 - 21.11.2025