Categories: Fără categorie

Majoritatea statelor UE nu sunt de acord să suporte costul testelor PCR pentru certificatul verde digital

Circa 20 de state membre ale UE resping propunerea Parlamentului European (PE) ca ele să suporte costurile testelor PCR pentru COVID-19 efectuate de posesorii viitorului ”certificat verde digital” pe care blocul comunitar doreşte să-l creeze pentru a facilita călătoriile fără restricţii între ţările UE în timp de pandemie, relatează sâmbătă agenţia spaniolă EFE, menţionând că Spania este una dintre ţările care nu agreează propunerea PE.

Conform unor surse citate de această agenţie, respectivele ţări afirmă că nu dispun de capacitatea tehnică, logistică şi economică pentru a-şi asuma plata testelor PCR. Ele văd posibil acest lucru mai târziu, când vaccinarea va fi avansat substanţial şi numărul testelor PCR va fi mult mai redus, dar nu acum, potrivit Agerpres.

Implementarea ”certificatului verde digital”, dorită de Comisia Europeană pentru luna iunie, astfel încât să fie înlesnite călătoriile în sezonul estival, a fost unul dintre subiectele discutate de liderii statelor UE la summitul european informal pe teme sociale desfăşurat vineri şi sâmbătă la Porto.

Posesorii documentului (în format fizic sau digital) propus vor putea să dovedească cu acesta că au fost vaccinaţi anti-COVID-19, că au fost testaţi negativ în urma unei probe PCR recente sau că sunt imunizaţi în urma unei infectări de care s-au vindecat, evitând astfel restricţiile (carantină, testare) în ţara de destinaţie.

Dar încă nu s-au finalizat discuţiile asupra costurilor, datelor, chestiunilor privind respectarea dreptului la viaţă privată, precum şi asupra aspectelor tehnice şi medicale, printre altele. Există de asemenea opinii conform cărora redeschiderea turismului intracomunitar este prematură în condiţiile unei rate încă reduse a vaccinării populaţiei europene.

O altă chestiune de lămurit este dacă testele de anticorpi pot fi considerate o dovadă adecvată că o persoană care s-a recuperat după COVID-19 este imună în faţa unei noi infecţii.

Statele din sud cu sectoare turistice puternice, precum Spania sau Italia, doresc lansarea acestui document cât mai repede posibil. Dar ele se lovesc de statele mai reticente din nord şi de procedurile decizionale greoaie ale UE. De asemenea, unele ţări sunt preocupate de riscul discriminării persoanelor nevaccinate faţă de cele vaccinate.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

7 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

8 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

8 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

12 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More